Batrinul Prut isi mina apele pe vale, pe linga comuna Slobozia Mare, ca si pe vemuri,iar odata cu ele trec clipele, zilele si anii se trec…
Acolo, in mirifica lunca a Prutului, e satul meu de bastina, satul meu de dor.
Printr-un efect de contraste copilaresti si adolescentine, Slobozia Mare exista in mine din frageda copilarie, si dincolo de orice nuanta, imi apartine intr-un fel..
Din cele mai vechi timpuri, oamenii au principala ocupatie cultivarea vitei de vie si pastoritul.Cu parere de rau cind merg prin SLobozia Mare, vad si o alta priveliste, trista si apasatoare, care imi rivneste sufletul,inima si gindurile.
Padurea si plantatiile din jurul satului, atit de ademenitoare pe vremuri si plina de farmec,nu mai atrag ploile si nu mai strajuieste satul de vinturile naprasnice sau de arsita cea pirjalitoare.Lacul Beleu, pitoreasca si faimoasa oaza de agreement pe timpuri, nu mai este cel de altadata.Au pierit mai multe specii de pesti,pasari si alte vietati de apa. Mindrele flori de nufar parca nici n-ar fi existat vreodata pe aceste locuri. S-a rarit si papura, stuful, iarba de balta, au devenit razlete cringurile de salcim, care nu-si mai spala pletele in oglinda apei. Un tablou deloc incintator si deloc intimplator…In schimb a crescut numarul ,,prietenilor naturii”. Fiecare peste isi are ,,pescarul sau”, fiecare animal sau pasare isi are ,,vinatorul sau”, fiecare trestie sau papura -,,cite un octrotitor”, iar pe deasupra-o puzderie de sefi de toata mina si rangul, numiti ,,ecologistii”, pe cind Beleul nostru scade si se namoleste prapadindu-se vazind cu ochii…
E trist peisajul si nu e doar in Slobozia Mare, ma intreb deseori, unde ma sunt valorile adevar umane,unde mai este dragostea de natura si de frumos…Unde ne grabim, unde vrem sa ajungem daca nu avem grija de tot de e frumos si e sfint!
