Corneliu Zelea Codreanu
Continuând subiectul celei de a patra teorii politice, am putea afirma cu certitudine că în România comunismul ca ideologie a falimentat chiar în 1924, când PCR a fost scos în afara legii. Compus în mare parte din alogeni, pornit vehement împotriva existenţei statului român, preocupat preponderent de activităţi teroriste, Partidul Comunist nu a putut să trezească decât reacţii de respingere şi dispreţ din partea românilor. Dacă în cazul Rusiei nu am observat decât o tentativă a bolşevicilor de a restabili vechile frontiere ai Imperiului Ţarist, în cazul României comuniştii români nu se grăbeau să urmeze aceeaşi logică. Dimpotrivă, activitatea acestora se concentra tot mai mult spre promovarea separatismului teritorial şi dezmembrarea statului român.
Nicolae Ceauşescu
În acest fel, „comunismul” lui Ceauşescu a fost unul radical opus comunismului clasic, promovat de comunitatea evreiască în perioada interbelică. Din fericire, după anul 1924 nu mai putem vorbi despre existenţa comunismului ca ideologie în România. Orice perspectivă a comunismului în România a fost înmormântată pentru totdeauna Fenomenul politic românesc din perioada 1947-1989, nu a fost altceva decât o manifestare a naţionalismului modernist, opus atât liberalismului occidental, cât şi comunismului sovietic. Nu în zadar Ceauşescu a cochetat sistematic atât cu liderii mişcărilor de extremă dreaptă din Europa: „Jeune Europe” a lui Jean Thiriart, cât şi cu lumea islamică (Iran, Palestina etc.), încercând să cultive propria agendă pe plan internaţional. Diferenţele dintre „comunismul” românesc şi comunismul sovietic erau izbitor de mari, ceea ce făcea pe ruşi să privească România ca pe un stat „semimedieval”, asemenea Coreii de Nord sau China. Este semnificativă arestarea unuia din liderii comunişti, Lucreţiu Pătrăşcanu în anul 1948 şi executarea ulterioară în anul 1954. Motivul a fost unul destul de simplu: vechea gardă comunistă, din anii 20, îl învinuia pe Lucreţiu Pătrăşcanu de promovarea „convingerilor naţionaliste burgheze”. În cadrul unui miting în faţa studenţilor de la Cluj, Lucreţiu „a îndrăznit” să-şi înceapă discursul cu următoarele cuvinte: „Înainte de a fi comunist, sunt român”. Pentru această frază, care îi exprima integral convingerile şi poziţiile ideologice, Pătrăşcanu a plătit cu viaţa. Este foarte important faptul că în anul 1968, el a fost reabilitat la ordinul liderului de atunci al statului român, Nicolae Ceauşescu. Acest gest nu a însemnat decât faptul că naţionalismul românesc revenise acasă.
România – stat naţionalist sau satelit?
Lucreţiu Pătrăşcanu
În perioada ceauşistă România nu a fost deloc străină de interesele sale. Un exemplu în această privinţă serveşte următorul fapt: doar în decursul a doi ani, din 1963 până în 1965, cantitatea de literatură în grafia latină exportată în RSSM a crescut de două ori. În anul 1966, 70 la sută din totalul literaturii străine din RSSM, revenea cărţilor şi publicaţiilor periodice din România.
De ce a falimentat totuşi România lui Ceauşescu? Pentru că nu şi-a conştientizat misiunea şi locul său în lume. Regimul a pus accent pe modernizare, europenizare declarând război Tradiţiei şi satelor româneşti. Ceauşescu a vrut să transforme organismul viu al satelor româneşti într-o maşinărie industrială, secând în acest fel, energia vitală care menţinea fundamentul statului român.
Ceauşescu a încercat să contrazică în practică teza lui Constantin Dobrogeanu Gherea (numele real Solomon Katz), unul din fondator comunismului românesc, potrivit cărui România este sortită să orbiteze în jurul marelor puteri europene, în cazul în care doreşte să urmeze calea modernizării.
Desigur, domnul Katz avea deplină dreptate: dacă România vrea să urmeze modelul modernizării, ea va trebui să devină o colonie franceză, germană sau americană. În acest caz trebuie să ne întrebăm, avem noi nevoie de o astfel de modernizare?
Modernizarea - una morală sau tehnologică?
Procesul modernizării nu este unul uniform, ci presupune mai multe direcţii de transformare. În primul rând, este vorba de aspectul tehnologic şi moral al modernizării. Problema actuală a românilor şi celorlalţi est-europeni constă în identificarea răspunsului la următoarea problemă: este posibilă modernizarea tehnologică, fără o modernizare morală? Conservatorii spun: da! liberalii spun: în nici un caz! Anume în acest punct se ciocnesc interesele naţionale şi cele ale corporaţiilor transnaţionale. Ceauşescu a greşit când a lovit în fundamentul moral şi tradiţional al societăţii româneşti, devenind o pradă uşoară în mâinile lumii liberale. Către anul 1989, Ceauşescu a rupt orice legătură cu ţara, cu realitatea ţării, transformând România într-o mare uzină falimentară. România s-a prăbuşit din interior şi a cazut în mâinile vestului.
A patra teorie politică în România = ceauşism + legionarism
Cea de a patra teorie politică în România nu poate fi construită prin ignorarea ceauşismului. Ceauşismul a fost o experienţă pozitivă, dar care a falimentat din cauza multiplelor erori. Aceste găuri ideologice sunt complementate cu succes de naţionalismul perioadei interbelice (legionarismul, gândirismul, ortodoxismul). Trebuie culese elemente pozitive, eliminate neajunsurile, elaborat un aparat conceptual nou pentru o platformă revoluţionar-conservatoare românească integrală. Modernizarea tehnologică şi tradiţionalismul trebuie să se regăsească într-un singur proiet. Această sinteză este în plină desfăşurare, naşterea ei este iremediabilă, iar tot ce stă în cale acestui proces: duşmanii neamului şi inconştienţii, trebuie daţi frumos la o parte. Dacă nu reuşim „mai frumos”, să o facem „mai urât”. Victoria contează.
Filed under: Politica, reвaLюtzie, Sociologie
