… sa fie totul simplu. Sa ma fac inteleasa. Sa nu fiu judecata. Sa nu ma simt vinovata. Sa nu ma incrunt. Sa nu ma intristez. Sa inteleg. Sa nu dezamagesc. Sa nu ma dezamagesc.
Uneori (nu foarte des 
), am impresia ca sunt cel mai norocos om din lume. Ca atunci cand e vorba de intelegere - mi s-a dat mai mult decat in alta parte. Eu inteleg totul. Cum zic moldovenii, “intru in orice situatie”. Unde nu inteleg, merg pe vorba tatalui meu “Asa trebuie”. Si e simplu. Inteleg ca nu trebuie sa-mi consum energia dand interpretari proprii si complicand lucrurile. Inteleg ca fiecare are motivele sale sa faca sau sa nu faca anumite lucruri, sa spuna sau sa taca, sa ramana sau sa plece. Inteleg ca motivele fiecaruia sunt cele mai bune, pentru ca sunt ale lui. Problemele fiecaruia sunt cele mai importante, pentru ca-s ale lui. Inteleg. Nu pretind sa ma inteleaga tot mapamondul. Am o groaza de ciudatenii pe care si mie mi-e greu sa le inteleg. Dar de catva timp, incerc sa fiu un om mai bun. Incerc sa nu gresesc. Cat se poate. Sa nu mint. Cat se poate. Nu vreau viata vesnica si tinerete fara batranete, vreau doar sa dorm linistita si sa ma pot privi cu drag in oglinda. Este un sentiment atat de ales, incat as vrea ca toti sa simta asta. sa fie senini, sa fie multumiti, sa fie fericiti. Chiar este simplu.
Dar, nu reusesc. Simt ca ce nu as face, undeva, pe cineva, supar, altundeva, pe altcineva, dezamagesc … si e trist. Norocul meu este ca … inteleg …
