Bogdan Ţârdea
Într-un articol publicat pe portalul pro-israelian ava.md cu titlul: “«Деконструкция» молдавской нации или построение Молдовы без молдaван” (“Deconstrucţia” naţiunii moldoveneşti sau clădirea unei Moldovefără moldoveni”), Bogdan Ţirdea încearcă să abordeze problematica construcţiei “naţiunii moderne moldoveneşti”. Citându-l cunoscutul antropolog şi etnolog, Ernest Gellner, domnul Ţirdea consideră că naţiunea este o construcţie artificială, fundamentată pe un set de mituri. Reieşind din aceasta, în opinia dumniei sale, crearea unei naţiuni nu ar fi decât o problemă de inginerie socială.
Domnul Ţirdea vorbeşte despre „etnos”, ca un produs al arhaismului şi despre „naţiunea etnică”, ca un produs al epocii moderne. Nu putem să nu fim de acord cu această teză, însă aici este ignorat faptul că în formarea naţiunilor moderne nu a jucat un rol important atât factorii subiectivi (influenţa ideologică a intelectualităţii burgheze), cât factorii obiectivi (apariţia relaţiilor capitaliste, industrializarea). Respectiv, naţiunea nu poate fi creată printr-un decret, chiar dacă formal găsim astfel de acte în cazul „înfiinţării” naţiunii franceze sau americane. Formarea naţiunilor este un rezultat obiectiv, existenţa cărora se datorează exclusiv procesului de industrializare, urbanizare şi democratizare ai societăţilor moderne. Fiind produs modernist, naţiunea în sine nu poate fi purtătoare a unor mituri, ci etnosul, în calitatea sa de materie primă din care se constituie naţiunea.
Aflându-ne în plină epocă postmodernă, este absurd să mai vorbim despre nişte „procese de constituire a naţiunilor”. Modernismul a avut o raţionalitate în procesul de constituire a relaţiilor capitaliste, or noi am depăşit această fază. Trenul modernismului a plecat, iar noi ne aflăm într-o plină eră informaţională, într-o perioadă de renaştere a etnicismului, ceea ce ignoră o mare parte din „teoreticienii” moldovenismului, care continuă să trăiască în secolul XIX.
Coada vacii şi ştampila primăriei
În continuare, domnul Ţârdea alunecă spre raţionamente mai mult decât absurde, încercând să stabilească o relaţie de cauzalitate dintre eşecul „procesului de formare a naţiunii moldoveneşti” şi ciclurile electorale din Republica Moldova. Actuala alianţă de guvernare este învinuită, nici mai mult, nici mai puţin, de „distrugerea câmpului simbolic al naţiunii moldoveneşti” şi deconstrucţia “identităţii moldoveneşti”. Despre ce „câmp simbolic” vorbeşte domnul Ţârdea? Etnic? Deloc. Prin „câmp simbolic”, domnul Ţârdea înţelege mitologia societăţii sovietice. Ce legătură au toate acestea cu „naţiunea moldovenească”, dumnealui nu se sinchiseşte să explice. Să fi fost Ştefan cel Mare un comunist?
Unul din acestea este mitul „înfiinţării statului moldovenesc la 2 august 1940”. Despre acest moment istoric am mai scris anterior. RSS Moldovenească este înfiinţată printr-un decret al Sovietului Suprem de la Moscova, în contradicţie flagrantă cu însăşi constituţia URSS, care nu prevedea crearea unor republici unionale pe teritoriul Uniunii Sovietice. Rămâne să ne întrebăm, dacă poate fi considerat actul de înfiinţare a unei unităţi teritoriale în cadrul URSS, aşa cum a fost şi actul de înfiinţare a guberniei ruseşti Basarabia în cadrul imperiului ţarist, un moment al „înfiinţării naţiunii moldoveneşti”? Desigur că nu.
În calitate de stat, în sens deplin al cuvântului, Republica Moldova se naşte abia la 27 august 1991, nicidecum la 2 august 1940. „Principiile” şi „miturile” care stau la baza naşterii tânărului stat sunt înscrise în declaraţia de independenţă, pe care moldoveniştii, în pofida faptului că pretind la numele de „statalişti”, îl ignoră cu desăvârşire.
Cităm direct din declaraţie: „SUBLINIIND că fără consultarea populaţiei din Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa, ocupate prin forţă la 28 iunie 1940, precum şi a celei din RASS Moldovenească (Transnistria), formată la 12 octombrie 1924, Sovietul Suprem al URSS, încălcând chiar prerogativele sale constituţionale; a adoptat la 2 august 1940 „Legea URSS cu privire la formarea RSS Moldoveneşti unionale”, iar Prezidiul său a emis la 4 noiembrie 1940 „Decretul cu privire la stabilirea graniţei între RSS Ucraineană şi RSS Moldovenească”, acte normative prin care s-a încercat, în absenţa oricărui temei juridic real, justificarea dezmembrării acestor teritorii şi apartenenţa noii republici la URSS”. Premizele creării Republicii Moldova sunt destul de clare: noul stat moldovenesc se naşte prin negarea anume a acelor mituri pe care domnul Ţârdea le consideră „modoveneşti”. Respectiv, ar fi logic să spunem că reafirmarea „miturilor sovietice” este echivalentă cu desfiinţarea Republicii Moldova. Ar însemna oare că domnul Ţârdea consideră înfiinţarea Republicii Moldova drept un act “antimoldovenesc”?
Handicapul „moldoveniştilor”
Promotorii moldovenismului suferă de un handicap serios şi de o criză ideologică foarte gravă. În primul rând, aceştia nu au reuşit să ajungă la un numitor comun asupra conceptului de „etnos”, „popor”, „naţiune”, făcând mereu confuzii în procesul desfăşurării ideilor sale. În unele locuri se vorbeşte despre o „naţiune moldovenească multietnică”, din punct de vedere modernist, alteori se încearcă a demonstra existenţa unui „etnos moldovenesc”, prin nişte acrobaţii intelectuale de invidiat, care deseori întrec orice limită a absurdului.
Teza despre „multietnicitatea” poporului moldovenesc pe parcursul întregii istorii, iarăşi nu rezistă criticilor. În lucrarea „Четвертая политическая теория” a lui Alexand Dughin, este dezvoltată o ipoteză interesantă cu privire la elementele „constante” şi „variabile”. Anume constantele sunt elementele care definesc esenţa unui subiect istoric. Din acest punct de vedere, etnicitatea românească este cea care a reprezentat o „constantă” a Ţării Moldovei, iar minorităţile etnice au reprezentat pe parcursul istoriei nişte „variabile”, care nu au contribuit cu nimic la naşterea şi dezvoltarea culturii moldoveneşti. Acestea nici la nivel teoritic nu au putut (şi nici nu vor putea) să contribuie la formarea unei “naţiuni civice moldoveneşti”. În acelaşi timp, negarea constantei româneşti nu înseamnă decât asasinarea Republicii Moldova şi negarea dreptului său la existenţă.
Republica Moldova nu poate fi decât un stat românesc, asta este o realitate pe care moştenitorii trecutului sovietic vor fi nevoiţi să o accepte, mai devreme sau mai târziu.
Concluzii
Prin insistenţa sa, moldoveniştii descoperă un fapt evident: intelectualitatea moldovenească nu este capabilă să ofere un concept integral, care să ofere un sens existenţei Republicii Moldova. Din păcate, ţara noastră mai balansează între un nihilism politic (unionist) şi debilitate ideologică (moldovenism), fiind incapabilă să definească un rost sănătos. În afară unor mituri artificiale, moldoveniştii nu sunt capabile să ceva ce ar justifica existenţa Republicii Moldova. Dacă termenul de „român” ameninţă existenţa statului, mai putem vorbi la modul cel mai serios despre un stat sănătos? Din fericire, cu trecerea timpului, ambele curente devin tot mai hilare şi anacronice. Nu este departe acel moment când ambele curente vor fi înlocuite cu o viziune sănătoasă. Totul se va rezolva de la sine. Timpul este stăpân peste toate.
La acelaşi subiect vezi şi:
Identitatea: tradiţionalism, modernism şi postmodernism
Filed under: Sociologie
