consum deci exist?


am mai zis de câteva ori că nu prea am încredere în oamenii pentru care banii reprezintă o valoare primară, nu pot să concept o viață bazată pe suma de bani oferită

sunt de acord, probabil, că oricine își are prețul său, dar nu voi crede că prin acest preț poți cumpăra orice, trebuie să există valori și principii care nu se vor vinde nicicând

dar îmi place să privesc lucrurile în adânc, să înțeleg esența unor fenomene care mă înconjoară
și atunci îmi pun întrebarea: de unde vine venerarea banilor?
atunci când există atâtea valori pentru care merită să trăiești?

prima/unica explicație care îmi vine în cap: consumerismul
marketingul excesiv, companii și produse care se luptă pentru noi, succesul strâns interconectat cu volumul de bunuri posedate au creat un stereotip care zice clar: cât mai mult->ești mai plin de succes

iar pentru mine în acest caz am găsit tratamentul: consum cât am nevoie
nu mă voi arunca în extreme renunțând brusc la sacoșele care mi le oferă casierele dar aleg să cumpăr exact atât cât am nevoie: a 2-a pereche de încălțăminte nu pentru ca să fiu mai tare, ci pentru că îmi trebuie și ceva mai clasic, mâncare atât ca să fiu sătul, și nu ca să mă îndop
și tot așa

îmi pare astfel banii devin mod de libertate și nu obiectiv vital
trăiesc, și asta îmi place

sursa imagine

Sursa
2010-11-02 00:01:00



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

12:55:11Fără Titlu —» Leo Butnaru
05:03:22ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
15:11:26„O societate puternică înseamnă o societate informată și unită” – Rodica Lilica, studentă la programul dual Finanțe și Bănci, ASEM 💫 —» Sandu GRECU
15:04:29„Europa nu este doar o destinație, ci cel mai sigur plan prin care ne putem moderniza fiecare localitate” – Cristian David, Președinte ILD România 💫 —» Sandu GRECU
12:10:57Feteasca Run: prima cursă care unește vinăriile din Cricova —» Fine Wine
11:53:47Festivalul vinului de autor: 4-6 septembrie —» Fine Wine
18:11:55FIECARE COPIL MERITĂ ȘANSA DE A-ȘI URMA VISUL! 💙💛 —» Sandu GRECU
05:11:19DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
12:37:25Under 15. Jucători din țară și de peste hotare, convocați de FMF la un nou trial ⚽️ —» Sandu GRECU
12:18:35„Ca primar, nu sunt aici pentru declarații, ci pentru fapte” – Viorel Jardan, primarul comunei Lozova 💫 —» Sandu GRECU
09:46:20Biblioteca – punct de întâlnire între diasporă și acasă —» BPR Ungheni's Blog
18:40:53„ALB DUPĂ ALB” – expoziție de Doina Mihăilescu, la Muzeul Național de Artă al Moldovei din Chișinău 🏦 —» Sandu GRECU
18:25:21Derzamăgit de organele de drept, vrea să plece afară —» Curaj.TV | Media alternativă
12:19:46DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
15:24:47🎾 ROMINA HÎNCU, AL TREILEA TROFEU DIN 2026! 🇲🇩🏆 —» Sandu GRECU
15:24:47🎾 ROMINA HÎNCU, AL TREILEA TROFEU DIN 2026! 🇲🇩🏆 —» Sandu GRECU
04:54:53CARTE NOUĂ PENTRU COPII —» Leo Butnaru
13:45:15Arta nu tace: Perjovschi cu David —» Curaj.TV | Media alternativă
16:59:59NU CÂT ȘTIE, CI CÂT ÎȘI PERMITE... —» Leo Butnaru
11:49:49Petru Racu: jucători pe pile la Națională și cei care veneau să se odihnească. Pariuri: prețul unui galben 💥💥💥 —» Sandu GRECU
11:46:26Vin cu aur la Mondial de Bruxelles – 55 mdl —» Fine Wine
11:45:31Cardinalul fotbalului, Nicolai Cebotari. Portar de top, cearta cu Ciobanu, arbitraje, dinastia 🔥🔥🔥 —» Sandu GRECU
11:41:00De la pasiunea pentru sere moderne la „Agricultura Inteligentă”: Povestea lui Piotr Caraman, masterandul care dă tonul inovației la UTM 💥 —» Sandu GRECU
11:40:41AGG Group investește în producția locală: un exemplu de reinvestire strategică în economia Republicii Moldova 💫 —» Sandu GRECU
11:31:45Agricultura modernă te așteaptă! În aceste zile se desfășoară admiterea la instituțiile de învățământ agricol ✍️ —» Sandu GRECU