Te iubesc. Te iubesc? [36]

I-am scris lui Matei că nu mai vreau să fim împreună, iar libertatea pe care o simt doare ca naiba. Ştiu că n-am să pot trece singură peste asta şi îl sun pe Cătălin, fostul meu prieten. Deşi nu mai suntem împreună de 4 ani, e singurul la care revin de fiecare dată, pentru că e singurul care m-a iubit, chiar dacă m-a iubit prea târziu.

-Alo, Cătălin, Irina sunt, ce faci?
-Bună Irina, sunt în oraş cu Maya, pe aici, la Romană.
-Maya?
-Maya, prietena mea.
Dacă i-aş spune să vină la mine, ar veni. Chiar în clipa asta. Dar nu mai vreau să îi fac rău, doar ca să-mi ling eu rănile pe umărul lui.
- Irina, eşti bine?
- Da, da. Vroiam doar să văd ce faci, n-am mai vorbit de un secol cu tine.
- Da, a trecut ceva timp. Vrei să vii aici, că noi mai stăm…
- Nu-nu, am mâine prezentare, trebuie să mă culc devreme, ştii tu…
- Da Irinush, ai grijă de tine, te sun eu mâine. Apropo, ai invitaţii la show-ul de mâine, că vrea şi Maya să vină?
- Da, ne vedem la InterContinental pe la 7 seara, ca să am timp să ţi le dau.
- Ok, ne vedem mâine. Somn uşor.
- Somn uşor şi ţie, şi vouă…

Abia când te doare înţelegi câtă suferinţă ai provocat şi tu, la un moment dat. Ca să rămână cicatrici nu e necesară o palmă, o amintire poartă amprente mult mai puternice…