Patericul mirenilor – Despre erezie

167. Dintr-o bolnăvicioasă dragoste fată de eretici, un episcop a poruncit ca în episcopia sa preotii ortodocsi să îi împărtăsească si pe eretici. “Decât să se împărtăsească cu tainele lor, mai bine să se împărtăsească cu ale noastre, că sunt mai bune. Poate că Hristos îi va mântui si pe ei – spunea. Decât să îi respingem, mai bine să îi primim cu dragoste. Că poate, încet-încet, vor renunta la greselile lor.”
La catedrala episcopiei slujea din când în când un preot de mir, profesor la o facultate de teologie. Înainte de a împărtăsi oamenii, acesta îi întreba dacă sunt crestini ortodocsi. Pe eretici nu vroia să îi împărtăsească. La o liturghie, când episcopul era în altar, preotul a refuzat să împărtăsească un grup de eretici.
Episcopul i-a poruncit să le dea Sfintele Taine, dar el a refuzat.
- Dacă nu faci ascultare, te voi caterisi, a spus episcopul.
- Ascultarea de episcop nu e mai importantă decât cea de Sfintii Părinti. Nu îi împărtăsesc.
- Atunci te caterisesc, a spus episcopul.
- Mai bine caterisit decât sub osânda Sfintilor Părinti, spuse preotul.
Episcopul era hotărât să îl caterisească pentru neascultare. Dar, înainte de a apuca să îl caterisească, a fost chemat la sinod. La sinod, printre alte probleme, s-a discutat si subiectul împărtăsirii ereticilor. Si s-a hotărât că nici un preot sau ierarh ortodox nu are voie să le dea Sfintele Taine.
Când s-a întors la episcopia sa, ierarhul l-a chemat la el pe preotul nesupus:
- Am înteles că greseam, nu stiam că gresesc. Credeam că e un semn de dragoste să îi împărtăsesti. Dar nu este asa. Îi multumesc lui Dumnezeu că nu am apucat să te caterisesc. Îl rog pe Dumnezeu să mă ierte că am gresit. Fără Sfintii Părinti, Ortodoxia nu mai e ortodoxie. Devine o formă de protestantism…

Se spunea pentru avva Ghelasie, nu numai de ucenicii lui, ci si de altii multi care adesea se duceau la dânsul, cum că în vremea Soborului celui a toată lumea din Calcedon, Teodosie, care a început în Palestina dezbinarea lui Dioscor, alergând înaintea episcopilor celor ce vroiau să se întoarcă la ale lor biserici – căci si acela era în Tarigrad, fiind gonit de la patria sa, ca cel ce se bucura pururea de tulburări – a mers până la avva Ghelasie, la mănăstirea lui, spunându-i că Soborul cel din Calcedon a întărit dogma lui Nestorie, cu aceasta socotind să răpească pe sfântul întru ajutorul viclenirii si dezbinării sale.
Iar acela, din asezarea omului aceluia si din priceperea ce avea de la Dumnezeu, a cunoscut viclesugul socotelii lui si nu numai că n-a fost răpit cu depărtarea lui de la dreapta credintă, ca cei de atunci mai toti, ci precum se cade l-a ocărât si l-a gonit. Că aducând la mijloc un copil pe care îl înviase din morti, zicea cu un chip cinstit si cu bună rânduială: “De voiesti a grăi pentru credintă, ai pe acest prunc, care aude cele zise de tine, si-ti va da răspuns, că eu nu am vreme să ascult cele ce se grăiesc de tine”.
Rusinându-se dar [ereticul] dintr-acestea si mergând la Sfânta Cetate, răpeste tot cinul călugăresc, cu chip de râvnă dumnezeiască; răpeste încă si pe împărăteasa, fiind ea atunci acolo; si asa aflând ajutor, apucă cu de-a sila scaunul Ierusalimului, mai întâi cu ucideri, apucându-l pe acesta si alte fărădelegi si nedreptăti făcând, care si până acum multi le pomenesc. Atunci dar dacă l-au apucat si pofta si-a dobândit, apucând mai înainte si scaunele episcopilor, nevenind aceia încă, aduce si pe avva Ghelasie si porunceste lui cu îngrozire si cu străsnicie să intre în altar. Iar după ce a intrat, îi zice: “Anatematiseste pe Iuvenalie”. Iar el, nesperiindu-se nicicât de putin, i-a zis: “Eu pe alt episcop al Ierusalimului nu stiu, decât pe Iuvenalie”.
Înfricosându-se de aceea, Teodosie, ca să nu se asemene si altii la râvna lui cea cu dreaptă credintă, porunceste să-l scoată curând din biserică. Apucându-l deci, cei ce erau de dezbinarea lui si strângând lemne împrejur spre a-l arde pe el, îl îngrozeau. Dar văzând că nici asa nu se pleacă, nici se teme nicidecum, ci mai vârtos aceia s-au temut de scularea norodului, ca să nu fie asupra lor, pentru că era vestit si arătat pretutindeni fericitul. Iar aceasta era mai vârtos din purtarea de grijă a Celui de sus; deci au slobozit nevătămat pe mucenic care cât despre sine s-a făcut lui Hristos ardere de tot. (4-47)
168. Un credincios a venit să se sfătuiască cu preotul:
- Părinte, duminică o să fac parastasul de patruzeci de zile pentru tata. M-a sunat fostul lui sef si mi-a spus că o să vină si el.
- Si care e problema?
- Eu nu l-am chemat, dar a aflat de la colegi. Nu l-am chemat pentru că e eretic, crede în reîncarnare, si aproape la fiecare discutie aduce vorba despre acest subiect. Nu vreau să se producă tulburare la masă, doar e masă de parastas.
- Lasă-l să vină, să nu iasă cu scandal. Si să faci în asa fel încât să stea cât mai aproape de mine.
Credinciosul a făcut asa. Ereticul stătea chiar pe scaunul de lângă preot. După ce părintele spuse rugăciunea de sfintire a bucatelor, începură cu totii să mănânce.
La un moment dat, preotul începu să le vorbească despre folosul rugăciunii pentru cei răposati.
- Chiar si pe unii care se află în iad, rugăciunile Bisericii, adică ale preotilor si ale crestinilor, pot să îi mântuiască. Mai ales pe cei care, desi au ajuns în iad pentru păcatele lor, au făcut si ceva bine cât au trăit.
- Părinte, întrebă cineva, dar sunt oameni care vor rămâne în iad în vecii vecilor? Sau până la urmă Se îndură Dumnezeu si de ei?
- Iadul si raiul sunt vesnice. Sunt păcătosi care rămân în iad si vor rămâne în iad, pentru că sufletele lor au iubit păcatul si întunericul. Ei simt că dragostea lui Dumnezeu îi arde.
O femeie întrebă:
- Părinte, dar există sau nu există reîncarnare?
Ereticul astepta ca discutia să ajungă în acest punct:
- Părinte, sunt multe dovezi în favoarea reîncarnării, chiar si în Evanghelie. Ce ziceti?
Părintele spuse:
- E normal ca cineva care nu cunoaste bine învătătura Bisericii să fie păcălit de cei care aduc din Biblie argumente favorabile reîncarnării. Dar aceste argumente nu stau în picioare. Dacă vreti, vom zăbovi asupra acestui subiect. Să luăm citatele care sunt invocate în favoarea reîncarnării. Să începem cu cel mai cunoscut verset, când Hristos a spus că Ioan Botezătorul “este Ilie, cel ce va să vină”. Găsim acest cuvânt în Evanghelia Sfântului Matei.
- Nu e clar, părinte? Ce să mai facem comentarii? întrebă ereticul.
Părintele continuă:
- Numai că Hristos S-a referit la faptul că Sfântul Ioan Botezătorul venise cu râvna pe care o avea Sfântul Ilie de a mărturisi jertfelnic credinta în Dumnezeu. Tot în aceeasi evanghelie, câteva capitole mai încolo, vedem că la Schimbarea la Fată de pe Muntele Tabor s-au arătat Moise si Ilie. Deci, dacă Sfântul Prooroc Ilie ar fi fost acelasi cu Sfântul Ioan Botezătorul, despre care Hristos a mărturisit că este cel mai mare om născut din femeie, nu s-ar fi arătat atunci Sfântul Ioan, si nu Sfântul Ilie? Că doar Ioan fusese Înaintemergătorul Domnului. Cei care cred în reîncarnare nu vor să înteleagă cât de clară este această explicatie. De aceea voi mai aduce vorba si despre celelalte citate.
Cu răbdare, părintele explica învătătura Bisericii. Când a terminat, ereticul se înverzise la fată de supărare. Nu avea argumente solide cu care să îl combată pe preot. În loc să recunoască faptul că se afla în rătăcire, prefera să creadă în reîncarnare. S-a sculat de la masă si si-a cerut scuze gazdelor, spunând că trebuie să plece repede în altă parte.
După ce l-a condus la usă, gazda a venit la preot să îi multumească. I-a spus în soaptă:
- A fost cel mai bine asa, a plecat de bunăvoie.
- Nu, cel mai bine era să înteleagă că este departe de adevăr.
- Dacă îi spuneam să nu vină, iesea scandal mare.
- Da, si nu avea rost. Dacă tensiunile pot fi evitate, de ce să nu le evităm? Trebuie mare discernământ, că altfel sub pretextul apărării credintei ne facem pricină de sminteală. Acum, de exemplu, nu era cazul.

A venit unul din bătrâni către avva Lot, la lunca cea mică ce se cheamă a lui Arsenie si s-a rugat lui pentru o chilie si i-a dat-o. Si era bătrânul neputincios si l-a odihnit pe el avva Lot. Si dacă venea careva la avva Lot, îl făcea de mergea si la bătrânul cel neputincios. Deci, a început a le grăi lor cuvinte de-ale lui Origen si se necăjea avva Lot, zicând: “Nu cumva vor socoti părintii că si noi suntem asa?”. Dar a-l scoate pe dânsul din loc se temea pentru poruncă. Si sculându-se avva Lot, a venit către avva Arsenie si i-a povestit lui despre bătrân. Si i-a zis lui avva Arsenie: “Nu-l goni pe dânsul, ci zi-i lui: “Iată, din cele ale lui Dumnezeu mănâncă, bea precum voiesti, numai cuvântul acesta să nu-l grăiesti”. Si de va voi, se va îndrepta, iar de nu va voi să se îndrepte sigur, se va îndemna să se ducă de acolo, si nu de la tine se va face pricina”. Deci mergând avva Lot, a făcut asa. Si bătrânul dacă a auzit aceasta, nu voia să se îndrepteze, ci a început să se roage, zicând: “Pentru Dumnezeu, trimiteti-mă de aici că nu mai pot suferi pustia!”. Si asa, sculându-se, a iesit, petrecându-se cu dragoste. (1-126)
169. Un student trăia în curvie cu prietena lui. Odată, în timp ce mergeau cu masina, un camion care venea din directie opusă a intrat pe contrasens si i-a lovit. Fata, care era la volan, a murit imediat. Studentul a stat o vreme în spital, după care s-a întors acasă cu sănătatea restabilită. Cât stătuse în spital, citise câteva cărti duhovnicesti de la un coleg de salon care era foarte credincios.
Citirea cărtilor i-a provocat tânărului un soc. Si-a dat seama că nimic nu este mai important în viată decât dobândirea mântuirii. S-a dus chiar de câteva ori la biserică. Odată, după slujbă, un bărbat l-a întrebat dacă nu vrea să citească ceva despre yoga crestină. Studentul a fost de acord, si a citit pe nerăsuflate prima carte. A ajuns la concluzia că yoghinii si crestinii au aceeasi tintă. A început să practice yoga după cartea respectivă.
După o vreme a încetat să mai meargă la biserică. Prefera să stea acasă si să mediteze asupra Absolutului.
Într-o zi s-a întâlnit pe stradă cu fostul său coleg de salon:
- Ce faci? Nu ai mai venit de mult la biserică.
- Si nici nu o să mai vin decât, poate, de Pasti.
- De ce? S-a întâmplat ceva?
- Da. Am avut o mare descoperire. I-am văzut într-o vedenie pe sfintii Bisericii împreună cu marii yoghini. Se bucurau de frumusetile ceresti. Dar parcă yoghinii aveau mai multă slavă. Si am auzit o voce care mi-a zis că, dacă vreau să ajung pe cele mai înalte culmi, să practic yoga cât mai serios. Asa că de biserică nu prea mai am timp. Am început să îmi caut un maestru, un guru care să mă initieze în secretele practicii yoghine.
Tânărul credincios a încercat să îi aducă argumente ca să se lase de yoga, dar studentul nu a vrut să le asculte cu atentie. Era prea mândru. Si mândria l-a pierdut.

Era un sihastru iscusit ce trăia în pustie si care se închisese într-o pesteră, si cu multa lui înfrânare, cu postul, cu privegherea întru rugăciuni, cu alte nevointe, osteneli si fapte bune, întrecea si îi covârsea pe altii. Dar, nepăzindu-se si nesocotind înselăciunea vicleanului diavol, a fost batjocorit de vrăjmasul si a căzut în cumplită ispită. Căci amăgindu-l pe el vrăjmasul, îi arăta în vis feluri si feluri de vedenii si cele ce vedea el în vis se izbândeau aievea, până s-a încrezut bine visurilor.
După ce s-a încrezut bine visurilor, într-o noapte i-a arătat lui diavolul neamul si soborul crestinesc cu apostolii si cu mucenicii fiind la un loc întunecat, ponegrit si pedepsit, de tot binele lipsit, plin de toată rusinea si necurătia; si erau toti mâhniti si scârbiti. Iar în dreptul lor era neamul jidovesc, cu Moise si cu toti proorocii, într-un loc luminat, linistit, plin de lumină, de toată mângâierea, bucuria si veselia. Si îl sfătuia înselătorul, zicând: “Iată, acum vezi si neamul vostru crestinesc si neamul jidovesc la ce loc si în ce chip se află. Deci, de vei vrea să fii însotit si împărtăsit fericirii si bucuriei neamului jidovesc, te sfătuiesc să mergi si să primesti tăierea împrejur, legea si credinta jidovească”.
Iar el, după cum am zis, fiind foarte încredintat visurilor, a făcut asa precum l-a sfătuit vrăjmasul. Iesind din pestera lui si lăsând pustia si viata pustnicească, a venit în lume, desi erau saizeci de ani de când nu iesise din pustie si, mergând la scoala si soborul jidovilor, le-a spus lor cum a văzut în vis neamul crestinesc în loc întunecat si pedepsit, iar neamul jidovesc la loc luminat, plin de bucurie si de veselie. Iar jidovii, auzind aceasta, s-au bucurat si l-au îndemnat să primească legea lor. Iar el cu mare bucurie a primit tăierea împrejur pe trupul său si toată legea lor si asa a pierit.
Aceasta i s-a întâmplat lui pentru că n-a câstigat dreapta socoteală si s-a deprins din tineretile sale a se supune numai voii si sfaturilor gândurilor sale, iar sfatul cel bun si folositor al părintilor si al fratilor niciodată nu l-a încercat. (3-308)
170. La o filială a unei firme era sefă o femeie foarte credincioasă. Atunci când de la centru i-a fost trimisă o nouă angajată, o sectantă, sefa a început să îi facă acesteia tot felul de greutăti, pentru a o determina să îsi găsească un alt serviciu. Dar sefa nu stia că sectanta era rudă cu patronul firmei care, auzind situatia, s-a decis să o pedepsească pe sefă, mutând-o la o altă filială. Noua sefă a sectantei era tot o femeie credincioasă, dar se purta foarte frumos cu ea. Încetul cu încetul, sectanta s-a apropiat de noua ei sefă, i-a cunoscut familia, a văzut ce viată frumoasă duce. A găsit la sefa ei o căldură sufletească si o liniste pe care pastorul sectant nu le avea. Mai mult, sefa a avut răbdare să îi lămurească tot ce i se părea ridicol în Ortodoxie. Atunci când nu se pricepea să răspundă la unele întrebări, sefa stătea de vorbă cu duhovnicul ei, care o ajuta cu sfaturile potrivite. În cele din urmă, sectanta a cerut să fie botezată în Biserica Ortodoxă.
Aflând despre convertirea ei, fosta sefă i-a dat un telefon ca să o întrebe ce a determinat-o să renunte la sectă.
- Când erati sefa mea, si încercati să îmi faceti numai greutăti, îmi făcusem o părere gresită despre ortodocsi. Dar când a venit noua sefă, pur si simplu m-a impresionat prin purtarea ei. Mai mult, a reusit să răstoarne fiecare idee preconcepută pe care o aveam despre Ortodoxie. Acum am înteles că, desi unii ortodocsi duc o viată mai păcătoasă decât a sectantilor, totusi adevărul este în Biserică. Nu este vinovată Biserica de căderile unora dintre fii ei. Asa că, întelegând că Biserica întemeiată de Hristos a fost si este Biserica Ortodoxă, am vrut să fiu membră a ei. Nu mi-a fost usor să renunt la sectă si nici la prietenii mei sectanti, dar adevărul merită orice sacrificiu.
După ce convorbirea se încheie, fosta sefă se gândi: “Iată că, dacă m-am purtat dur cu ea, am tinut-o departe de Biserică. Dar când a dat de o crestină adevărată, care străluceste prin virtuti, nu a stăruit în rătăcirea ei…”

Spuneau unii despre avva Macarie egipteanul că se suia odată din Schit la muntele Nitriei. Si dacă s-a apropiat de locul acela, a zis ucenicului său: “Mergi mai înainte putin!”. Si mergând el mai înainte, s-a întâlnit cu un slujitor de-al elinilor. Si strigându-l fratele, îl chema zicând: “Demone! Demone! Unde alergi?”. Si întorcându-se acela, i-a dat bătăi si l-a lăsat aproape mort. Si luând lemnul, alerga. Si mergând putin mai înainte, l-a întâmpinat avva Macarie alergând si i-a zis: “Mântuieste-te, mântuieste-te, ostenitorule!”. Si, minunându-se, a venit la el si i-a zis: “Ce bunătate ai văzut la mine de m-ai heretisit asa?”. I-a răspuns lui bătrânul: “Te-am văzut ostenindu-te si nu stii că în zadar te ostenesti”. I-a zis si el lui: “Si eu pentru heretisirea ta m-am umilit si am cunoscut că din partea lui Dumnezeu esti. Dar alt călugăr întâmpinându-mă, m-a ocărât si eu i-am dat bătaie de moarte”.
Si a cunoscut bătrânul că ucenicul lui este. Si tinându-se slujitorul de picioarele lui, zicea: “Nu te voi lăsa de nu mă vei face călugăr!”. Atunci a venit deasupra unde era călugărul si l-au tinut pe dânsul si l-au dus la biserica muntelui. Si văzând pe slujitor cu dânsul, s-au uimit. Si l-au făcut călugăr si multi dintre elini s-au făcut pentru dânsul crestini. Deci, zicea avva Macarie: “Cu cuvânt rău si pe cei buni îi faci răi si cu cuvânt bun si pe cei răi îi faci buni”. (37-140)
171. Un bărbat, Radu, care venea în fiecare duminică la slujbă, cădea foarte des în patima betiei. Ba încă pentru că fuma foarte mult începuse să aibă probleme cu sănătatea. Într-o zi, mergând pe stradă, a fost acostat de un sectant.
- Ce vi s-a întâmplat de sunteti asa de trist? Vă pot ajuta cu ceva, vă lipseste ceva? întrebă sectantul, cu o voce plină de compasiune.
- Nu, nu îmi lipseste nimic din ce mi-ar putea da altii. Îmi lipseste numai sănătatea si puterea de a mă lupta cu mine însumi.
- Dar Dumnezeu vă poate ajuta să scăpati de orice slăbiciune.
- Mă poate ajuta, stiu. Dar nu înteleg de ce nu mă ajută. Vin în fiecare duminică la biserică, dar degeaba. Mi-am distrus sănătatea, mi-am distrus familia, oare unde o să ajung?
- Stati linistit, că nu e totul pierdut. Vă pot ajuta să ajungeti la locul potrivit pentru vindecarea dumneavoastră.
- Nu vreau să mă duc la spital.
- Nu la spital, domnule. Este o adunare a oamenilor care L-au descoperit pe Dumnezeu, si Dumnezeu face minuni în vietile lor. Mă vedeti pe mine? Eram un mare desfrânat si mă drogam în fiecare zi. Luam doze puternice. Chiar înainte să fiu primit la un centru de dezintoxicare, Dumnezeu a apărut în viata mea. O vecină m-a dus la adunare si m-am vindecat pe loc de patimile mele.
- Ce adunare? Sunteti sectant?
- Ei, sectant. Sunt crestin. Dumneavoastră nu sunteti tot crestin?
- Ba da.
- Asta e important, ce ne apropie, nu ce ne separă. Veniti la noi si, dacă nu scăpati de problemele pe care le aveti, vă întoarceti la biserica dumneavoastră. Nu aveti nimic de pierdut.
Radu simti că ceva este în neregulă, dar îsi spuse că merită să încerce, măcar spre binele familiei sale.
- Dacă Dumnezeu este cu voi, o să scap de problemele mele. Iar dacă nu este, mă pierdeti de client, spuse cu strângere de inimă.
Sâmbătă merse si el la adunare. A văzut o multime de oameni care cânta un cântec religios. Nu i se părea nimic rău în asta. “Dacă ar avea si icoane pe pereti, ar fi si mai frumos”, îsi spuse în sinea lui.
În partea a doua a adunării, trei oameni – doi bărbati si o femeie – mărturisiră cât de mult i-a ajutat Dumnezeu să îsi schimbe vietile. Femeia fusese prostituată, unul din bărbati era pestele ei, iar celălalt era un politist care, mirat de schimbarea prostituatei, cu care avusese o relatie foarte apropiată, venise si el la adunare. De atunci îsi schimbase viata.
Mărturiile lor erau impresionante. Asa că, atunci când pastorul a întrebat cine vrea să Îl primească pe Hristos în viata lui, Radu a fost primul care s-a ridicat în picioare. A jurat că nu o să se mai îmbete si că nu o să mai fumeze niciodată. Si a început o viată nouă.
După două săptămâni, când sotia si copiii s-au întors din vacantă de la bunici, s-au mirat foarte mult să îl vadă pe Radu foarte schimbat. El nu le spusese nimic la telefon despre adunare, ci le pregătise o surpriză. Nu avea rost să se laude că s-a schimbat, îi lăsa pe ei să vadă această schimbare.
Dar sotia lui, Georgiana, o femeie foarte credincioasă, a fost supărată pe el:
- Ce ai făcut, ai alergat la diavol ca să te scape de patimi?
- De ce spui asa? Ce, crezi că diavolul vrea ca oamenii să ducă o viată curată, care Îi place lui Dumnezeu? Doar stii cât m-am rugat la biserică, si degeaba. Aici Dumnezeu m-a ajutat din prima.
- Radule, greu îmi era să te suport când veneai acasă beat si făceai circ. Dar si mai greu îmi este să stiu că L-ai părăsit pe Dumnezeu ca să scapi de betie.
Radu nu se astepta la o astfel de reactie din partea sotiei sale. Credea că ea se va bucura văzându-l iesit din ghearele patimii.
- Si ce, vrei să beau iarăsi? Vrei să nu mai merg la adunare?
- Când ai mers la adunare, dracii te-au lăsat în pace. Ei, care te împingeau la băutură si la tigări, s-au îndepărtat de la tine, pentru că nu mai era nevoie să te rupă de Hristos, de Biserică si de mântuire.
- Tu spui că nu Dumnezeu m-a vindecat de patimile mele?
- Nu, diavolul te-a înselat, ca să crezi că ai scăpat de patimi.
- Dar de ce nu m-a ajutat Dumnezeu în anii în care am tot mers la biserică?
- Dumnezeu te-a ajutat, a tot asteptat să vadă că te schimbi. Dar tu nu ai vrut să faci nici un efort. Altfel te-ai fi îndreptat si fără să mergi la sectanti.
Radu se afla într-un moment de cumpănă. Îi era foarte greu să se hotărască. S-a gândit că poate ar fi mai bine să renunte si la sotie si la copii, decât să renunte la adunare. Dacă sotia l-ar fi pus să aleagă, ar fi ales.
- Mă pui să aleg între tine si adunare?
- Nu, esti sotul meu si tatăl copiilor mei. Eu te iubesc si dacă mergi la sectă, asa cum te iubeam si când erai betiv. Dar numai Dumnezeu stie câtă suferintă va fi în inima mea. Am să mă rog să te lumineze Dumnezeu să renunti la ei, asa cum ai renuntat si la băutură.
- Si vrei să beau din nou?
- Bineînteles că nu vreau asta. Dar pentru tine e mai bine de o mie de ori să fii betiv decât sectant. Chiar dacă o să îmi fie greu cu tine, prefer să te rabd toată viata decât să stiu că ti-ai vândut mântuirea numai ca să scapi de betie. Si cred că Dumnezeu nu te va lăsa. Cred că până la urmă, mai devreme sau mai târziu, te vei lăsa de băut.
Vreme de o lună ispita betiei îl chinui din nou, foarte puternic. Dar, de fiecare dată când nu mai avea putere să reziste, alerga la rugăciune:
- Doamne, stiu că puterea Ta este mai mare decât a diavolului. Si stiu că Tu vrei si poti să mă izbăvesti de această patimă care îmi ucide sufletul. Nu mă lăsa, Doamne, nu mă lăsa. Pentru binele familiei mele, ajută-mă.
Dându-si seama de jertfa pe care o făcea sotia sa, care prefera să îi rabde scandalurile si bătăile decât să îl stie sectant, renuntă să meargă la sectanti ca să fie ajutat din nou. Si, din milostivirea lui Dumnezeu, omul s-a tămăduit cu adevărat si de patima betiei, si de cea a fumatului.

Spusu-ne-a nouă părintele Teodor că a fost în muntele Eleonului un sihastru foarte nevoitor si-l bântuia pe dânsul foarte mult dracul curviei. Iar odată tare supărându-l, a început bătrânul a sta împotriva dracului si i-a grăit: “Până când mă vei supăra asa? De acum depărtează-te de la mine că ai îmbătrânit cu mine”. Si i s-a arătat lui dracul si i-a zis la arătare: “Jură-te mie, călugăre, că nu vei spune nimănui ce-ti voi zice si de acum nu te voi mai bântui”. Si s-a jurat bătrânul grăind: “Mă jur pe Cel ce locuieste în cer că nu voi spune nimănui din ce-mi vei zice”. Atunci i-a grăit dracul: “Nu te mai închina acelui chip si nu te voi mai bântui”. Bătrânul avea zugrăvit chipul Stăpânei noastre, Prea Cinstitei Născătoarei de Dumnezeu, tinând în mâini pe Domnul nostru Iisus Hristos. Si a grăit bătrânul către drac: “Lasă-mă să mă mai gândesc”.
Iar a doua zi a spus părintelui Teodor, care ne-a spus nouă aceasta, că el locuia atunci la mănăstirea ce se cheamă Fara. Iar bătrânul i-a zis: “Adevărat, frate, batjocorit esti, că te-ai jurat, dar bine ai făcut că ai spus, iar mai de folos îti este într-această parte să nu lasi nici o curvă să rămână, decât să nu te închini chipului Domnului nostru Iisus Hristos cu Maica Lui”. Si l-a învătat si l-a întărit cu mai multe cuvinte si s-a dus la locul lui. Si iar i s-a arătat lui dracul si a grăit: “Ce poate fi aceasta, călugăre, oare nu te-ai jurat că nu vei spune nimănui? Cum ai spus toate câte am vorbit către tine? Îti grăiesc tie, călugăre: ca un călcător de jurământ o să fii judecat în ziua judecătii”. Si i-a răspuns lui bătrânul: “Ce m-am jurat, m-am jurat si că sunt călcător de jurământ încă stiu, dar Stăpânului meu sunt călcător de jurământ, iar pe tine nu te voi asculta, că de la tine este sfatul cel rău si călcarea de jurământ ca un vinovat ce esti acestora. Iar în ziua judecătii, Domnul va căuta”. (31-301)
172. Colegele de serviciu de la fabrică, simtindu-se jignite de faptul că Mariana nu se uita la telenovele si nu puteau comenta cu ea ce se întâmpla pe micul ecran, s-au hotărât să sară toate în capul ei.
- Auzi, desteapto, crezi că dacă sotul tău a primit mostenirea aia tu trebuie să fii cu nasul pe sus, nu esti ca noi?
- Ba da, dar mi se pare o pierdere de timp să stai în fata televizorului fără să vezi nimic care să îti fie de folos.
- Dar ce, faci pe credincioasa? Ce, noi nu mergem la biserică?
Sefa de sectie, mai înfiptă, îi spuse:
- Esti mai proastă decât noi.
Mariana răspunse cu voce calmă:
- Da, sunt.
Sefa continuă:
- Esti o lenesă.
Desi Mariana era o femeie harnică, nu o contrazise:
- Da, sunt.
- Esti o înfumurată, că nu vrei să fii ca noi.
- Da, sunt.
- Esti o habotnică.
- Da, sunt.
Programul de lucru se terminase. Una câte una, femeile se duceau la vestiar.
O altă colegă, ca să facă pe desteapta, îi spuse:
- Mariana, esti o eretică.
Mariana tăcu, nu răspunse nimic vreme de câteva clipe. Apoi, cu o voce hotărâtă, răspunse:
- Nu, eretică nu sunt. Doamne fereste.
Si, spunând acestea, plecă si ea să se schimbe.
În vestiar, o colegă care nu luase parte la mica ceartă o întrebă:
- Spune-mi si mie, de ce le-ai lăsat să te jignească în toate felurile, dar eretică nu ai suportat să îti spună?
- Pentru că celelalte jigniri mă ajutau să mă smeresc, să mă lupt cu mândria care zace în mine. Dar, dacă as fi acceptat să îmi spună eretică, ar fi însemnat că mă lepăd de Dumnezeul pe care Îl mărturiseste Biserica. Ar fi fost o lepădare de Hristos.
Auzind explicatia, colega s-a mirat de răbdarea Marianei. Si a rugat-o să o ia si pe ia duminica la biserică.

Se spunea pentru avva Agathon că s-au dus oarecari la dânsul auzind că are dreaptă si mare socoteală. Si vrând să-l cerce de a sa mânie, i au zis lui: “Tu esti Agathon? Am auzit pentru tine că esti curvar si mândru”. Iar el a zis: “Ei bine, asa este”. Si i-au zis lui: “Tu esti Agathon bârfitorul si clevetitorul?”. Iar el a zis: “Eu sunt”. Au zis iarăsi: “Tu esti Agathon ereticul?”. Iar el a răspuns: “Nu sunt eretic”. Si l-au rugat pe el, zicând: “Spune-ne nouă, pentru ce atâtea câte ti-am zis tie le-ai primit, iar cuvântul acesta nu l-ai suferit?”. Zis-a lor: “Cele dintâi asupra mea le scriu, căci este spre folosul sufletului meu. Iar cuvântul acesta “eretic” este despărtire de Dumnezeu si nu voiesc să mă despart de Dumnezeu”. Iar aceia, auzind, s-au minunat de dreapta lui socoteala si s-au dus ziditi, adică folositi. (5-24)

extras din cartea Patericul mirenilor, de Danion Vasile.