Posibile coaliţii post-electorale după o campanie plictisitoare

Exact peste patru săptămâni vom fi chemaţi din nou la urne pentru a alege "Quo vadis Moldova". Deocamdată nu se simte o miză importantă în această campanie. Acesta este unul din motivele de ce actuala campanie este una plictisitoare, în raport cu cea din 2005 sau cele din 2009. O altă caracteristică a acestei electorale este numărul mare al decepţionaţilor, în special printre tineri, inclusiv printre cei care la 7 aprilie 2009 au fost bătuţi în stradă pentru că au ieşit "să obţină schimbarea". De altfel, fenomenul "decepţiei" este un lucru obişnuit în situaţiile în care speranţele au fost prea mari. De exemplu, Barack Obama a fost ales în noiembrie 2008 preşedinte al SUA, primul "afroamerican" în fruntea Casei Albe. Americanii au investit prea multe speranţe în candidatul "de culoare" (nu mă luaţi cu "political correctly"). În vara trecută peste 53% din americani se arătau deja "nemulţumiţi" de activitatea lui Obama. Un alt exemplu este cel al preşedintelui Franţei, Nicolas Sarkozy, ales şef al celei de-a cincea republici în mai 2007, cu peste 53%. Acum popularitatea preşedintelui fancez de origine magheară este de puţin peste 20%. Dacă doriţi, putem da şi exemplul şeful statului român, Traian Băsescu, care, deşi la limită, a fost reales pentru această funcţie acum un an, iar acum are un nivel de încredere sub 10 la sută (potrivit sondajului IMAS din această săptămână). Personal nu fac parte din categoria "decepţionaţilor", din simplu motiv că am anticipat această "decepţie în masă" (care era evidentă şi uşor de intuit).

Eu, în schimb, am simţit o schimbare importantă din vara lui 2009, o schimbare despre care pot să vorbesc cu plăcere deoarece mă vizează direct. E vorba despre revoluţia în sfera informaţională, în spaţiul public. Apariţia a două televiziuni de ştiri (deja putem vorbi de "una şi jumătate", jurnaliştii stiu de ce!) a produs un "boom informaţional", care s-a transformat, pe alocuri, chiar într-o "suprasaturaţie" de ştiri şi dezbateri. Mai multe televiziuni şi-au lansat propriile buletine de ştiri (PRIME, ALT TV etc.). S-a diversificat şi spaţiul informaţional virtual, în care au apărut mai multe portaluri de ştiri, dar şi "bloguri de atitudine" (apropo, cred ca mass media on-line are un viitor foarte bun în Moldova).

O altă schimbare despre care pot să vorbesc cu certitudine ca despre un lucru aşteptat şi binevenit este legată de parcursul nostru european. Rezoluţia Parlamentului European de acum două săptămâni, precum şi Concluziile (,) Consiliului UE la nivel de miniştri de externe de acum o săptămână reprezintă un exemplu că prietenii europeni acordă un sprijin imens actualei guvernări de la Chişinău. Nu neapărat pentru că este mai eficientă în gestionarea treburilor publice, ci pentru că ...nu sunt comunişti (stereotipurile funcţionează foarte bine şi în UE).

Cât priveşte economia şi situaţia în domeniul social, aici e mult mai problematic. Şi starea de spirit a oamenilor de la ţară, a muncitorilor din oraşe arată că AIE nu a reuşit prea multe în aceste domenii. Iar acestea contează. Nu s-au mişcat lucrurile nici în ce priveşte investigarea evenimentelor din aprilie anul trecut. S-au dat "uitării" şi acuzaţiile despre "falsificarea alegerilor din 5 aprilie", iar mulţi oameni conştienţi se întreabă "de ce?". Contrabanda cu ţigări înfloreşte mai ceva decât producţia cocainei în Columbia. Criminalitatea se simte "la ea acasă" (explozii, atentate la comandă, tâlhării şi jafuri, torturi cu fierul de calcat etc.), iar aceasta este o bilă neagră importantă pentru MAI, dar şi pentru AIE la general. Unii militanţi AIE vor spune că Moldova aşteaptă în acest an o creştere economică de 5%, pe fundalul crizei mondiale. Parţial sunt de acord, dar acestea sunt doar nişte cifre, care pot fi explicate "teoretic", dar care nu sunt resimţite de oamenii simpli (prin locuri de muncă, majorări de salarii etc.). Dacă nu exista injecţia financiară puternică din exterior (care e un argument pro-AIE), atunci economia Moldovei nu se ştie cum ar fi rezistat în acest an. Dar datoria va trebui s-o întoarcem...

Din mesajele electorale atestăm un lucru aproape că paradoxal. Spre deosebire de "electorala 2005", în 2010 integrarea europeană nu mai este un subiect atât de important. Majoritatea partidelor pun accent pe alte mesaje, în special sociale. Chiar şi partidele din AIE, care în programul de guvernare a Guvernului Filat au anunţat integrarea europeană ca "prioritatea zero", nu mai pun accent pe acest mesaj. PCRM, care în 2005 şi-a axat campania electorală pe "modernizarea Moldovei europene", acum a declarat că "integrarea europeană este un vis irealizabil" şi s-a reorientat spre Rusia şi CSI. De altfel, sondajele arată că eurooptimismul moldovenilor scade. Dacă acum patru ani pentru aderarea Moldovei la UE ar fi votat 70%, acum numărul susţinătorilor este de circa 60%.

În lupta electorală cele mai bune acum sunt miturile şi fobiile, care sunt foarte bine speculate de către anumiţi concurenţi electorali. De exemplu, povestea cu "digul de la Nemţeni bombardat de România pentru a evita inundarea oraşului Galaţi" este o găselniţă extraordinară a PR-iştilor din staff-ul PCRM. Ei mizează pe fobia "imperialismului românesc şi a jandarmului român" (vedeţi titlurile de la Omega despre "cruzimea jandarmilor, care au bătut protestatarii paşnici în Bucureşti" /vă aminteşte despre "cruzimea jandarmilor români" din perioada interbelică?!/ ). Foarte mulţi moldoveni s-au "prins" în această capcană şi discută despre "românii care ne-au inundat satele din centrul şi sudul ţării" :) Cea mai bună apărare este atacul. E o axiomă aplicată şi în sport, şi în relaţiile sociale, inclusiv în politică. După apariţia rapoartelor financiare în care s-au depistat "nereguli" în legătură cu "donatorii fictivi" ai comuniştilor, apar reprezentanţii PCRM cu filmul "Atac asupra Moldovei - 2" :)

Dar cel puţin acest subiect a mai dinamizat un pic campania electorală, care pe mine mă plictiseşte foarte tare. Cu siguranţă, de săptămâna viitoare vom avea o creştere a dinamizmului campaniei, aceasta şi pe motiv că în ultimele două săptămâni se duce cea mai mare luptă pentru cele aproape 30% de indecişi (printre care figurez şi eu).

Campania actuala se remarcă şi prin lipsa ideilor originale. Majoritatea consultanţilor politici ai partidelor trebuie concediaţi. Sau plătiţi nu mai mult decât un simplu jurnalist.

La ce să ne aşteptăm după scrutinul din 28 noiembrie? Un răspuns tranşant este foarte greu de dat. Sunt două cele mai credibile scenarii: crearea unei coaliţii de centru-dreapta (cu implicarea PD-ului, care, de fapt, este de centru-stânga /în realitate este deja un partid de cartel/) sau crearea unei coaliţii de centru-stânga. În cea din urmă variantă, coaliţia poate fi creată între PCRM şi un alt sau alte partide (PD, nu exclud şi PLDM, iar dacă în Parlament ajung PSD şi/sau PUM, cu acest(e) partid(e)). Şansele acestor coaliţii sunt 50 la 50. Deocamdată o să mă opresc aici la acest subiect, pentru a reveni într-o săptămână-două la dezvoltarea acestuia. Atunci voi încerca să fac o prognoză "încotro va merge Moldova".


Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!