Scrisoare prin întuneric

Dragă Iubire,

Pentru prima dată m-ai vizitat atunci când aveam doar 16ani. Ți-am deschis larg ușa și ai intrat în suflețelul meu. Erai doar o copilă alintată și capricioasă, dar erai cu mine. M-ai trecut printre primele suferințe amoroase, primele scene de gelozie li primele lacrimi de dor. Dar te țineam aproape până în ziua în care m-am luat cu joaca și te-am scăpat din mâni.

Am crezut că m-ai trădat, că m-ai lăsat să fiu lângă cineva, care nu mai pare atât de dorit ca în timpurile când tu îmi închideai ochii.

Nu lungă ți-a fost lipsa. Te-ai întors la fel de pe neașteptate ca și când ai plecat. Doar că deja mai matură. Eu m-am prefăcut că nu îți port pică și te-am primit să treci prin geam. De acum știam, că de râd sau plâng, tu faci același lucru.

Dar nu ți-a fost bine lângă mine, trădătoare-o. Ai întors spatele și ai plecat fără ca măcar să zici adio. De data aceasta ți-am tăiat toate cărările, am pus lacăte, te-am blestemat, te-am plâns.

Mult timp mi-am alimentat furia și am refuzat să cred că ai putea să te întorci înapoi. La ce îmi trebuiai? Indignată pe sine însăși îți urmăream umbra de departe.

Azi însă îți mulțumesc. Căci dacă nu te sufeream, nu înțelegeam că eu sunt diferită, că eu te iubesc așa cum ești, că am curajul să îți zic: Mi-e dor de tine.