Prufetiile lui Gupta Swami despre Roamnia

 

  Profeţiile lui Gupta Swami despre România   În primăvara lui 2004, România a fost vizitată de Gupta Swami, profesor indian, doctor în istoria religiilor, maestru spiritual al multor discipoli, atât din ţara sa natală, cât şi din întreaga lume. Necunoscut publicului român, profesorul indian e celebru în afara Indiei, mai ales ca prezicător şi clarvăzător, el profeţind, cu o acurateţe extraordinară, evenimentele cruciale ale sfârşitului de secol şi începutul noului mileniu: căderea lui Gorbaciov, atentatul terorist din Indonezia, căderea navetei Columbia, dar şi căderea şi execuţia cuplului Ceauşescu. Din această cauză, de-a lungul timpului, indianul a fost contactat de mulţi preşedinţi de state şi guverne. Chiar şi Elena Ceauşescu a apelat la Gupta Swami în 1983, însă, deranjată de prezicerile acestuia, soţia dictatorului l-a obligat pe guru să părăsească urgent ţara. Aflat în vizită în Bucovina “trimis de viitor”, gurul indian a făcut o serie de profeţii cutremurătoare care, dacă se vor adeveri, vor schimba faţa României şi a planetei.
Ceauşeasca m-a făcut şarlatan “Românii care m-au abordat nu s-au interesat decât de propriul lor viitor. Ultima a fost Elena Ceauşescu, dar nu i-a plăcut viitorul pe care i l-am prezis. M-a făcut şarlatan şi peste două zile eram invitat să părăsesc România. Acest lucru se întâmpla în anul 1983. Un înalt personaj din Guvernul României, care a participat în calitate de revoluţionar în procesul soţilor Ceauşescu (a refuzat să precizeze numele acestuia) mi-a mărturisit cu oarecare teamă, că printre şuşotelile Elenei cu Nicolae ( la proces ) a distins de două ori, foarte clar, numele meu. Probabil acţionau târziile regrete.” Moartea actualului preşedinte va declanşa o explozie socială “Concomitent, va începe un scurt şi înfiorător război mondial – al treilea şi ultimul – programat, declanşat şi întreţinut de forţele oculte care conduc omenirea. România va participa la război încă înainte de extinderea şi mondializarea acestuia, din cauza unei politici aiurite a conducătorilor ei. (Nota mea: vezi aici ştirile din România care anticipează aceasta: “România se pregăteşte de război”“Băsescu, ‘loial’ Israelului!”“Este târâtă România în războiul altora, fără ştirea poporului?”) Tinerii români vor muri pe capete în ţări străine, în locul unor străini, pentru o cauză străină de interesele românilor. Preşedintele României va fi ucis într-un atentat pus la cale de opozanţii din propriul partid de guvernământ. Moartea sa şi fariseismul ucigaşilor aflaţi la conducerea României vor declanşa explozia socială care se va rostogoli ca un bulgăre de zăpadă pe covorul nenorocirilor româneşti.” Românii vor trăi mai crunt decât pe vremea lui Ceauşescu “Să vorbim despre ceea ce va fi, despre România şi poporul său. După ce actuala guvernare va căştiga din nou alegerile, la jumătatea mandatului (perioada 2010-2011 este jumătatea actualului mandat – nota mea) se va declanşa altă revoluţie română, una cu totul diferită de cea din 1989. Guvernarea va fi brutală şi va arăta aproape ca o dictatură, deşi se va numi, în continuare, democraţie. Românii o vor duce extrem de rău. Viaţa lor va fi mai cruntă ca pe vremea lui Ceauşescu. Legile vor fi deosebit de aspre, conducerea va fi violentă şi necruţătoare. Criza se va adânci, iar cei care i-au ales pe reprezentanţii lor vor înţelege, într-un târziu, că prin înlăturarea lui Ceauşescu au adus la conducere sute de dictatori, mai cruzi şi mai lacomi decât răposatul şi că, de fapt, în România, prin revoluţie s-a “evoluat”de la rău la foarte rău. Averile celor îmbogăţiţi după 1989 se vor risipi Mii de români vor muri sub pretextul înfăptuirii dreptăţii pe care o aşteptau de atâţia ani. Va începe o adevărată vânătoare de vrăjitoare împotriva comuniştilor şi a ceea ce dvs. numiţi securişti. România se va scălda într-o baie de sânge, demnă de personajul Dracula pe care l-a impus un scriitor englez. Vor muri oameni vinovaţi, dar şi mulţi oameni nevinovaţi. Temporar, autoritatea de stat va dispărea. Opinia publică internaţională, şocată, dar preocupată de propriile griji ale războiului, va sta în expectativă şi nu va interveni. Populaţia României se va reduce aproape la jumătate. Averile celor îmbogăţiţi după 1989 se vor risipi în mâinile rebelilor scăpaţi de sub autoritatea statală. Din acest haos însângerat, România va ieşi purificată.” Militarii români îşi vor folosi experienţa în obţinerea unor victorii glorioase “Ceea ce mi-a purtat paşii spre binecuvântatul pământ al Bucovinei e faptul că, într-un viitor nu prea îndepărtat, de aici, va porni la întâlnirea cu destinul său, cea mai puternică personalitate politică pe care o va cunoaşte poate mileniul care a început. Am venit să mă familiarizez cu aceste sfinte locuri, de unde va porni Mântuitorul omenirii viitoare… şi trebuie să recunosc că acesta are circumstanţe favorabile. Spun asta după ce am vizitat stâlpii spiritualităţii româneşti, concretizaţi în incomparabile opere de artă, cum sunt mănăstirile Moldovei. Din Bucovina se va ridica un om bun şi credincios, tare ca o stâncă. O mână de fier, un om înţelept şi drept, de nimeni cunoscut aşa până la acea dată. El va opri prăbuşirea naţiunii române şi tot el o va înălţa în fruntea statelor de pe glob. România va ajunge în scurt timp la cea mai mare extindere teritorială din întreaga sa existenţă şi la cea mai mare înflorire economică. Militarii români, aduşi în ţară de pe fronturile unde luptau fără nici un ţel, îşi vor folosi experienţa în obţinerea unor victorii şi mai glorioase decât ale înaintaşilor lor. Va fi posibil, deoarece vor avea un ţel, o cauză şi un conducător care să-i călăuzească. Secolele următoare, România va juca un rol preponderent în viaţa politică, socială şi economică a lumii.” România  -  pilonul noii orânduiri internaţionale “Raportul de forţe se va schimba total în lume la încheierea ultimului război mondial. Ţările puternic spiritualizate vor dobândi supremaţia mondială. Ţările noastre, India şi România, vor deveni pilonii principali pe care se va sprijini noua orânduire internaţională. Grecia, Japonia, Franţa sau Rusia (spălată de ateism şi comunism printr-o mişcare socială mai brutală decât cea românească) vor deveni polii noii dezvoltări mondiale, bazată mai mult pe spiritualitate, cultură, religie şi artă decât pe regulile reci ale unor economii lipsite de suflet. Structurile statale lipsite de suflet şi istorie, precum SUA, UE, NATO se vor prăbuşi. SUA au picioare de lut, fiindcă au fost consolidate pe false premise. Slăbiciunea lor va fi demonstrată în al III- lea război mondial, în urma căruia vor dispărea.”

 

3D
Free 3D Earth Screensaver
Watch the Earth right on your desktop! Check it out at www.inbox.com/earth


Sursa
2010-10-29 22:58:16



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

14:50:00Din antologia transfrontalieră, în limba spaniolă ȘI SĂ FIU PRECUM STEAUA INACCESIBILĂ, ÎNALTĂ, STRĂLUCIND ÎN TĂCERE —» Leo Butnaru
05:52:00LACONIC —» Leo Butnaru
10:34:01Iar a doua zi s-o iau de la început… —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
10:29:00Campanie de responsabilitate socială desfășurată de Loteria Națională a Moldovei în preajma sărbătorilor pascale 🌟 —» Sandu GRECU
06:33:00NUMELE CA DESTIN ȘI DEMNITATE —» Leo Butnaru
12:38:00Cristian Obadă, călare pe măgar. Iaralov și punga cu bani pentru Argentina. Legenda Vus 🔥🔥🔥 —» Sandu GRECU
09:07:00Jumătate de secol de istorie a sportului. Ion Gheorghiu, la 50 de ani —» Sandu GRECU
12:58:46Chișinăul cultural la o margine de secol —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
07:36:58Recomandarea săptămânii: Radacini Fiori Rara Neagră —» Fine Wine
06:27:06Evanghelia la Bunavestire – Comentarii Patristice —» Portalul Tineretului Ortodox din Moldova
06:03:00DIN POEZIA LUMII —» Leo Butnaru
19:51:08Verdict: despre abuzurile unui primar —» Curaj.TV | Media alternativă
19:40:22Anatol Matasaru a fost reținut în timp ce investiga averea unei judecătoare —» Curaj.TV | Media alternativă
19:38:30Pogromul de la Chișinău în timpul țarismului —» Curaj.TV | Media alternativă
08:40:00Ziua Internațională a Poeziei ,,Poezia – punte pentru pace și solidaritate” —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
04:02:39Semnificatia fiecarei zile din Saptamana Patimilor —» Portalul Tineretului Ortodox din Moldova
23:31:48Și nimica mișcă —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
04:08:00LACONIC —» Leo Butnaru
18:05:00Elevii din Baimaclia au transformat eficiența energetică într-o mișcare comunitară 🌞 —» Sandu GRECU
05:38:00PRINTRE ROMÂNII DIN SERBIA —» Leo Butnaru
12:58:01Peste 14,6 milioane MDL pentru promovarea exporturilor: 16 asociații selectate în cadrul „BRIDGE Export” —» Sandu GRECU
12:52:00Republica Moldova un hub emergent pentru dezvoltarea de jocuri video - Istoria Paparuda Studio 🦹‍♂️ —» Sandu GRECU
04:38:00DESPRE JURNAL —» Leo Butnaru
16:09:10Atenţie la angajare peste hotare —» Curaj.TV | Media alternativă
13:33:00Renato Usatîi. Karaoke cu Plahotniuc, plăcinte de la Filat, primii bani la Moscova și dictatura 💥🔥💲 —» Sandu GRECU