ce sens are viața?

(Ruslan)  - Nu merită, pentru că trăiești degeaba, numai poluezi planeta. armonia cu natura?

(Dinu) - Da, dacă ți-a fost dată.

(interlocutorul imaginar #3)  - ăăă. contează ce cred eu?

(Dan) - De când un animal al Terrei a început să șlefuiască pietre, au apărut ideile privind viața. Numai în Al Doilea Război Mondial au murit 60  de milioane de oameni, unii au fost nevoiți să-și omoare copiii sau părinții ca să trăiască...

Care este sensul vieții? Aristotel - să se apropie de Binele Suprem, ciniștii - să ducă o viață virtuoasă în concordanță cu legile naturii.

Epicur urmărea ataraxia- eliberarea de orice frică, iar stoicii - armonia cu natura.

(IV) - Viața trebuie trăită la greu, întotdeauna ai ce învăța, greutățile te învață cum să treci peste ele însele.

(IB) - Merită doar pentru cei care au pentru ce să trăiască, ești fericit - merită; ești nefericit - nu merită. simplu.

Foarte modest, aș spune eu. Nietzsche spunea că merită trăită doar dacă ai un scop care să te inspire. Idee regăsită mai sus, deși mă îndoiesc că l-au citat pe Nietzsche.

(interlocutorul imaginar #1) - păi ești obligat?

(Pavel) - Pentru familie, pentru copii, viitor - și asta-i frumos.

(Dima) - Da, de ce nu?

(Danu) - Dar de ce întrebi?

(Denis) - Sădește un pom, clădește o casă, educă un copil (ei mi-a dat de m-a julit,  zice râzând)

(Alex) - Dorință arzătoare?

(Denis) - Sunt mai multe principii... Să nu trăiești nici cu ziua de azi, nici cu cea de mâine. O să facem altă variantă, cover. Nimic nu vine căzut din cer. Viața e ca Pariloto.

(Mircea) - E ca pokerul, uneori știi ca ai pierdut, dar aștepți să vezi cărțile.

(Alex) - La origini, prima formă a existenței e vorba despre că...

(Dorin) - Care origini?

(Alex) - Ai fost cel mai norocos la fecundație, iar dacă-i redimensionezi te-ar bate... Dacă ți-a fost dată, trăiește-o.

(P sincer nu știu pe cine am notat așa. a se considera imaginar) - Viața e ca un joc cu obstacole.

(Dorin) - Trăim în minciuni, întrebări fără răspuns.

(Denis) - Când eram în clasa a șasea, desenam același obiect în mod diferit.

(Pedro de fapt ăsta e P) - Dacă zici așa, de ce o mai trăiești?

(Dorin) - Eu sunt în căutare.

(Alex) - Religia e o născocire.

Preoții lui Zoroastru ziceau despre viață că principalul dar al acesteia este libera voință.

(Denis) - De unde știi că ceea ce te învață la școala este adevărat? Un fruct pe care nu l-ai văzut niciodată, nu știi nimic despre el, nu? Până nu-l studiezi.

Evreii urmăresc să-l slujească pe Yahweh pentru ca să fie pregătiți pentru lumea ce urmează să vină.

(Dorin) - Cum să trăiești, fără a ști scopul vieții?

(Alex) - Și totuși merită, cum să nu merite ?! Când ți-e bine da, când ți-e rău, nu. Aduci argumente în funcție de situație.

(interlocutorul imaginar #2) - nu se mai aude nimic de primul interlocutor imaginar.

(Denis) - E viața bună. JB, Jack Daniels. Aristippus din Cyrene le zice că doar în plăcerea fizică și imediată, de moment, stă sensul vieții.

(Alex) - Se demonstrează prin teorema reducerii la absurd.

(Dinu) - Oricum murim. Măcar să te prindă controlorii. Să nu îți faci toată viața abonament.

(Olga) - De unde naiba să știu eu, cine sunt eu, Nostradamus?

Hmm.Un film ce m-a impresionat foarte mult este filmul australian On the Beach (2000), în care, în urma unui război nuclear global, supraviețuiește doar Australia și un submarin nuclear american, pierdut în apele oceanelor, restul planetei fiind impropriu locuirii din cauza radiațiilor.

(interlocutorul imaginar #3) - lasă-mă frate, am muncă, am niște guri de hrănit acasă.

E puțin sadist umorul scenaristului, când submarinul traversează două oceane, ca să descopere în locul unui grup de oameni ce le trimit mesaje de ajutor, doar un calculator pe baterie solară, ce emitea  un reportaj mai vechi despre balene.

(Irina) - Să o trăiești!

Umanitatea se afla pe patul de moarte, iar fiecare alegea ce să facă în ultimele zile. Australienii au ales să moară, care și cum. O ultimă noapte de dragoste, alții furau un televizor.

(Natașa) - Vodka! ăăă, glumeam...

Un marinar a dezertat pe când trecea pe lângă cartierul copilăriei sale din San-Francisco, alegând moartea în barcă, cu o bere și în bătaia soarelui, decât în adâncuri sau undeva prin Sydney sau Brisbane.

(Dan) - Viteza luminii a fost descoperită de Eminescu.

Mi-a plăcut căpitanul, Armand Assante, care a cunoscut o femeie și a sărbătorit cu ea pe plajă, cu o sticlă de șampanie, SFÂRȘITUL LUMII.

(Diana) - Prostia!

Buddha spunea să trăiești fiecare clipă pe deplin, ca și cum ar fi ultima.

(Daria) - Pentru fiecare persoana sensul vieții este diferit.

Absurdiștii și nihiliștii, Camus, de exemplu, spuneau că în viață ai trei căi:

(Dulcineea) - Moartea.

1. adică sinuciderea
2. religia
3. sau accepți absurdul

(Felicia) - Ce sens are viața? Dar are vreo unu?

Pozitivismul logic (deși n-am mai auzit de el până acum), prin  reprezentantul acestuia,          

Ludwig Wittenstein, formula următorul răspuns:

- Care este sensul vieții?

- Care este scopul întrebării? Expus în limbaj, întrebarea nu are rost.

(Tania) - Să trăiești cu ce ți-a fost dat. Așa cred eu.

(Mihaela) - Moartea.

Islamul te îndrumă să-l slujești pe Allah, cu ajutorul indicațiilor (printre altele, foarte precise și practice) din Coran.

(Dumitru) - Atât timp cât ai obiective pentru care să muncești.

(Victor) - E diferit, în dependendență de punctul din care privești. Religioșii în caută pe Dumnezeu, Biblia, în Ioan 11:26, vorbește despre sensul vieții ca fiind salvarea prin grația divină.

Filosofii - cunoașterea: platoniștii căutau să atingă Cunoașterea Supremă, evoluționiștii - perpetuarea speciei. Până și Smith, din Matrix - are o părere despre viață: spune la un moment dat că scopul vieții este sfârșitul ei.

(interlocutorul imaginar #1) - De unde știi că măcar un participant la dialog există cu adevărat?

va trebui să mă crezi pe cuvânt.

(Mircea) - Familie, copii, nu pentru toți. Trăiește-o cum îți place, nu?

Filosofia nu trebuie să fie neapărat lungă.  Să presupunem că poate să fie și foarte laconică.

În al său Almanac Dadaist, editat la Berlin în 1920, Tristan Tzara, spunea:

Dacă strig:

Ideal, Ideal, Ideal

Cunoaștere, Cunoaștere, Cunoaștere,

Bumboom, Bumboom, Bumbum

Am reprodus cu destulă acuratețe  Progresul, Legea, Moravurile, și toate celelalte calități magnifice pe care multi oameni foarte inteligenți le-au înșirat în foarte multe cărți.

citat încheiat

(interlocutorul #2) - Deci da sau nu?

Nu, nu am spus că că ceea ce e mai sus se numește filosofie. Doar că arta hazardului pare să aibă ceva în comun cu absurdul descris de Camus.

Nu mă bucură altceva, decât  posibilitatea de a alege. Să luăm pe rând alternativele descrise de acesta.

(X) - Nu există unul general pentru toți. Pentru mine e muzica.

Sinuciderea ar însemna lașitate, înainte de toate. Nu este o opțiune viabilă. Și dacă nici despre inexistența vieții-de-apoi nu putem spune cu certitudine, de unde să știm că pe cealaltă lume ar fi altceva? Și dacă moartea nu-i altceva decât un lift?

Religia mi se pare conciliantă, dar înșelătoare.

Nu îmi rămâne decât să accept absurdul. S-ar ivi concluzia nu-atât-de-ilogică precum că

VIAȚA nu are SENS. E lipsită de o astfel de caracteristică. Dar, atenție, viața nu are sens și viața nu merită să fie trăită (un limbaj aproape economic), sună și sunt lucruri foarte diferite.

(interlocutorul imaginar #3) - Asta ce-a vrut să însemne?

Într-un final, aș da un exemplu care lucrează, cel puțin pentru mine. Viața e o tabula rasa sau mai degrabă un formular, să zicem unul de la poștă, iar la întrebarea : merită viața a fi trăită sau nu ?, putem să răspundem oricum - da, nu, sau orice altceva, în limita de spațiu, sau să lăsăm neîndeplinit. Pentru că avem puterea de a alege.