Nimicuri. Îmi place să am cui ura la mulți ani fără ghilimele. Îmi place să pot deschide geamul, dimineața, până-mi fac toaleta, și să-l las așa, fără grijă. Mi-ar mai plăcea să fac planuri de drum, în mod liber, să vibrez în așteptarea șoferului sau a trenului. Să respir diminețile cu aer tare, străin, de pe unde mi-e dat să umblu. Ador străinătatea! Departe de a mă speria.
Vechile mașini Dacia; le recunosc după zgomotul de motor de frigider ce le precede în trecerea lor pe stradă. Chinul unei ambalări excesive, peste puterea de tracțiune. Sunetul de improvizație. De invenție neomologată.
„N-am încredere în ultimele zile din iunie, dar am constatat deseori că-mi plac persoanele născute vara.” (I. Bachmann - Malina)
Fetele astea; nu se poate spune că le dorești. Nu pe ele pe vrei! Ceea ce ne dorim e să le înșfăcăm frumusețea. Să le-o arestăm. „Imperceptibilul în perceptibil” - vorba lui Nádas Péter. Vrem să palpăm frumusețea după poftă și, încolo, s-o păstrăm într-un loc numai pentru noi. Eu cu frumusețea. În nădejdea că, astfel, vei avea curajul să o privești cu nesaț. Să o privești în ochi, de-a dreptul. Ceea ce, pe stradă, nu îndrăznești decât preț de câteva secunde furișe. După care urmează prăbușirea.
