The beginning of my leadership story..
Acest post n-o să fie despre Africa, dar despre mine. Cât narcisism, Elena! ) De fapt, e despre experienţa mea de lucru în Africa. Aşa că sper să aveţi răbdare să citiţi ). Când am aplicat pentru stagiul de aici, stagiu de practică, stagiu în care, în mare parte, e pentru a învăţa de la alţii şi de a acumula experienţă, credeam că am să lucrez în departamentul de marketing, deşi oricum în job description era specificat că voi lucra mai mult lângă agenţii de vânzări. Am ignorat acest element important. Când mi s-a spus că compania importă echipament industrial pentru companii petroliere internaţionale şi echipament se securitate pentru companii producătoare, produs pe care trebuie să-l cunoşti, am ignorat şi acest lucru, amintindu-mi de Jack Trout care spunea că ”you can position anything on the market”. Plus, din cele scrise deja despre rolul femeiii aici, iar eu fiind un copkil de 22 de ani, când i-am spus unui coleg din deprtamentul de vânzări câţi ani am, mi-a răspuns cam aşa: ”Pfff, fiica mea şi-i mai mare ca tine şi deamu îi căsătorită!” Şi el era unul dintre ceilalţi 6 agenţi de vânzări, 5 bărbaţi de peste 40 de ani, cu o experienţă în vânzări enormă şi o femeie care nici până acum nu înţeleg ce caută în departament, iar eu prezentată iar ca ”specialist în Marketing care a venit să dezvolte şi să facă departamentul să crească” şi ei toţi aşteptau să înveţe de la mine. Jesti. Eu urăsc vânzările, întotdeauna am încercat să le evit, iar discuţiile în AIESEC despre vânzări întotdeauna mi se păreau cele mai plictisitoare. Însă la moment eram fericită că măcar am asistat la ele. M-am trezit la prima şedinţă cu 8 persoane, directorul companiei şi vice-directorul inclusiv, toţi 16 ochi ţintiţi asupra mea aşteptând instrucţiunile mele şi ce-am să zic. I almost shited my pants (thank God I didn’t, they were the only ones I had))). Eu cu bagajul undeva prin Libya pierdut, sper că măcar a ajuns în mâini bune, îmbrăcată într-un tricou, care îl luasem special să-mi fie comod în avion şi cu gândul că am să-l arunc după asta, blugi şi converse-uri, nu de ajuns că arăt ca un copkil, dar şi îmbrăcată ca un copkil, ”perfect” pentru o şedinţă de top management. În plus, înainte de şedinţă, din dicuţiile cu directorul, îmi tot încerca să-mi spună că aceştia sunt iresponsabili, şi niciodată nu fac şedinţe şi orice n-aş face nu pot să-i schimb, nemaivorbind de modul de a face business de aici. Însă, timp de o oră şi jumătate, tot ce spuneam erau parcă cuvinte de aur, was it because of the white skin?, nu ştiu, însă şi până acum vin de fiecare dată la şedinţă, îmi dau rapoarte la tot ce fac toată săptămâna) şi se implică foarte activ în discuţii. După prima şedinţă am început să citesc despre vânzări şi încerc să vin cu idei şi sugestii. Mulţumesc lui Zig Ziglar şi cărţii lui despre vânzări prentru ceainişi, daje şi un mini training am făcut.


Sursa
2010-10-23 15:47:47