De ce se leapădă oamenii?

O caracteristică a omului descris în pilda semănătorului simbolizat prin sămânţa căzută în locuri stâncoase este rapiditatea cu care acest om se leapădă.

Am discutat într-un articol despre faptul că lepădarea de Cuvânt şi de Hristos poate fi mult mai subtilă decât o lepădare verbală deschisă ca cea a lui Petru.

În acest articol vreau să ofer câteva motiv pentru care cineva se poate lepăda:

1. Lipsă de chibzuinţă în decizii. Acest om i-a decizii drastice dar fără să se gândească bine. Este omul practic, care decide dar nu gândeşte mult.

Acesta este omul care nu are bani dar îşi zideşte o casă

2. Aşteptări false de la creştinism. Acest om crede, într-un mod greşit, că viaţa cu Domnul este lipsită în totalitate de necazuri şi că ea e doar bine.

Acesta este Iuda.

3. Decizii condiţionate. Omul acesta îşi mărturiseşte credinţa oricând dar o condiţionează de bunăstarea cu care trebuie neapărat să fie înconjurat.

Acesta este omul ce vrea întâi să-şi îngroape tatăl, sau să-şi ia rămas bun de la rude [Luca 9:59-62]

4. Când omul e condus de entuziasm. Acest om se lasă condus de sentimente, de emoţii şi ia decizii impulsionat de modul în care se simte în acel moment.

Acesta este Petru care acum se jură că merge la moarte cu tine şi imediat se blesteamă că nu te cunoaşte.

5. Nu ştie că necazul are o vreme. Nu trebuie să vedem doar partea proastă: că va fi suferinţă, ci şi partea bună că suferinţa nu e continuă, ci are vremea ei.

6. Nu ştie că prigonirea e normală. Textul nu ne spune că ar fi dubii în privinţa existenţei prigonirilor ci pur şi simplu spune că ea vine.