Allan Pease te învaţă cum să atragi oamenii şi succesul

Unul dintre cei mai recunoscuţi experţi în arta comunicării, Allan Pease, vine la Chişinău să ofere un masterclass doritorilor de a învăţa cum să-şi dezvolte personalitatea, transmite Info-Prim Neo.

Directorul comercial al Companiei „Evenda”, Alexandru Bordea, organizatorul evenimentului, a comunicat în cadrul unei conferinţe de presă că Allan Pease a fost ales pentru abilităţile sale unice de a reda încrederea oamenilor, a învăţa arta comunicării şi dezvoltării personalităţii. În cadrul seminarului vor fi abordate subiecte ce ţin de comunicarea eficientă în afaceri, atât în cadrul companiilor – comunicarea cu colegii, angajaţii, cât şi în exterior – negocieri, relaţii cu clienţii şi partenerii.

Şefa Catedrei de psihologie a Universităţii Libere Internaţionale din Moldova, Svetlana Rusnac, a declarat că se oferă o posibilitate unică de a asculta o personalitate distinsă, autor a zeci de bestsellere traduse în peste 50 de limbi. O parte din cărţi sunt scrise de Allan Pease împreună cu soţia sa, Barbara, care explică anatomia relaţiilor între bărbat şi femeie. „Avem multe să învăţăm pentru a stăpâni arta conversaţiei. Allan Pease ştie să prezinte informaţia corect, convingător, bine ordonat”, a mai spus Svetlana Rusnac.

Şefa Catedrei de sociologie şi asistenţă socială de la ULIM, Victoria Gonţa, a subliniat că Allan Pease este un orator de excepţie, are o carismă deosebită şi un optimism prin care cucereşte lumea. Este un om care merită să fie ascultat şi privit de cei care au stringentă nevoie de arta comunicării în meseriile pe care le profesează – jurnaliştii, juriştii, diplomaţii, psihologii.

Şeful Direcţiei marketing al societăţii de distribuţie a cărţii „PRO Noi”, Vlad Creţu, spune că instituţia pe care o reprezintă a decis să susţină acest proiect pentru că are convingerea că va avea un real impact asupra publicului. „Orice persoană, indiferent de vârstă, gusturi, apartenenţă socială sau religioasă, se poate forma mai bine doar prin lectură şi informare, rezultatul fiind un om cult, care este mai puternic şi mai protejat de multe din bruiajele cotidiene”, a subliniat Vlad Creţu.

Seminarul „Cum să atragi oamenii şi succesul” se va desfăşura la 6 noiembrie, între 10.00 şi 17.00, la Palatul Naţional. Preţul biletelor oscilează între 400 şi 1900 de lei. Seminarul va fi în limba engleză, cu traducere sincron în limba rusă.

Compania Evenda îşi propune să invite la Chişinău odată la 6 luni câte o personalitate notorie din diverse domenii pentru a comunica cu publicul din Republica Moldova.

Sursa: Info-Prim Neo



Sursa
2010-10-21 22:28:43



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:54:16RACURSIURI TRANSPRUTENE —» Leo Butnaru
05:30:29INGHIURI DE VEDERE —» Leo Butnaru
14:06:03💥💥💥 Marin Livadaru. Război cu Sheriff. Săgeți către Adlan, Pașa, Igor și Colea. Bani, afaceri și politică —» Sandu GRECU
06:55:27Două vinuri Gogu de neratat la Vin de Autor —» Fine Wine
05:57:18IDOLII ECRANELOR —» Leo Butnaru
18:55:19Revoltată că agresorul e încurajat de stat —» Curaj.TV | Media alternativă
15:49:52Lecția negocierii României cu Uniunea Europeană: pașii tehnici și greșelile pe care Republica Moldova trebuie să le evite —» Sandu GRECU
19:40:15Nu cumva iar ne-am dus după fentă? —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
12:13:56Epicrama: a doua generație —» Fine Wine
08:00:02Feteasca Generation dă tonul la Soirée Blanche: cinci vinării cu noutăți în pahare —» Fine Wine
05:23:25PROZE —» Leo Butnaru
13:16:08Moldoveanul Artiom Livadari va lupta în GLORY 💥🏆 —» Sandu GRECU
15:55:57Un Yes-Eu —» Leo Butnaru
14:51:14Merdeneaua 2.0 —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
14:46:16Algoritm Literar. Nr. 9, iulie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:16Revista Algoritm Literar. Nr. 10, decembrie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:15Revista Algoritm literar, trim. I, 2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LIERAR nr. 2/2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LITERAR nr. 3 (13)/2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 4 (14) 2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 1 (15), anul VII, martie 2016 —» Algoritm Literar
14:46:13Algoritm Literar, nr. 2 (16), trimestrul II, 2016. —» Algoritm Literar
14:46:13ALGORITM LIETRAR nr 3/2016! —» Algoritm Literar
14:46:12ALGORITM LITERAR NR 1/2017 —» Algoritm Literar