Un an de la proslăvirea Sfântului şi Dreptului Teodosie de la Balta

Nouă stea pe cerul Bisericii

Te-a aşezat Domnul ca pe toţi să ne luminezi

Cu pilda vieţii şi cu a ta solire,

Bezna împrăştiind-o, o, Teodosie.

Roagă-te, mărite nevoitor,

Pentru toţi creştinii ce cinstesc proslăvirea ta,

Mijlocind credinţă, nădejde şi iubire,

De la Sfânta Treime, o, Teodosie.

Azi 20 octombrie 2010 s-a împlinit un an de la proslăvirea Sf. şi Dreptului Părinte Teodosie de la Balta, cinstit de moldoveni încă de la începutul secolului XX-lea.
Canonizarea oficială de către Biserica Ortodoxă din Ucraina (Patriarhia Moscovei) a acestui Sfânt Părinte, a fost posibilă exact după 100 de ani de la prima aflare a moaştelor (anul 1909) a acestui mare mistic.

Părintele Teodosie Leviţchi, a fost fiu de preot şi s-a născut la 11 ianuarie 1791 în satul Corâtnaia, aproape de oraşul Balta, când acest oraş şi toată această regiune se afla încă sub stăpânirea Poloniei. Întâia învăţătură, Teodosie a făcut-o acasă sub povaţa părintelui său. Când avea abia 13 ani, Teodosie a intrat la Seminarul Teologic din Cameneţ-Podolsc. În 1815 Teodosie a isprăvit învăţătura şi îndemnat de rectorul seminarului arhimandritul Gheorghe, avea de gând să intre în călugărie, pe urmă însă, primind binecuvântare de la arhiepiscopul Podoliei Ioanichie, s-a căsătorit şi s-a făcut preot la biserica sf. Nicolae de la Balta.[1]
Cel mai puternic mijloc, prin care preotul Teodosie exercita influenţa sa asupra ascultătorilor, era predica. Nu era o slujbă dumnezeiască, care nu ar fi fost însoţită de vre-o învăţătură din partea părintelui Teodosie. După cum putem judeca după acele câteva predici, care s-au păstrat din întâia perioadă a activităţii sale, propovăduirea preotului Teodosie, era lipsită de podoabele oratorice, însă în schimb izvora dintr-o religiozitate adâncă şi era pătrunsă de o rară căldură, care pătrundea adânc în inimile ascultătorilor, cu atât mai mult, cu cât preotul Teodosie îşi improviza predicile sale.
După moartea soţiei ( anul 1818 ) şi a maicii sale, rămas singur, Teodosie Leviţchi, s-a consacrat cu totul propovăduirii. Ideia principală, de care se ocupa părintele Teodosie în predicile sale, era apropierea venirii celei de-a doua şi a judecăţii înfricoşate.
Având adâncă credinţă în apropierea vremii de apoi preotul Teodosie stăruia să studieze acest eveniment pe temeiul sfintei scripturi şi a scris o lucrare întreagă – Despre apropierea înfricoşatei judecăţi, pe care a înaintat-o ţarului Alexandru I (1777-1825) prin ministrul Goliţân. Lucrarea preotului Teodosie a plăcut mult ţarului şi acesta, la 3 mai 1823, printr-o scrisoare trimisă de către ministrul Goliţân, l-a invitat pe părintele Teodosie la Petersburg.
De la Balta preotul Teodosie a plecat la 8 mai 1823. Poporul a fost uimit, când a aflat că pe iubitul lor preot vreau să-l ia din mijlocul lor, şi cu mulţimea veneau la păstorul lor iubit, atât la biserică, unde acesta a săvârşit ultima slujbă, cât şi acasă ca să ia de la dânsul ultima binecuvântare. Blagocinul, care a văzut toate acestea, a zis că pe Teodosie Leviţchi, îl petrec ca pe Sf. Ioan Gură de Aur.[2]
La Petersburg, preotul Teodosie a sosit la 20 mai 1823 şi după cum i-a scris ministrul teolog principele Goliţân, s-a oprit în casa episcopală la arhiereul din Tveri, – Iona. Acesta îndată a dat de ştire lui Goliţân despre sosirea lui Teodosie şi peste scurtă vreme, la el a venit ministrul. Preotul Teodosie, a produs asupra ministrului o impresie puternică, încât acesta a luat de la el binecuvântare, l-a aşezat alături de dânsul şi i-a povestit toată viaţa sa din copilărie până în vremea din urmă în toate amănuntele, atât de descoperit şi cu atâta sinceritate, cum creştinul nu poate face nici la spovedanie înaintea lui Dumnezeu.[3] Din partea sa Teodosie i-a dat ministrului o prescură explicându-i că deoarece însuşi Domnul Iisus Hristos şi-a ales pâinea ca un chip al său, şi dânsul Teodosie, îi aduce lui, ministrului, pâine. Teodosie a mai adăugat, că el în fiecare zi primeşte câte o bucăţică din ea şi toată vremea o are înaintea ochilor, ca să fim neclintiţi, tari şi statornici înaintea lui Dumnezeu.[4]
Pe ministrul Goliţân, preotul Teodosie îl vizita în fiecare săptămână, câte odată sau câte două ori. În curând a fost prezentat şi ţarului. Alexandru I, i-a spus că este foarte bucuros şi mulţumit cu munca lui înaintea lui Dumnezeu şi îi dă tot dreptul şi în viitor să-i aducă la cunoştinţă orice bine Domnul i-ar pune lui în gând. Totodată ţarul a adăugat, că dânsul nu vede şi nu cunoaşte astfel de oameni spirituali şi înzestraţi cu harul de sus, sau prin care marele fapte ale lui Hristos ar putea fi îndeplinite în lumea aceasta cu toată încrederea.
La Petersburg, preotul Teodosie a avut o întrevedere şi cu mitropolitul Serafim, cărui între altele i-a mărturisit că „un puternic îndemn lăuntric de la Duhul Domnului” a avut ca lege înaintea lui Dumnezeu, în munca lui şi în toate căile lui, şi acest îndemn la condus şi că opera, la care el se simte chemat prin harul lui Dumnezeu, este mare.[5] După ce mitropolitul şi ţarul au plecat din Petersburg pe vară, Teodosie a început să scrie împăratului, după dezlegarea primită, despre omenirea chinuită, despre îndreptarea bisericii pravoslavnice, chiar şi despre mari neajunsuri în starea poporului rus şi în ocârmuire, pe de altă parte, în vremea slujbei, a început să expună norodului ideile sale obişnuite, despre Judecata de apoi şi despre Împărăţia lui Dumnezeu.
La Petersburg preotul Teodosie prin activitatea sa a ajuns la mare popularitate şi se bucura de multă atenţie din toate părţile. Mulţi arhierei şi alte feţe însemnate, care veneau la Petersburg, socoteau de datorie să-l viziteze. Aşa între alţii, în septembrie 1823, l-a vizitat Dimitrie Sulima, arhiereul Basarabiei, care venise la Petrograd pentru a lua parte la şedinţele Sinodului.
Părintele Teodosie Leviţchi ducea o viaţă modestă, a renunţat să se folosească de masa arhierească şi de hainele oferite de ţar, şi împreună cu prietenul lui preotul Teodor Lisevici petrecea vremea în rugăciune, în citirea cărţilor corespunzătoare cu ideile lui religioase, ca „Сионский Вестник” – „Vestitorul Sionului”[6], Tălmăcirea Apocalipsei, operele lui Henrih Ştilling şi altele., Teodosie afară de aceasta se ocupa şi cu scrierea cărţilor religioase.[7]

În data de 7 noiembrie 1824, la Petersburg se începuse o mare, nemaivăzută inundaţie. În concepţia lui Teodosie, aceasta era începutul mâniei lui Dumnezeu pentru păcatele oamenilor. Cu astfel de idei, el într-o Duminică a şi ieşit înaintea norodului zicând că „ această groaznică inundaţie, n-a fost un efect simplu şi orb al naturii, ci propriu zis o lovitură a dreptei judecăţi Dumnezeieşti, care ne dă nouă după faptele noastre…, deoarece nici din partea stăpânirii duhovniceşti, nici din partea celei laice, nu se vede nici o mişcare spre pocăinţă, spre cunoaşterea relelor sale şi spre îndreptare înaintea lui Dumnezeu… Şi dacă creştinii nu se vor pocăi, nu vor înceta pedepsele Dumnezeieşti…[8]
În urma acestei predici, preotul Teodosie, în noaptea spre 11 noiembrie 1824, a fost exilat din capitală şi trimis ca frate la o mănăstire, pe insula Coneveţ[9] sub supraveghere, fără dreptul de a ieşi din mănăstire şi de a săvârşi slujba dumnezeiască, având îndatorirea de a lua parte şi la munca de câmp, când v-a fi chemat de călugări.[10]
Din mănăstirea Coneveţ a fost eliberat numai în 1827, sub ţarul Nicolae I, şi după o călătorie îndelungată prin Petersburg, Chiev, la 2 februarie 1828, s-a întors la Balta, a ocupat din nou locul la biserica sf. Nicolae şi şi-a reluat activitatea sa de odinioară, de propovăduitor şi povăţuitor al creştinilor.[11] Aici între altele preotul Teodosie avea de gând să facă o mănăstire de bărbaţi, dar n-a izbutit. Atunci din veniturile sale reduse şi în parte din jertfele păstoriţilor, a zidit un modest azil, unde îşi găseau adăpost mulţi săraci, orfani şi pribegi de toată starea. În anii 1834-1835 când bântuia foametea şi multe boli contaginoase, azilul lui Teodosie a adus mult folos multor sărmani.[12]
Cu multă râvnă ajuta preotul Teodosie pe toţi sărmanii din azil, însă, tot acolo dânsul a avut şi mari neplăceri, din partea unor oameni care abuzau de bunăvoinţa şi bunătatea lui.
Viaţa părintelui Teodosie la Balta era de aşa fel, încât nu numai creştinii ci şi evreii aveau mare respect faţă de el şi în multe cazuri veniau la el după sfat, fiind încredinţaţi, că nu vor auzi de la dânsul decât un adevăr.[13] A avut discuţii prin corespondenţă cu rascolnicii (lipovenii).
În Podolia, încă din timpul vieţii, preotul Teodosie Leviţchi era considerat sfânt. Marea dorinţă a părintelui Teodosie, era înfiinţarea în Balta a unei mănăstiri de bărbaţi. A scris o autobiografie în patru părţi.[14] Părintele Teodosie, după cum mărturiseşte singur, avea multe „presimţiri mângâietoare şi vedenii”[15]
La 9 martie 1845, după o muncă încordată plină de sacrificii, Preotul Teodosie Leviţchi a încetat din viaţă şi a fost înmormântat la cimitirul oraşului în cripta familiară, alături de soţia sa.
Cu moartea părintelui Teodosie Leviţchi nu s-a stins amintirea lui, dimpotrivă slava lui de păstor smerit şi evlavios din an în an creştea tot mai mult, şi chiar neplăcerile pe care le-a avut în viaţă, – exilarea din capitală, oprirea de a sluji altarului, urmărirea din partea autorităţilor bisericeşti – au ajutat mult la proslăvirea lui ca a unui martir pentru credinţă. Cu vremea în popor a început să se vorbească şi de unele minuni care ar fi avut loc la mormântul acestui preot. Lumea ( printre care şi foarte mulţi basarabeni ) care cu diferite ocazii se aduna la Balta, ducea slava preotului Teodosie, departe de hotarele ţinutului Balta, îndemnând pe creştini să meargă pentru închinare la mormântul acestuia.

[1] E.P.Bahtalovschi. „Preotul Leviţchi”. V. „Ruscaia Starina” 1880 No. IX. P. 131-136
[2] Autobiografia părintelui Teodosie Leviţchi, V. „Ruscaia Starina” 1880 IX, 140
[3] Ibidem, pag. 144
[4] Ibidem, pag. 145-146
[5] Ibidem, pag. 149
[6] O revistă mistică rusească din 1806. V.N.N. Bulici
[7] Autobiografia părintelui Teodosie Leviţchi. „Ruscaia Starina” 1880 IX, pag. 151
[8] Ibidem, pag. 160-161
[9] Mănăstirea „Naşterea Domnului”, întemeiată în secolul XIV de preacuviosul Arsenie. Se află pe insula Coneveţ ( lacul Ladoga ),
[10] Autobiografia părintelui Teodosie Leviţchi 1880 XI, pag. 645-655
[11] Ibidem, pag. 654
[12] E.P.Bahtalovschi, Ibidem
[13] Ibidem, pag. 654
[14] ((“Рус. Старине” (1880, №№ 9 и 11)), trad. din rusă.
[15] Autobiografia părintelui Teodosie Leviţchi, V. „Ruscaia Starina” 1880 XI, pag. 664-665

…………………………………………………………………………………………………….

Troparul şi Condacul Dreptului Teodosie de la Balta

(proslăvit la 20 octombrie 2009)

Condac, glasul al 6-lea

Alesule mărturisitor al lui Hristos şi al Sfintei Troiţe, sfinţite, hrănitorul şi mângâitorul celor ce pre jos călătoreau spre ale Kievului Sfinţenii, încă şi Acoperemântului Maicii Domnului ales închinător, iar zidirilor lăcaşului din Balta însufleţitor şi îndrumător te-ai arătat, în care şi cu moaştele tale cele tămăduitoare până astăzi te odihneşti, unde şi ale noastre rugăciuni şi laude le primeşti, iară noi sfintelor tale moaşte închinându-ne şi racla ta cu dragoste sărutându-o, aşa îţi grăim: Bucură-te, cel ce prin înfricoşatele şi multele tale minuni, de Dumnezeu prea bine eşti proslăvit, Drepte Părinte Feodosie.

Rugăciune

către Sfântul Feodosie Marele făcătoriu de minuni

O, prea slăvite şi Mare făcătoriule de minuni, Sfinte şi Drepte Părinte Feodosie, cela ce în pământul nostru ai strălucit cu blagocestivele tale fapte şi tuturor celor ce cu credinţă la ale tale rugăciuni şi binefaceri aleargă le întinzi mâna ta cea plină de dar şi de ajutor, căci prin mila lui Dumnezeu şi ale omului străduinţe celor sărmani toate spre bine le îndreptezi: celor vlăguiţi şi istoviţi întărire, celor goi îmbrăcăminte, celor însetaţi adăpare, celor flămânzi hrană, celor călători odihnă, celor neputincioşi şi bolnavi alinare şi tămăduire, încă şi reaua credinţă şi răzvrătirea cu cuvinte pline de râvnă le-ai dezrădăcinat, iară prea slăvita a doua venire a lui Hristos Dumnezeului nostru, pentru nefăţarnica şi Înfricoşata Judecată bine o ai propovăduit, prin ale tale minunate şi de Dumnezeu insuflate scrieri, cele ce până şi la palatele împărăteşti au ajuns, roagă dară pre Preaînaltul Dumnezeu, Cel în Troiţă Sfântă slăvit şi lăudat, şi pre Prea Curata Fecioară Maria Născătoarea de Dumnezeu, pentru noi toţi, cei ce în păcate, în patimi şi în neputinţe petrecem, şi la a ta caldă mijlocire pentru noi, cei ce pierim şi de mântuirea noastră deznădăjdundu-ne, la tine alergăm. Cere dară pentru noi un adaos de dreaptă credinţă, iară către Dumnezeu şi Maica Domnului aprindere de râvnă spre  fierbinte rugăciune, ca lepădând cu totul calea cea rea a pieirii, să ne învrednicim de iertarea păcatelor, de tămăduirea cea sufletească şi trupească, şi înaintea pristăvirii noastre mântuire să căpătăm, şi aşa pre Dumnezeul Cel minunat între Sfinţii Săi, şi pre Împărăteasa Cerului să Îi slăvim, iară pre tine în lăcaşurile drepţilor văzându-te, Tatălui Celui fără de început, împreună şi Unuia Născut Fiului Său, şi Prea Sfântului şi de viaţă făcătoriului Său Duh, neîncetată cântare de laudă împreună cu îngerii Îi cântăm. Amin.

Condac şi Tropar, tradus din slavonă de Dimitrie Lăpuşneanu după : http://prepodobnii.org/ – Тропарь, кондак и молитва святому праведному Феодосию Балтскому.

Sfinte, plăcutule al lui Dumnezeu Teodosie de la Balta, mijloceşte pentru noi acum şi în ceasul morţii noastre. Amin.