Arhiereul Grigorie Leu Botoşăneanul: Despre Inochentism

Veneau tot mai mulţi pelerini la Balta pentru că părintele Inochentie slujea molodveneşte

Veneau şi mulţi moldoveni în pelerinaj la Balta, Inochentie s-a introdus în sufletele lor şi a început să atragă din ce în ce mai mulţi pentru că le slujea moldoveneşte şi cu o evlavie întru totul convingătoare.
Pelerinajul moldovenilor basarabeni la un călugăr ce slujea moldoveneşte, atrage atenţiunea arhiepiscopului din Chişinău, rusul înfocat Serafim (Ciciagov), care raportează cazul la Sinodul din Petrograd şi cere ca monahul Inochentie să fie mutat la monastirile Valaam sau Solovăţ din marea Albă.

În urma unei anchete ieromonahul Inochentie este găsit evlavios, modest şi desinteresat.

În urma unei anchete cel găseşte evlavios, modest şi desinteresat, este mutat la Casa Episcopală a Podoliei, căci arhiereul din Cameniţa îl simpatiza.
Renumele lui creşte şi adepţii îl caută în număr din ce în ce mai mare. Aici a început faima lui de om sfânt. Mulţimea pelerinajelor atrase din nou reclama arhiereului Serafim din Chişinău şi atunci a fost mutat în monastirea chinovială de la Murom, gubernia Oloneţc pe malul lacului Onega.
Pelerinii îl urmăresc şi pe la Murom, ajungând sărăciţi şi fără adăposturi. Întâmplându-se scandaluri cu transportul, (statul rus a fost nevoit, să formeze trenuri de pelerini şi să-i întoarcă în Basarabia). Ierom. Inochentie este dus şi închis în monastirea Solovăţ pe un ostrov din marea Albă, în anul 1913.
În toate aceste împrejurări se istorisesc minuni care mai mult l-au înălţat pe  ierom. Inochentie în faţa credincioşilor… (Un soldat a voit să-l împuşte, dar puşca nu a luat foc… altul l-a împuns cu sabia, şi el s-a legat cu prescură şi unt de lemn sfânt şi s-a vindecat… etc.).
Cu ocazia revoluţiei din 1917, a fost eliberat. Însoţit de ucenicii, ce s-au dus tocmai acolo de l-au luat, s-a întors la „Raiul pământului” din Balta, unde moare şi este înmormântat în ziua de anul nou 1918.
În preajma morţii „părinţelului”, cum îl numesc adepţii, s-au născut o mulţime de legende… chiar că a şi înviat.

Cultul lor e cu totul anonim

Cultul lor e cu totul anonim. În genere respectă şi cultul ortodox, iau parte la slujbele divine şi întrebuinţează foarte mult pomenele şi slujbele pentru morţi.
Numărul lor ar fi până la aproape una mie de credincioşi. Îndreptarea calendarului i-a întărit şi înmulţit. Greu se poate preciza numărul lor, mulţi şovăind între un creştinism ortodox habotnic şi inochentism.. O parte au format puntea de trecere la alte secte mult mai periculoase.

Vina inochentismului e în slăbiciunea noastră

Cauza ivirii acestei secte este bine precizată la un congres preoţesc ţinut la Ismail în 1916: „Orânduiala existentă a bisericii nu poate satisface naturile cele mai înalte”. Deasemenea arhiereul rus Anastasie zice: „Vina inochentismului e în slăbiciunea noastră. Noi nu am fost gata întotdeauna să potolim foamea sufletească a păstoriţilor; nu le dădeam tot ce căutau, de aceea au apucat aiurea, căutând să primească acolo ceea ce n-au primit de la noi”.
Aceste adevăruri sfinte, pentru întreaga problemă sectară, sunt complectate în 1923 de un protopop din arhiepiscopia Chişinăului, care declară categoric: „Deasupra noastră zboară nouri negri. Este necesar să lepădăm, toate defectele noastre, precum fumatul, beţia, tocmelele cu parohienii pentru săvârşirea trebuinţelor religioase etc., care depărtează de la noi turma lui Hristos şi o duc să beie apă tulbure”.
Pe larg se ocupă de inochentism d. N. Popovschi, profesor în Chişinău, în lucrarea Mişcarea de la Balta , tipărită în Chişinău la 1926, după care apoi face aprecieri însemnate P.S. Episcop Grigorie Comşa al Aradului în „Noua Călăuză” , tipărită la Arad în 1927.

Arhiereul Grigorie Leu Botoşăneanul
Fragment extras din “Inochentismul, Confesiuni şi secte, studiu istoric misionar”. Bucureşti Tipografia Cărţilor Bisericeşti 1929, Pag. 50-53.

Descarcă cartea întreagă “Confesiuni şi secte, studiu istoric misionar”