Practică vicioasă în stabilirea competenţei de către procuror…

Am decis să abordez acest subiect deoarece îl consider mărul discordiei în activitatea procurorului de zi cu zi ( să recunoaştem asemenea fructe sunt multe în sistemul nostru judiciar ) ceea ce duce la unele perturbaţii a procesului penal deoarece această chestiune este foarte viabilă şi poate ( ar trebui ) duce la nulitatea actelor procedurale.

De aceea ma voi referi la articolul 271 CPP

Articolul 271. Verificarea competenţei

(1) Organul de urmărire penală sesizat în modul prevăzut de art.262 este obligat să-şi verifice competenţa.

(2) Dacă organul de urmărire penală constată că nu este competent a efectua urmărirea penală, imediat, dar nu mai tîrziu de 3 zile, trimite cauza procurorului care exercită conducerea urmăririi penale pentru a o transmite organului competent.

(3) Conflictul de competenţă între organele de urmărire penală este inadmisibil. Chestiunile legate de conflictul de competenţă se soluţionează de procurorul care exercită controlul asupra urmăririi penale sau, după caz, de procurorul ierarhic superior.

(4) Procurorul poate să dispună, motivat, ca într-o cauză în care urmărirea penală trebuie efectuată de un anumit organ de urmărire penală această urmărire să fie efectuată de un alt organ similar.

(5) În cazul în care urmărirea penală ţine de competenţa mai multor organe de urmărire penală, chestiunile legate de competenţă se soluţionează de procurorul ierarhic superior.

(6) În cazurile în care urmărirea penală se exercită de către procuror, acesta poate dispune ca anumite acţiuni de urmărire penală să fie efectuate de către un organ de urmărire penală.

(7) Procurorul General şi adjuncţii lui, în caz de necesitate, în scopul asigurării urmăririi complete şi obiective, sub toate aspectele, pot dispune, prin ordonanţă motivată, efectuarea urmăririi penale de către orice organ de urmărire penală, indiferent de competenţă.

În ultimul timp observăm o practică vicioasă în ceea ce priveşte exercitarea urmarii penale pe anumite cazuri de un organ de urmarire penală care nu este competent să efectueze o asemenea urmarire penală şi care prin lege sunt date exclusiv în competenţa altor organe de urmarire penală. Un exemplu ar fi acela că multe cazuri de corupţie sunt instrumentate de către organul de urmarire penală al MAI din simplu motiv că acesta din urmă la descoperit şi pentru o mai bună cercetare şi efectuare a urmării penale prin ordonanţa procurorului urmarirea penală este lasată ofiţerilor de urmarire penală MAI  care au descoperito, pe cînd infracţiunile de corupţie sunt atribuţii exclusive ale Centrului pentru Combaterea Infracţiunilor Economice şi Corupţie CCIEC pe cînd în practica ar trebui sa fie aşa: odata cu descoperirea Ofiţerii de urmărire penală care au depistat infracţiunea trebuie să întreprindă toate acţiunile procesuale care nu suferă amînare şi imediat dar nu mai tirziu de 3 zile să trimată cauza procurorului care exercită conducerea urmaririi penale pentru a o transmite organului competent.

Însă în realitatea se primeşte cam aşa ofiţerul de urmarire penală o depistează şi nedorind să împartă perspectiva descoperii unui caz cu nimeni se duce la procuror cu o ordonanţă care pe departe este de a fi motivată cum spune buchia legii unde işi scrie fantazia sa  bogată cu o 1000 de motive că pentru o mai bună desfaşurare a urmarii penale cauza sai ramîe  spre instrumentare. SI AICI NE UITAM LA ARTICOLUL 251

Articolul 251. Încălcările care atrag nulitatea actelor procedurale

(1) Încălcarea prevederilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrage nulitatea actului procedural numai în cazul în care s-a comis o încălcare a normelor procesuale penale ce nu poate fi înlăturată decît prin anularea acelui act.

(2) Încălcarea prevederilor legale referitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanţei, la compunerea acesteia şi la publicitatea şedinţei de judecată, la participarea părţilor în cazurile obligatorii, la prezenţa interpretului, traducătorului, dacă sînt obligatorii potrivit legii, atrage nulitatea actului procedural.

(3) Nulitatea prevăzută în alin.(2) nu se înlătură în nici un mod, poate fi invocată în orice etapă a procesului de către părţi, şi se ia în considerare de instanţă, inclusiv din oficiu, dacă anularea actului procedural este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.

Interesantă situaţie se primeşte , la orice abatere de la stabilirea competenţei survine nulitatea actelor procedurale întocmite ceea ce duce automat la achitarea persoanei dacă ne aflăm în faza judecarii cauzei sau la încetarea urmarii penale dacă ne aflam în faza de urmarire penală.

În concluzie suntem într-un conflict real de competenţă însă care este agreat şi promovat de către Legiutor în pofida faptului că prevederile legale spun că conflictul de competenţă este inadmisibil.

P.S. Observăm o atitudine mercantilă a organelor de ocrotire a normelor de drept una faţă de alta şi ca la noi nu avem o cultură juridică în ceea ce priveşte respectarea procedurii strict conform codului, ceea ce duce la diminuarea autoritaţii altor organe de urmarire penală , adică se pune la indoială obiectivitatea şi oportunitatea acestor organe carora le sunt luate cazurile care exclusiv prin buchia legii le sunt date în competenţă .

P.S.S. Cît de timpită ar fi buchia legii însă ea trebuie respectată.