Am un suflet tare drag mie… Dincolo de toate calităţile pe care i le admir, mai are şi talent deosebit: de a te lăsa, pur şi simplu, perplex, uneori. De exemplu, priveşte televizorul fără…sunet. Are şi argumente solide. „De ce să mă stresez eu cu sunetul asta?…De-o plăcere s-o priveşti în linişte. Şi fără sunet mi-e clar tot”…aşa îmi răspundea cînd vedea nedumerirea mea faţă de acest obicei al ei oarecum ciudat.
A trecut ceva timp de cînd n-am mai privit împreună televizorul, într-o astfel de manieră, metaforic vorbind. Şi acum, iată, cind avem atîtea şi atîtea tv-uri, înclin să-i dau dreptate. Am şi eu argumente. Dacă nu privesc deloc televizorul, risc să rămîn, chipurile, proastă. Dacă le privesc pe toate, mă doare, pur şi simplu, capul. Dacă le privesc, aleatoriu, risc să fiu informată insuficient. Cum nu ai da, nu e bine.
Fiecare cu metodele sale de lucru şi regulile sale de informare. Surse trunchiate sau unilaterale, editare sau montaj artistic-compromiţător… şi multe alte tehnici inedite de informare corectă, obiectivă, echidistantă şi imparţială şi oricare alte sinonime. Cu alte cuvinte, unele tlv-uri moldave se întrec la capitolul creaţie artistică. Salutabil, dacă nu ar fi vorba de ştiri.
Cel mai mult, însă, mă sperie talentul actoricesc al unor reporteri şi prezentatori, care, încearcă să imite vocea sursei din ştire. Probabil, tot din dorinţa de a ne informa cît mai obiectiv şi convingător. Cei de la NIT şi-au valorificat cel mai bine, cred, aceste abilităţi sonore, încît senzaţia de dezgust pe care o ai e de nedescris, dacă te-a bătut nenorocul să dai de această oază moldovană de informare.
Astfel, ajung să-i dau dreptate cumetrei mele. Numai că e o mare deosebire. Ea se uită la modă, iar eu la…ştiri.
