Afanasie Chirilovici are 95 de ani, nu aude, dar e cel mai iscusit clopotar

Are 95 de ani, abia merge şi nu aude deloc. Cu toate acestea, continuă să bată clopotele bisericii, activitate care o face de-o viaţă şi care-l leagă de Dumnezeu. Recent, la Concursul Clopotarilor, organizat la Briceni, Afanasie Chirilovici din satul Medveja, r. Briceni, a luat un premiu din partea sponsorilor, chiar dacă a lipsit de pe lista participanţilor.

Are o vedere fenomenală

„De domnul Afanasie am auzit adesea, un om cu sufletul curat şi un creştin fără pereche. Bate clopotele de la 15 ani, slujind şi jertfindu-se întreaga viaţă singurei biserici care nu a fost închisă pe timpurile sovietice. E bătrân, şi-a pierdut auzul de mulţi ani şi abia dacă mai poate urca o scară. A ţinut, însă, cu tot dinadinsul să fie prezent la eveniment, chiar dacă nu s-a înscris în lista participanţilor. Am rămas plăcut surprinşi de sosirea lui, dar mai ales atunci când a citit, fără ochelari, diploma pe care a primit-o. Are o vedere fenomenală!”, ne-a comunicat Denis Latâşev, preşedintele juriului. Şi totuşi, cum poate un om fără auz să mânuiască cu atâta dăruire clopotele? „Domnul Afanasie are un talent înnăscut în a bate clopotele. Pentru această măiestrie cel mai important este să simţi vibraţiile produse de sunete, nu să auzi sunetele propriu-zise”, adaugă Denis Latâşev.

Nu are pe nimeni alături

Enoriaşii Bisericii „Înălţarea Domnului” din satul Medveja ne-au mărturisit că lui Afanasie Chirilovici i se mai spune „legendarul clopotar” şi că este un model pentru mulţi localnici. „Ne este milă de el nu pentru că nu aude, ci pentru că nu are pe nimeni lângă el, în afară de alţi oameni ai bisericii. Nu are niciun copil, niciun nepot. Îşi duce zilele singur, abia-abia. Îşi face de mâncare, mai vine pe la biserică, îşi poartă singur de grijă. Toată viaţa a lucrat în agricultură, însă nu prea are ce roade să culeagă acum. Ştim că a primit un premiu simbolic la „Concursul Clopotarilor”. Cu siguranţă merită, căci e un om extrem de cald şi de bun”, ne-a comunicat domnul Ioan Filipovschi, singurul pe care l-am găsit de strajă la biserică.

A primit 500 de lei
Premiul special pe care l-a primit Afanasie Chirilovici din partea parlamentarului Vladimir Ţurcanu a constituit suma de 500 de lei şi jumătate de tonă de grâu de la organizatorii concursului.

Participanţii la concurs au sunat la un set compus din şapte clopote, prezentând juriului câte două melodii ortodoxe cu o durată de 2-3 minute. Alături de bătrânul clopotar, şi-a demonstrat măiestria şi un copil de 11 ani, care a reuşit să impresioneze juriul şi să ia un premiu de 50 de dolari.

„A fost un concurs peste aşteptările noastre, a venit lume multă din toate satele Moldovei, preoţi şi oameni simpli care ştiu să savureze adevărata plăcere spirituală”, ne-a mai spus Denis Latâşev.

Evenimentul a fost organizat cu susţinerea Mitropoliei Moldovei şi cu suportul financiar al familiei lui Nicolae Creţu, originar din satul Halahora-de-Sus, r. Briceni.

Stela DĂNILĂ
/apropomagazin.md/

titlul original: INCREDIBIL! Are 95 de ani, nu aude, dar e cel mai iscusit clopotar!

sursa foto: Clopotarul


Sursa
2010-10-16 21:26:31



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

08:34:01Festivalul Internațional Shakespeare de la Craiova —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
20:45:01Compania de consultanță și comunicare strategică, Parsec angajează - Specialist de comunicare și PR 💥 —» Sandu GRECU
20:14:32Agricultura 5.0 explorată de tineri la Târgul regional „Viitorul e AgriCOOL” de la Căușeni ☀️ —» Sandu GRECU
08:23:59Chateau Cristi lansează două vinuri noi —» Fine Wine
04:40:04DIN JURNAL 2023 —» Leo Butnaru
07:01:55DIN POEZIA LUMII —» Leo Butnaru
17:24:24🎊 15 ani de activitate ai S.A. „Loteria Națională a Moldovei" —» Sandu GRECU
12:58:44Am desemnat câștigătorul premiului de 6600 de lei oferit de Clubul Premier Football 💥🏆🔝 —» Sandu GRECU
09:07:43TÜV Austria își extinde prezența în Republica Moldova: Standarde internaționale pentru creșterea competitivității economice 💫 —» Sandu GRECU
13:45:50Efros la Londra, acasă la Borsetca. Agenție de impresariat împreună cu Plahotniuc. Banii din transferuri 🔥🔥🔥 —» Sandu GRECU
12:13:34Moldova, prezentă la CMB în Erevan —» Fine Wine
05:30:37INTERVIU CU UN CORESPONDENT... NEVĂZUT —» Leo Butnaru
15:12:02🔔 Chișinăul va găzdui evenimentul la nivel înalt EU-Moldova Investment Conference pe 4 iunie 2026 —» Sandu GRECU
07:27:39INVIDIA, URA —» Leo Butnaru
06:59:25Agricultura 5.0 în nordul țării: Tinerii au testat tehnologiile viitorului la Târgul „Viitorul e AgriCOOL” din Corlăteni 🦾 —» Sandu GRECU
10:06:48Radacini lansează Long Charmat Rosé de Noirs —» Fine Wine
08:32:32Vinăria din Vale: rebranding la Motive; Feteasca Regală intră în scenă —» Fine Wine
04:56:02UN INTERVIU —» Leo Butnaru
09:28:35DIN PASIENȚE —» Leo Butnaru
08:35:53Interviu RomStoria: Primul student rom la Sydney —» Curaj.TV | Media alternativă
13:51:31APROAPE DE PEDAGOGIE —» Leo Butnaru
10:18:33Crisecco apare în variantă nouă —» Fine Wine
10:03:46Lansarea cărții ilustrate ”Legenda Bradului” de autoarea Cristina Rusu Trandafir —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
12:18:14Vasile Costiuc, acid ca niciodată! Atletismul și dubinca. Curățenie olimpică. Lupta cu Viorel 🔥🔥🔥 —» Sandu GRECU
10:02:22Probabil, cea mai bună Floricica din Moldova —» Fine Wine