Luni, 11 Octombrie Prim-ministrul Vlad FILAT a avut o intrevedere cu marele maestru Viorel Bologan. Politicianul a apreciat realizările înregistrate de şahistul moldovean pe arena sportivă internaţională, menţionînd că acestea sînt importante nu doar pentru cariera personală, ci şi pentru ţară.

“Sper să realizăm în continuare multe proiecte interesante care vor dezvolta şahul în Republica Moldova”, a spus Prim-ministrul.

Premierul s-a pronunţat pentru organizarea  unor evenimente la nivel naţional şi internaţional cu scopul popularizării şahului în ţara noastră, în special în rîndurile tinerilor, avînd în vedere nivelul de inteligenţă pe care-l implică acest gen de sport.

Viorel BOLOGAN, la rîndul său, a confirmat disponibilitatea de a se implica în cel mai activ mod în aceste proiecte, menţionînd că acum toate planurile sale sînt legate de Republica Moldova.

“Am revenit în Moldova, după 19 ani de aflare peste hotare, tocmai pentru a face ceva pentru ţara mea, fiind conştient de faptul că este nevoie de consolidare a eforturilor pentru a asigura un viitor mai bun Moldovei”, a precizat şahistul.

Viorel BOLOGAN i-a înmînat Prim-ministrului cartea autobiografică „Trepte”, care include cele mai frumoase partide jucate şi comentate de autor.

Mai multe detalii pe http://voceabasarabiei.net/stiri/social/11639-prim-ministrul-vlad-filat-a-avut-astzi-o-intrevedere-cu-marele-maestru-internaional-la-ah-viorel-bologan