Biserica suntem toţi

de Pr. Marius Corlean

În ultima vreme Biserica parcă este tot mai mult subiectul unor campanii de denigrare. Cei care discreditează, fie o fac cu intenție, fie din neștiință. Uneori chiar li se pare că fac un bine, că sunt „luptători ai adevărului”. Deși tonul cu care tratează subiectul este departe de a fi obiectiv, așa cum se cere unui jurnalist onest. Rar, foarte rar mi-a fost dat să aud păreri obiective, cinstite, din partea jurnaliștilor. Nota falsă e dată în general de dorință de audiență, care cere un iz de scandal.

Ceea ce mi se pare că nu înțeleg cei ce vorbesc împotriva Bisericii este faptul că Biserică înseamnă comunitatea creștină, preoți și credincioși laolaltă. Deci atunci când în Biserică se întâmplă lucruri triste sau revoltătoare chiar, de vină suntem toți, și preoți și credincioși. Fiecare își are vina lui, oricare ar fi ea: că nu ne rugăm mai mult, că nu ne implicăm în viața Bisericii, că ne place mai mult să stăm pe margine și să comentăm sau chiar să dăm cu piatra, că răspândim venin în loc de dragoste, că suntem mai atenți cu ce se îmbracă celălalt decât ce e în sufletul lui și multe, multe alte vini pe care NU ni le asumăm. E mai simplu să arăți cu degetul.

Fiecare avem o menire, nu numai socială, ci și în Biserică. Iar neimplicarea noastră lasă un gol, care nu poate fi umplut de altcineva, pentru că fiecare are rolul și locul lui, unic. În limbaj teologic se cheamă că suntem „mădulare ale Bisericii”, deci funcționăm asemenea unui organism. Ca și în acest caz, dacă un mădular se rupe sau nu vrea să colaboreze la bunul mers al organismului, apare boala. Să nu uităm deci că, dacă lucrurile nu merg bine, este și pentru că eu, cel care stau deoparte și comentez, nu mă implic.

Nu suntem toți sfinți (din păcate nici nu ne dorim să fim; nici măcar oameni cumsecade). Suntem o mulțime de vase, după cuvântul Apostolului, unele mai de cinste altele mai de rușine. Sigur că sunt multe de corectat și îndreptat. Biserica este însă un spital care ne cuprinde pe toți. Aici găsim, dacă dorim cu adevărat și căutăm, medicamente pentru toate bolile noastre sufletești. Și suntem cu toții bolnavi. Fie clerici, fie mireni. Toți avem nevoie unii de alții, de iubirea unora față de alții și de ajutorul pe care ni-l putem da reciproc. Ura, vorbele grele care rănesc, nu vor face decât să ne îndepărteze unii de alții, să ne înstrăineze și să-l alunge pe Dumnezeu dintre noi. Iar dacă nu e Dumnezeu, nu e nici iubire. Să rânduiască Dumnezeu să găsim răspunsul cel bun și să înțelegem ce este cu adevărat Biserica…

Sursa: Blogul lui Ion Zestrea