E adevărat, illo tempore, dnb era o artă! Nu era făcut la malaxor, în serie, plus că tocmai scăpase de vornicii aceia rasta, ce-și lătrau „jamaicaneza” lor de rahat peste bunătate de piesă. Ci era curat, limpede ca Ozana cea frumos curgătoare, viclean, sexy, gata vintage-zat. Iar la Adam F, beat-ul fiind deja rupt în cele două lovituri principale, păstrate și astăzi. Astăzi, însă, ceea ce se produce mă obosește peste măsură. Și „jamaicanezii” s-au întors (auzi: „Bună seawa, Timishoawaaa!”)
Dnb era, în muzica de club underground britanică, ceea ce am putea numi fără teamă o „expresie artistică” (subculturală, dar...). Abia apăruse. DJ-ii îl așezau pe platan din vârful degetelor, cu pioșenie. Din rezultatele obținute, scoase pe piață, se observa cu timpanul liber că oamenii aceia petrecuseră ore și zile bune închiși în studio, pentru a scoate mustul din sintetizator. Ba mai chemau alături, pentru armonizare, fuzionare și condimentare, și câte o voce feminină, de jazz nou, sau câte un basist nebun, un slapist - frenetic al ritmului, care (dimpreună cu „tobele”) făcea minuni! De Brand New Funk mă leagă aducerea aminte a unui irepetabil, clujean, delahoya, când am reușit să încropim și să deplasăm acolo cea mai numeroasă și mai pestriță delegație ineuană. Era piesa-generic, pe care defilau prin fața lui Mátyás király camioanele cu DJ și dansatoare.
De exemplu:
Adam F - Brand New FunkDar și Jaxx ori Metropolis și toate celelalte tunes de pe albumul Colours! Nu uităm Goldie cu Mother. Am „extras” cu precădere mostre dansabile. Însă aceștia au și piese de (întins pe) canapea: Goldie - Sensual.
