Procesul Mareșalului Ion Antonescu ( partea l )
Odata cu arestarea maresalului Ion Antonescu la 23 august 1944, a inceput numaratoarea inversa a zilelor ultimilor doi ani ai vietii sale, petrecuti in detentie. Judecat de Tribunalul Poporului din Bucuresti intre 6 si 17 mai 1946 si condamnat la moarte, actul final al existentei lui s-a consemnat in dupa-amiaza zilei de 1 iunie, in Valea Piersicilor din inchisoarea Jilava, sub gloantele plutonului de executie. Dupa arestarea in noaptea de 23/24 august, maresalul este ”predat” autoritatilor sovietice pe considerentul ca acesta se bucura inca de ”adeziunea armatei”. Inchis la Lubianka unde este anchetat si supus unui sever interogatoriu. Dupa detentia din URSS de aproape un an si sapte luni s-a hotarat trimiterea acestuia in Romania pentru a fi judecat pentru ”tradare de patrie” si in postura de”criminal de razboi”, de catre Tribunalul Poporului, dupa ce SUA si URSS au adresat o cerere procurorilor de la Nurenberg pentru a afla daca este necesara prezenta lor acolo. Raspunsul a fost negativ. Judecarea maresalului a fost impusa de sovietici si infaptuita cu largul concurs al autoritatilor lor de ocupatie din Romania.
Organizarea procesului s-a facut in asa mod incat amestecul politicului este evident de la prima vedere. In completul de judecata intrau persoane care nu aveau pregatirea adecvata: Nita Vasile, reprezentant al Partidului Comunist era muncitor, Pauna Ion era muncitor si reprezentant al Partidului Social-Democrat, Dumbrava Jovita era plugar si reprezentantul Frontului Plugarilor etc., acuzatorul public Dumitru Saracu”….care fusese la viata lui chelner si ne pregatea ceva de mancare” cand activa la Tribunalul Poporului, cum afirma insusi presedintele Tribunalului Poporului, Alexandru Voitinovici. Presedintele tribunalului era un obscur magistrat din Moldova a carui cariera anosta a fost incheiata de acest proces rasunator.Cu tot caracterul partinitor al desfasurarii procesului, urmarindu-se condamnarea cat mai aspra a celor aflati pe banca acuzarii, completul de judecata s-a vazut nevoit sa recunoasca absurditatea unor acuzatii. Este semnificativa constatarea ca ”acest acuzat nu si-a insusit ilicit sau abuziv bunuri private sau publice din teritoriul in care s-a purtat razboiul” si ca tot el ” nu a realizat averi in mod ilicit, cu ocazia participarii la conducerea razboiului, ori profitand de legiuirile si masurile luate”, o recunoastere a onestitatii si corectitudinii principalului acuzat.Principial, intregul proces s-a dezvoltat dintr-o culpa gratuit imputata, in primnul rand acuzatilor, in mod direct, si apoi intregului popor roman, indirect: alianta cu cel de-al treilea Reich. Acuzatorii n-au binevoit sa sugereze o alta solutie, o alternativa la impasul Romaniei din toamna anului 1940. Actul de acuzare cuprindea:”tradarea a fost pregatita de cercurile reactionare romanesti inca din 1930 care se foloseau de diverse mijloace: xenofobie, sovinism, antisemitism, iar in politica externa: sabotarea politicii de pace, intretinerea si atatarea adversitatii contra tuturor popoarelor iubitoare de pace si libertate in frunte cu U.R.S.S.” Ion Antonescu si cei care l-au sprijinit in politica sa, s-au ” facut vinovati de dezastrul tarii si crime de razboi prin aceea ca au tradat interesele poporului roman punand tara in slujba dusmanului fascist si hitlerist”. Maresalul este invinuit de alianta cu nazistii ignorand dorinta de pace a Rusiei sovietice, fiind invinuit de a fi pregatit Romania de razboi inpotriva acesteia inca din primele zile ale guvernarii sale. Acuzatia este derizorie fiind un fapt dovedit ca Rusia sovietica, angajandu-se in pactul Ribbentrop-Molotov, a avut un rol esential, nu doar in declansarea celui de-al doilea razboi mondial ci si in extinderea lui. Un rol cel putin egal cu cel al Germaniei naziste.In legatura cu invinuirea de alianta cu nazistii Ion Antonescu declara la interogatoriul din 6 mai 1946:” eu am gasit aceste lucruri(aderarea si sprijinul Germaniei) ca fapte indeplinite, precum si aderarea la Pactul Tripartit. Nu aveam nici o alta iesire. Romania era total izolata. La toti ministrii straini la care m-am adresat, toti mi-au refuzat orice sprijin. Pe baza ca nu pot sa acorde, in circumstantele internationale de atunci, nici un sprijin Romaniei”Faptul ca Romania se gasea intr-o situatie de criza ca urmare a pactului de neagresiune Ribbentrop-Molotov si a cedarilor teritoriale, neavand un sprijin international se poate observa in urma intalnirii din 23 noiembrie 1940 dintre Antonescu si Ribbentrop care l-a intampinat cu urmatoarele cuvinte:” pentru ca Romania sa poata gasi drumul spre noi, a trebuit sa ocupam Parisul”Colateral, maresalului i s-a imputat faptul ca ar fi fost in cunostinta de cauza cu pregatirile de razboi ale Germaniei inpotriva Rusiei sovietice, in general, si cu planurile operatiunii Barbarossa in special, inca de la prima sa vizita la Berlin, procedand in consecinta la reorganizarea si intarirea armatei romane. In realitate, in primele luni ale guvernarii sale, maresalul doar a intuit ca un conflict militar intre Germania si Rusia era pur si simplu inevitabil. Maresalul vedea in cel de-al treilea Reich scutul de nadejde inpotriva expansiunii sovietice, vedea in Reich un sprijin sau mediator pentru populatia romaneasca din Ardealul de Nord care era asuprita de ocupantii unguri (masacrele locuitorilor romani din localitatile Ip si Traznea)In actul de acuzare se arata ca tara a fost condusa la dezastru, Germania urmarind prin guvernarea Antonescu ” sa transforme Romania in colonie germana, dupa dorintele imperialistilor romani, invitarea armatelor hitleriste sa intre pe teritoriul tarii ( 12 oct 1940 ) nu pentru dotarea si instruirea armatei romane” ci pentru a ocupa tara. La interogatorii maresalul neaga aceste acuzatii:”conventia a fost tratata de Statul Major pe baza principiilor puse de mine si avea o misiune limitata in timp, nu avea dreptul sa ocupe nici posturi economice, nici posturi strategice”Alte acuzatii au fost si cele cu privire la modul de purtare a razboiului, la natura ocupatiei militare romanesti in teritoriile cucerite si la regimul acordat prizonierilor de razboi sovietici:” dezastrul cauzat de acest razboi nebunesc este incalculabil; jefuirea, cotropirea si exterminarea popultiei din teritoriile ocupate si trimiterea la moarte sigura, intr-un razboi de jaf, a sute de mii de tineri romani; razboiul prin surprindere contra URSS ceea ce reprezenta, incalcarea drepturilor internationale impotriva ”marii vecine”, URSS care dorea o colaborare pasnica cu poporul roman”. Nu tot ceea ce i s-a imputat maresalului se bazeaza in totalitate pe fapte verificabile, nu se probeaza documentar, observandu-se tonul patetic al acuzatiilor.Diferite aspecte de politica interna au fost rastalmacite pe parcursul rechizitoriilor, falsificandu-se de fiecare data fondul problemei si priectandu-se in prim-planul atentiei intamplari marginale, lipsite de orice semnificatie in speta juridica data.Spre exemplu in actul de acuzare se dau diferite interpretari privitoare la informatiile existente in stenogramele Consiliului de Ministri. In loc de ”dupa ce satisfac nevoile noastre economice, din ce ramane dau pana la maximum nemtilor” fiind inlocuit cu”dau pana la maximum nemtilor”.I s-a imputat faptul ca economia romaneasca a fost aservita celei germane prin “aservirea bogatiilor romanesti, folosirea petrolului romanesc, cerealelor, munca de sclavi a bratelor romanesti, stapanirea totala a industriei si comertului romanesc, toate fiind puse la dispozitie de guvernul lui Antonescu”.Raspunsul lui Antonescu a fost ca Romania se afla la discretia Germaniei, noi nu putem importa nimic de nicaieri mai ales ca industria noastra metalurgica si siderurgica era bazata pe import (importam cocs, minereuri si minerale din Germania)Este adevarat ca Romania achizitiona armament german in schimbul aprovizionarii cu petrol la preturi mult mai mici:” germanii cautau sa ne pacaleasca, asta e, sa dam si sa nu ne dea nimic, sau sa nu ne dea lucruri de valoare. Asta pateste intotdeauna un nenorocit de stat mic care are raporturi cu statele mari”.Intre altele i s-a imputat maresalului persecutarea sectiei din Romania a Cominternului. Conform istoricului Florin Constantiniu intre 1940-1944 au fost anchetate, arestate, condamnate sau arestate sub acuzarea de activitate politica 10566 si s-au pronuntat 313 condamnari la moarte, doar 72 sentinte executate, fiind executati ”comunisti care actionau ca agenti URSS, savarsind acte de sabotaj si spionaj” .
Va urma...
Sursa
2010-10-09 13:49:36