SENZATIE: A fost descoperită o planetă cu atmosferă şi gravitaţie

sursa realitatea.net

Şansele ca generaţiile viitoare de pământeni să colonizeze spaţiul extraterestru sunt tot mai mari. O echipă de astronomi americani a descoperit o planetă extra-solară “potenţial locuibilă”, de aproape trei ori mai mare decât Terra, potrivit Daily Mail.
Planeta care ar putea fi locuită a fost descoperită, pentru prima dată, în afara sistemului solar. Gliese 581, aflată la 20,5 ani-lumină de Pământ, este o planetă care prezintă condiţiile unei vieţi extraterestre, susţin cercetătorii de la University of California, Santa Cruz.

Maniak: Prostu’ de mine, ca strangeam bani de Playstation 4. Ma pun sa strang de o naveta spatiala, din aia cu tuning, sa mai agat si niste extraterestre pe drum spre Earth 2 (asa o s-o numeasca oamenii in 20 de ani…nu au ei imaginatie). Sunt curios cati ani o sa ne ia sa ajungem acolo, si cam cati ca sa distrugem si planeta aia. Aceasta stire nu este nimic mai mult decat o noua dovada precum ca Dumnezeu exista si ca Biblia e plina de adevar. Cine altcineva ar fi in stare sa creeze 2 planete asemanatoare, la miliarde de kilometri distanta si inca sa mai si aiba grija de amandoua in acelasi timp? Astept pareri.


Sursa
2010-10-07 06:09:06



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

12:13:56Epicrama: a doua generație —» Fine Wine
08:00:02Feteasca Generation dă tonul la Soirée Blanche: cinci vinării cu noutăți în pahare —» Fine Wine
05:23:25PROZE —» Leo Butnaru
13:16:08Moldoveanul Artiom Livadari va lupta în GLORY 💥🏆 —» Sandu GRECU
15:55:57Un Yes-Eu —» Leo Butnaru
14:51:14Merdeneaua 2.0 —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
14:46:16Algoritm Literar. Nr. 9, iulie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:16Revista Algoritm Literar. Nr. 10, decembrie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:15Revista Algoritm literar, trim. I, 2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LIERAR nr. 2/2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LITERAR nr. 3 (13)/2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 4 (14) 2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 1 (15), anul VII, martie 2016 —» Algoritm Literar
14:46:13Algoritm Literar, nr. 2 (16), trimestrul II, 2016. —» Algoritm Literar
14:46:13ALGORITM LIETRAR nr 3/2016! —» Algoritm Literar
14:46:12ALGORITM LITERAR NR 1/2017 —» Algoritm Literar
04:40:04BACOVIA —» Leo Butnaru
12:55:11Fără Titlu —» Leo Butnaru
05:03:22ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
15:11:26„O societate puternică înseamnă o societate informată și unită” – Rodica Lilica, studentă la programul dual Finanțe și Bănci, ASEM 💫 —» Sandu GRECU
15:04:29„Europa nu este doar o destinație, ci cel mai sigur plan prin care ne putem moderniza fiecare localitate” – Cristian David, Președinte ILD România 💫 —» Sandu GRECU
12:10:57Feteasca Run: prima cursă care unește vinăriile din Cricova —» Fine Wine
11:53:47Festivalul vinului de autor: 4-6 septembrie —» Fine Wine
18:11:55FIECARE COPIL MERITĂ ȘANSA DE A-ȘI URMA VISUL! 💙💛 —» Sandu GRECU
05:11:19DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru