Fenomenul „BPR” (Basarabia Pămînt Românesc)

Dependența economică şi politică a Republicii Moldova faţă de factori externi, chiar dacă par a fi fatale pentru noi, sunt doar nişte premise care duc la crize şi tulburări sociale dar nu sunt primordiale în sinucigașele procese ce au loc în Basarabia. Adevărata problemă se află în chiar conştiinţa individuală şi colectivă a societăţii statului. În Republica Moldova, divizarea pe principii etnice ajunge să se asemene tot mai mult cu „ghetouri etnice”; nu există o conştiinţă unică pe principiul cetăţenesc (ceea ce demonstrează, de altfel, cît de artificial este acest principiu; dar aceasta, deja, e o altă problemă). Observăm două cauze mari care ne-au adus în situaţia dată:
Una din cauze este dependenţa ideologică a părţii rusofile faţă de politica şi ideologia clasei conducătoare din Rusia.
Dar mai periculos şi diabolic este complexul de neîmplinire a românofililor care generează „drumul de cioburi” pe care ni l-am aşternut timp de 20 de ani.

Fenomenul „BPR” înglobează în sine toate complexele, pornirile sterile, sărăcia intelectuală şi procedeele de spălare a creierului care au dus la lipsa unei concepţii clare despre ce a fost, ce este şi ce trebuie să fie Basarabia. De 20 de ani se duc discuţii inepte despre o Basarabie moldovenească (prorusească) şi o Basarabie românească, însă nici una din ele nu au dus decît la divizarea societăţii, la greşeli politice şi ideologice. Cel mai trist este faptul că această confuzie este pe larg speculată de către forţele politice, aşa-zise naţionale, care se pare că duc o luptă tot mai acerbă de idiotizare a românilor, dar şi forţele proruse (care şi ele se consideră naţionale din perspectiva moldovenistă) care folosesc pe deplin sentimentul nostalgic al rusofililor. Această divizare în BPRişti şi BPMişti (moldovenişti) creează un mediu ideal pentru apariţia şi dezvoltarea „paraziţilor” care se hrănesc cu rusofobia şi românofobia teribiliştilor. Aceşti paraziţi, ca şi orice organisme de acest tip, nu vor încerca rezolvarea problemelor ci vor creea un mediu propice pentru existenţa şi înmulţirea lor, ceea ce va duce la adîncirea crizei politice, sociale dar mai ales identitare (ultima fiind o problemă deja răsuflată, dat fiind rotaţia mare la care a fost exploatată de-a lungul acestor 20 de ani).

Să vedem ce particularităţi şi generatoare are „Fenomenul BPR”:

1. POPULISMUL – cum spuneam mai sus, pentru supraveţuirea „paraziţilor” este strict necesar ca aceştia să îndoctrineze masa populară cu cît mai multe idei răsuflate dar care se ţin pe nostalgia României Mari, eroilor şi martirilor români, pe spiritul de revoltă al tinerilor, dictatura comunistă, sărăcia, UE ca simbol al libertăţii şi bunăstării etc. Masa care se lasă manipulată, nu înţelege că ei ajung să vadă în RM un duşman, un impediment în calea afirmării naţionale şi nu un instrument prin care se poate edifica românismul adevărat şi nepătat de gunoiul populismului rusofob şi eurofil. Atitudine românească nu înseamnă saloane de carte, întîlniri culturale şi poduri de flori. Toate sunt bune la timpul lor dar vine vremea cînd atitudinea trebuie să fie una concretă, la nivel de transformare individuală a mentalităţii prin trăire românească. Dar ca această trăire să aibă loc, trebuie întîi să ştim ce înseamnă „a fi român”. Nu îmi închipui pe Ştefan să ajungă mare voievod prin lozinci sau pe Eminescu să ajungă românul absolut ţipînd „Jos liberalii”.
2. LOZINCĂRIE – Nu eşti român dacă nu ieşi în stradă să ţipi lozinci pentru ca diferiţi maieştri în prostit poporul să ajungă la putere pe seama ta. Nu eşti român dacă „Basarabia Pămînt Românesc” îţi sună răsuflat şi lipsită de folos iar mîinile nu îţi sunt ocupate cu tricolorul fluturînd frenetic. Nu eşti român dacă nu mergi în PMAN să strigi „Jos comuniştii”. Nu eşti român dacă pe obrazul tău nu se prelinge o lacrimă cînd Dan Bălan cîntă „Nu mă las de limba noastră” între „Chica Bomb” şi „Justify sex” (borîturi „artistice”) care nu arată nimic altceva decît inconsecvenţă în atitudine românească, ori aceste cîntece arată degradare morală, nedemnă pentru un român.
3. UNIONISM infect – BPRiştii, toţi ca unu, sunt îmbolnăviţi de unionismul absurd, manifestat nu prin idei concrete, propuneri utile sau unitate spirituală, morală şi culturală ci prin „lapidarea” oricărui român care vede altfel lucrurile. Unionismul BPRist nu ţine de nişte necesităţi metafizice ale poporului român, nu ţine de năzuinţele istorice ale acestui neam; nu, unionismul BPRist nu are nimic de a face cu ideea naţională a unirii teritoriilor româneşti care a marcat conştiinţa românească în ultimele secole, nici nu îşi manifestă interesul pentru o ROMÂNIE ce trăieşte în prezent gîndindu-se la viitor prin prisma trecutului – România BPRistă este un stat-provincie a UE care va asigura bunăstarea şi destrăbălarea poporului român într-un Imperiu al consumului. Dacă preocuparea BPRiştilor ar fi o Românie românească, atunci ar vedea clar că o Unire cu România modernă, ar însemna deshămare rusească şi înhămare occidentală, dar NU! formula „O Românie unită în cadrul UE” este satisfăcătoare pentru mintea imbecilă. Apare o întrebare: Domnilor, dar ce facem cu teritoriile de pînă la Bug (nu zic Nipru), ce facem cu Cadrilaterul, ce facem cu teritoriile din Serbia şi Ungaria, ce facem cu Bucovina? Ah, nu, nu ne interesează, important ca Basarabia „să trăiască ghini în UE”.
4. VALORI ANTINAŢIONALE – Tot mai des auzim năzuinţa acestui popor: INTEGRARE EUROPEANĂ. Moldovenii văd această integrare ca scăpare de sărăcie şi dictat rusesc, dar oare aşa să fie? De ce ne încăpăţînăm să nu vedem situaţia fraţilor noştri din România sau situaţia falimentară a Greciei? Ce a adus României integrarea în amestec cu o clasă politică antinaţională, aservită structurilor euro-americane? Nimic altceva decît umilinţă, reduceri de salarii, distrugerea sistemului moral, decădere culturală, legumizare a forţei şi atitudinii, legi străine de spiritul românesc etc. Toate acestea sunt incomensurabil mai distrugătoare şi negative decît nivelul mai ridicat de trai pe o perioadă scurtă de timp de care a beneficiat România. Dar cînd bomboana prin care au fost ademeniţi s-a terminat şi li s-au cerut în schimb două, mulţi români au simţit „fraternitatea europeană”. De altfel, aceeaşi greci au fost trădaţi şi lăsaţi să se piardă în criza care a afectat întreaga ţară.

Bine, dar cum să ştim care valori sunt naţionale şi care nu, cînd în jur sunt propuse atîtea modele? E mai simplu decît se crede, trebuie să restabilim legătura cu românismul înaintaşilor noştri – Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Kogălniceanu, Codreanu, Mihai Viteazu, Ştefan cel Mare, Mircea cel Bătrîn, Petru Rareş etc. Ce a fost pentru ei valoare? A fost oare integrarea în uniuni europene o năzuinţă a lor sau a poporului de atunci? Cu siguranţă că doar un oligofren ar putea afirma aceasta. Barbu de la Vrancea, în „Apus de Soare”, a făcut prin cuvintele lui Ştefan cel Mare, marele domnitor al moldovenilor, o genială formulare a chintesenţei mentalităţii medievale româneşti – ”Moldova nu e a mea si nici a voastra nu e, ci a urmasilor, urmasilor vostri in veacul vecilor!” – noi purtăm responsabilitate pentru generaţiile viitoare şi acţiunile noastre se vor răsfrînge asupra lor, de aceea nu bunăstarea trebuie să ne fie problema ci decăderea duhovnicească, morală şi culturală a poporului care odinioară, fiind la origini de rit bizantin, a trăit în armonie cu sine însuşi timp de un mileniu şi ceva.

Sursa: Blogul lui ToraVic