Albert Einstein - 100 de personalităţi
IN EVOLUŢIA UMANITĂŢII DE PANĂ ACUM, SECOLUL AL XX-lea a fost perioadă caracterizată de tragedie şi de progres spectaculos, Dintre marile tragedii, amintim cele două războaie mondiale, precum şi inventarea, crearea şi, în final, utilizarea bombei atomice, care a indus speciei umane groaza autodistrugerii.In ceea ce priveşte latura sa spectaculoasă, secolul al XX-lea a adus momentul în care omul s-a apropriat cel mai mult de dezlegarea marelui mister: înţelegerea Universului.
Paradoxul este că de ambele aspecte se leagă, indirect! genialitatea unei persoane, şi anume, a omului de ştiinţă Albert Einstein. Cercetările sale au contribuit la dezvoltarea teoriei relativităţii, care a dus la o reconsiderare profundă a observaţiilor făcute de Newton, în secolul al XVII-lea, având ca efect o revoluţie ştiinţifică. Pe de altă parte, observaţiile şi progresele realizate îrj domeniul fizicii au făcut posibilă conceperea bombei atomice.) Conştientizarea acestei contribuţii l-a chinuit pe genialul om de ştiinţă până la sfârşitul vieţii.
Născut în Germania, ca fiu al unui industriaş evreu, Einstein a prezentat, încă din copilărie, serioase dificultăţi de adaptare la şcoală, profesorii considerându-1 un copil-problemă, care nu vrea să înveţe. Peste ani, Einstein a enunţat Teoria Relativităţii, s-a bucurat de recunoaştere mondială, a fost urmărit de nazişti şi, în cele din urmă, silit să îşi părăsească ţara şi să fugă în Statele Unite ale Americii. Faptul că a contribuit, chiar şi indirect, la crearea bombei atomice, el, care toată viaţa sa a fost un luptător pentru pacea mondială, a constituit o sursă de frământări şi procese de conştiinţă pentru omul de ştiinţă, care a devenit simbolul secolului al XX-lea.
Un băiat tăcut, de trei ani
In copilărie, geniul lui Albert Einstein era departe de a se întrevedea. Era un copil retras, fapt pentru care era adesea batjocorit de către colegii de şcoală. Nu era un elev strălucit, în schimb, îi plăcea să citească tot felul de cărţi de popularizare a ştiinţei.
Avea obiceiul să analizeze detaliat, din orice punct de vedere, orice gând, idee sau informaţie pe care o avea, păstrând însă tăcerea până când considera că mintea sa a epuizat acest subiect, lucru ce îi determina pe cei din jurul său să creadă că este retar-dat şi să-l dispreţuiască. Vedea şi observa lucruri pe care alţi copii de vârsta sa nici nu puteau să le conceapă. Această capacitate a sa va fi renumită în viitor, însă, în copilărie, micuţul Albert era considerat „îndărătnic" şi diferit.
S-a născut la Ulm, un oraş mic, din Germania. Tatăl său, Hermann, era fiul cel mai mare al familiei Einstein, de origine evreiască. Se spune că mama lui Albert, când l-a văzut prima dată pe nou-născut, era să leşine. Micuţul cântărea mai mult decât un copil normal şi avea capul umflat şi pătrăJa ţos.
Părinţii săi erau neliniştiţi şi se întrebau dacă pruncul pe care li l-a dăruit Dumnezeu era normal. Când Albert a ajuns la vârsta de trei ani, fără să articuleze un cuvânt, părinţii săi au crezut că este retardat şi şi-au pierdut orice speranţă. însă mare le-a fost uimirea, când, într-una din zile, micuţul a deschis gura şi a început să vorbească cu fluenţa şi vocabularul unui adult. Ce se întâmplase? Copilul analizase până atunci utilizarea cuvântului, iar apoi a exteriorizat ceea ce învăţase.
Tatăl lui Albert Einstein, Hermann, era un mic întreprinzător, aşa cum erau cei mai mulţi evrei, care trăiau în Europa, în acea perioadă. După naşterea lui Albert, familia s-a mutat la Munchen, iar Hermann împreună cu fratele său lacob au pus bazele unui atelier de producere a echipamentelor electrice. Pentru mult timp, afacerea nu a mers bine. în ciuda acestui fapt, Hermann a rămas un om bun şi vesel.
Mama lui Einstein, Paulina, iubea mult muzica, era o pianistă remarcabilă, iar casa familiei răsuna întotdeauna de muzică. Datorită insistenţei acesteia, micuţul Albert a început lecţiile de vioară, devenind ulterior un bun violonist.
'Puterea nevăzută
Metoda autodidactă, dezvoltată încă din prun-hcie a continuat să îi folosească şi pe durata (anilor de şcoală. în timp ce interesul său jpentru anumite materii plictisitoare de la ,şcoală era simulat, acest lucru nu se întâmpla când venea vorba despre fizică şi filozofie, ,*naterii care l-au captivat în mod real.
Când era foarte mic, tatăl său i-a ară-îat o busolă. Faptul că acul rămânea nemiş-Kat indiferent de mişcarea busolei i-a provo-Icat micuţului Albert o surpriză extraordinară, Jntrucât a conştientizat că există o putere pievăzută şi independentă, pe care nu o poate percepe. Ceea ce ţinea nemişcat acul busolei era magnetismul, care a fost descoperit în [secolul al XlX-lea şi care a contribuit la obţinerea unor progrese tehnologice remarcabile. Einstein a simţit de mic copil că lumea văzută este guvernată de principii şi legi nevăzute.
Fuga din Germania
La vârsta de 11 ani, Albert Einstein a început să frecventeze un gimnaziu din Munchen, care oferea o educaţie de elită. Era o şcoală care funcţiona pe baza modelelor militare ale Germaniei. Profesorii făceau abuzuri de putere şi pretindeau elevilor respect şi supunere absolută. Albert ura disciplina al«raeti-
vi ta ţ i le colective, iar profesorii care îi aşezau pe elevi în rânduri, ţinând în mână cravaşe, i-au provocat repulsie şi, desigur, nu s-a
putut adapta cerinţelor mediului şcolar.
Când a ajuns la vârsta de 15 ani, afacerile tatălui său nu mergeau prea bine în Germania, acesta hotărând să-şi caute norocul şi în altă parte. Şi-a mutat atelierul într-un oraş mic, de lângă Milano. Aşadar, familia sa a plecat în Italia, lăsându-l pe Albert singur, în Miinchen, pentru a-şi continua studiile, într-o şcoală pe care el o detesta. Pe lângă regulile stricte, care reglementau viaţa şcolarilor, Albert avea un motiv mai important care nu-i permitea să mai rămână în ţara sa. In Germania, serviciul mili-
tar era obligatoriu după vârsta de 16 ani, iar Albert era hotărât să facă orice pentru a evita această obligaţie. Şi-a întocmit un plan pentru a nu rămâne la şcoala cu regim strict şi pentru a evita serviciul militar. L-a rugat pe un medic, pe care-l cunoştea, să-i elibereze o adeverinţă prin care susţinea că rămânerea sa în acea şcoală era riscantă pentru sănătatea sa mintală. în acest mod, Einstein a fugit din Germania, ţara în care îşi petrecuse anii copilăriei, şi a plecat în Italia, la familia sa.
Având o fire introvertită, Einstein citea cu entuziasm, în mod special, cărţi de ştiinţă şi de filozofie, care îl cufundau în propriul său univers. Când Albert avea aproape 10 ani, casa sa era frecventată de un tânăr student la medicină, Max Talmud, care i-a împrumutat micuţului cărţile sale de ştiinţă, ajutându-l astfel să-şi satisfacă curiozitatea sa înnăscută.
Scrieri precum „Popular Natural Science", a lui Aaron Bernstein, şi „Cosmos", a lui Alexander von Humboldt, l-au influenţat profund şi au compensat lecţiile plictisitoare şi neinteresante de la şcoală, care nu-i ofereau nimic.
Cartea lui Bernstein avea ca scop principal transmiterea principiilor fundamentale de ştiinţă copiilor şi era foarte cunoscută în Europa acelei perioade. Chiar dacă se adresau
copiilor, cele cinci volume conţineau puţine imagini şi scheme, făcând citirea destul de dificilă pentru micuţi. Conţinea, în principal, descrierea şi analiza fenomenelor, precum lumina, magnetismul, electricitatea şi a altor forţe fizice. După ce a citit capitolul cu titlul „Despre viteza luminii", Albert a hotărât să se ocupe de analiza miracolului numit lumină.
Elveţia, ţara libertăţii
Deşi au fost dezamăgiţi că fiul
Lor fusese respins de la şcoală şi îşi părăsise ţara, părinţii săi l-au sprijinit. Astfel, cum a împlinit 16 ani, Albert a dat examen de admitere la Politehnica din Zurich, în Elveţia. Chiar dacă nu a reuşit la examen, rezultatele sale la ştiinţe şi la matematică au fost remarcate de unii profesori, l-au promis că o să fie admis la facultate în următorul an, pe baza notelor obţinute la examenul de maturitate. Astfel, Albert s-a înscris la liceul din Aarau (o localitate din Elveţia), pentru a-şi putea lua diploma necesară.
Primul lucru care l-a uimit pe Albert la această şcoală a fost faptul că profesorii nu făceau abuz de autoritatea şi de puterea lor. Spre deosebire de ceea ce se întâmpla în Germania, profesorii respectau personalitatea fiecărui elev, aici predominând libertatea de gândire. în această perioadă, Albert a locuit în casa profesorului său de istorie, Jost Winteler, şi a simţit pentru prima dată fiorul dragostei, pentru fiica acestuia, Mari. în ciuda caracterului său introvertit şi singuratic, şederea sa în Elveţia a contribuit la socializarea şi la exteriorizarea sa. în acest timp, Albert începuse să viseze şi să se piardă în teoriile sale. Neatenţia şi dispoziţia de a visa, care au fost elementele caracteristice ale vieţii şi cercetării lui de mai târziu, au fost exprimate în prima sa întrebare teoretică: „Cum ar fi dacă am putea să controlăm lumina şi să călătorim prin intermediul acesteia?"
Mai târziu, această inspiraţie a sa, referitoare la noţiunile de spaţiu şi de timp, va constitui baza revoluţionarei sale teorii a relativităţii, însă, deocamdată, tânărul de 16 ani nu dispune de suficiente resurse spirituale pentru a dezvolta ideea.
în 1896, Albert s-a înscris la facultate pentru a obţine diploma de profesor de fizică. în acea perioadă, Politehnica din Zurich (Eidgenossisches Polytechnikum) era una dintre instituţiile de învăţământ de elită din Europa şi dispunea de unul dintre cele mai dotate laboratoare. în ciuda acestor facilităţi, Albert a fost dezamăgit. Majoritatea profesorilor nu erau la curent cu noile descoperiri ale epocii şi predau după vechile principii ale fizicii. Albert nu urmărea cursurile, iar la orele de laborator citea reviste ştiinţifice, în care erau publicate cele mai recente descoperiri şi teorii. De asemenea, îşi petrecea multe ore în cafenele, unde se întâlnea cu colegii şi discutau. Printre colegi, exista o studentă
de origine sârbă, Mileva Maric. Cunoaşterea acestei femei emancipate va juca un rol determinant în viaţa sa.
Liceul din Aarau Ijosl şi o imagine din sala de clasă (sus]. La catedră, profesorul Jost Winteler, în casa căruia locuia Albert. Albert (primul din dreapta) a fost foarte silitor în această şcoală elveţiană. La sfârşitul vieţii, când a fost întrebat care este tara lui preferată, Albert a răspuns: Elveţia.
Dintotdeauna, Europa a fost caracterizată de „cultura cafenelei" Cafeneaua a depăşit limitele unui simplu spaţiu de întâlnire, devenind mai degrabă un salon de societate, unde se întâlneau diferite categorii de oameni, consumând cafea şi ceai. Se spune că Albert prefera cafeaua Frappe şi carnaţii.
Pe durata studiilor la Politehnica din Zurich, Albert frecventa cafeneaua Metro-pol, un local modern, care era frecventat şi de Lenin sau de alte personalităţi marcante ale epocii. Era un loc în care un cerc de studenţi şi prieteni discutau despre subiecte ştiinţifice, schimbau notiţe şi învăţau pentru examene. Mileva a petrecut şi ea mult timp în această cafenea.
Când Albert s-a mutat la Berna pentru a-şi căuta de lucru, a găsit o cafenea pe lângă biroul său. Aşezat întotdeauna pe locul său preferat, citea împreună cu prietenii cărţi de fizică, matematică, filozofie şi literatură şi purtau vaste dezbateri şi analize. Albert a numit acest cerc de prieteni Academia Olimpică. în perioada în care se afla la Praga prefera o cafenea unde se întâlneau mulţi evrei. Acolo l-a cunoscut şi s-a împrietenit cu Franz Kafka şi cu alţi sionişti. în timpul şederii sale la Berlin, frecventa Guest District Cafe, unde se întâlnea cu artişti şi intelectuali.
în general, cafeneaua era locul unde intelectualii, oamenii de ştiinţă şi artiştii.
Institutul de Patentare
Einstein s-a angajat la institutul
Elveţian de Patentare din Berna ca examinator de gradul 3. Postul ocupat îi oferea o oarecare poziţie socială, astfel că, în ianuarie 1903, la câteva Luni după moartea tatălui său, a putut să se căsătorească cu Mileva.
în perioada în care a lucrat la Institutul de Patentare a fost mai silitor decât în anii studenţiei şi a fost promovat imediat ca examinator de gradul 2, cu un salariu destul de bun, raportat la nivelul epocii. La un an după căsătorie s-a născut şi primul fiu al cuplului, Hans Albert. Per ansamblu, aceasta a fost una dintre cele mai frumoase şi stabile perioade din viaţa lui.
Munca sa la Institutul de Patentare consta în examinarea şi evaluarea invenţiilor pentru care se solicita brevetul. De cele mai multe ori, evaluarea caracteristicilor tehnice nu dura mai mult de 10 minute, iar astfel, Einstein avea timp să se ocupe de propriile cercetări. în perioada petrecută la Aarau, încercase pentru prima dată o metodă pe care el însuşi o numise „experiment teoretic".
Când era întrebat „Unde se află laboratorul tău?", Einstein deschidea sertarul unde se afla o foaie şi un stilou, răspunzând: „Pentru experimentul teoretic, singurele lucruri de care ai nevoie sunt un stilou şi o foaie de hâr-
tie". Faptul că în acea perioadă nu găsea niciun laborator liber, se pare că a fost în interesul omului de ştiinţă. Modul în care a lucrat, în perioada în care s-a aflat la Institutul de Patentare, a fost consacrat mai târziu ca propriul său stil.
cea pentru care a primit, în cele din urmă, premiul Nobel. A publicat, de asemenea, teoria relativităţii, cu care avea să fie asociat, mai târziu, numele său. Einstein avea o încredere extraordinară în teoria relativităţii, aşteptând cu mare interes reacţiile lumii ştiinţifice.
Deşi teoriile lui au fost publicate în mai multe numere din reviste ştiinţifice renumite, au fost ignorate în întregime de comunitatea ştiinţifică. în momentul în care Einstein
Anul miracolelor
în ceea ce priveşte lumea fizicii, 1905 a fost anul miracolelor lui Einstein. într-o perioadă de 100 de zile a publicat trei teorii originale, una dintre acestea, teoria efectului fotoelectric, fiind începuse să fie dezamăgit, a primit o scrisoare de la Berlin, în care scria: ..în teoria dumneavoastră există anumite puncte pe care tau le înţeleg. Aţi putea să mi le explicaţi, vă rog?". Expeditor era cunoscutul fizician Max Planck, primul care l-a descoperit pe tânărul [examinator de invenţii. I Teoriile lui Einstein au constituit o inova-jţie în epocă. Susţinea că, în natură, singura valoare care rămâne constantă este viteza lituminii şi, prin urmare, noţiunea de timp este relativă. Acest punct de vedere schimba principiul de bază al fizicii newtoniene, care era [valabilă de 300 de ani, anume că timpul este [constant. Teoria a produs uimire în lumea ştiinţifică. în plus, uimirea a fost determinată si de faptul că aceste concluzii nu fuseseră enunţate de un cercetător universitar, ci de un Lecunoscut examinator de invenţii, care avea
aproape 26 de ani. Faptul că, în ciuda vârstei, teoriile sale au atras interesul marelui Max Planck era un succes pentru Einstein. A rămas în Institutul Elveţian de Patentare pentru următorii patru ani, iar în 1909, a fost numit profesor la Universitatea din Zurich. însă încă nu a devenit cunoscut, nici măcar în cercul restrâns al oamenilor de ştiinţă. Va fi nevoie de încă ceva timp pentru ca numele său să fie asociat cu cuvântul „geniu" şi ca acesta să devină figura reprezentativă a secolului al XX-lea.
în 1905, în perioada în care Einstein nu era academician, ci doar un necunoscut funcţionar al unui institut, omul care a recunoscut pentru prima dată valoarea teoriei relativităţii a fost fizicianul Max Planck. Acesta a fost primul care a recunoscut talentul lui Einstein şi care l-a invitat la Universitatea din Berlin.
Planck enunţase o teorie revoluţionară care a adus schimbări fundamentale în fizica secolului al XX-lea. Conform teoriei lui Planck, energia nu este subdivizibilă la infinit, ci este împărţită în cantităţi distincte, pe care Planck Ie-a numit „cuante" (quanta), care în latină înseamnă cantităţi, şi a constatat modul în care este legată energia lor de frecvenţă. Einstein a dezvoltat această teorie, introducând noţiunea de intensitate a razei şi de efect fotoelectric, pentru care a câştigat premiul Nobel.
Planck şi Einstein s-au cunoscut în 1909
şi, deşi erau oameni foarte diferiţi, interesul lor comun pentru fizică Ie-a menţinut
prietenia pentru mulţi a fi pârintele {izicii ani. In ceea ce priveşte cuantice. politica, Planck era un conservator şi susţinea cu fermitate politica militaristă din Germania anului 1914, în timp ce Einstein se opunea acesteia. In 1933, când Einstein, silit de nazişti, a părăsit Germania, Planck i-a reproşat lipsa de patriotism şi de încredere în ţara strămoşilor săi. în acelaşi timp, critica acţiunile naziştilor împotriva oamenilor de ştiinţă de origine evreiască. Chiar şi atunci când propriul fiu a fost închis, torturat şi, în final, executat, în urma acuzaţiei că a fost membru al conspiraţiei pentru asasinarea lui Hitler, patriotismul lui Planck a rămas neclintit.
Sursa
2010-10-05 22:38:21