Legionarismul – adevăratul internaţionalism

Procesiunea

Procesiunea de inmormantare a lui Mota si Marin

Unii au fost extreme de revoltaţi când m-am referit la legionarism ca la o doctrină internaţionalistă, nu naţionalistă sau exclusiv românească. Acest lucru se întâmplă din cauza că cei care pretind a fi simpatizanţi ai legionarilor, acceptă doar un fragment din istoria Mişcării, nu întreaga evoluţie şi direcţia de dezvoltare ai acesteia.

Orice curent de gândire este dinamic, orice mişcare socială este dinamică. Ele se află într-o permanentă schimbare, odată cu schimbarea din societate, dar şi odată cu maturizarea purtătorii acestui curent de opinie.

Codreanu şi-a început activitatea în calitate de anticomunist, apoi antisemit, naţionalist, pentru ca în cele din urmă să lase toate aceste aspecte pe ultimul plane, în favoarea ideii centrale de Omul Nou.

A zice că ideea „Omului Nou” este una pur românească, iată adevărată blasfemie. Da, teritoriul unde iniţial urma să fie dată lupta, este România, însă modelul „omului nou” era destinat nu doar României, ci întregii lumi. În caz contrar, moartea celor doi martiri în Spania (nu în Români!): Ion Moţa şi Vasile Marin ar fi zădarnică.

Se cunoaşte faptul că urma să fie scris volumul doi al lucrării „Pentru legionari”, în care Căpitanul urma să vorbească mai detaliat despre problemele sociale şi ideea Omului Nou. Din păcate, această frumoasă intenţie nu i-a fost dat să se realizeze. Moartea prematură a lui Corneliu Codreanu a întrerupt acea frumoasă evoluţie ideologică. Din acest motiv, Corneliu Codreanu a rămas în istorie (în mod absolut greşit) cu o imagine de „naţionalist”, „antisemit”, nu ca un ideolog şi revoluţionar internaţionalist, care era pe cale de a oferi lumii o viziune integrală asupra lumii absolut nouă şi originală, numită „socialismul naţional-creştin”.

Este important de notat că Mişcarea Legionară nu era una exclusivistă din punct de vedere etnic. În rândurile sale au activat cu succes membri de diferite naţionalităţi: ruşi, bulgari, sârbi, ucraineni, greci, iar Capitanul avea prieteni chiar şi printre evrei.

Spre deosebire de alte curente naţionaliste din Europa, legionarismul a reuşit să ofere un model cu adevărat internaţionalist şi universalist al luptei împotriva sistemului politic şi economic modernist.

Anume legionarismul a devenit unica şi adevărata concepţie a internaţionalismului sănătos, spre deosebire de internaţionalismul liberal şi comunist, care în pofida faptului că folosesc un termen care are la  rădăcină cuvântul „naţionalism”, neagă orice importanţă a entităţilor naţionale.

Adevăratul inter-naţionalism presupune valorificarea potenţialului creator a fiecărei naţiuni şi solidarizarea popoarelor în jurul acestei idei, iată de ce doar legionarii au ştiut să ofere o concepţie internaţionalistă, în sensul deplin al cuvântului.


Filed under: Politica

Sursa
2010-10-05 19:50:55



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

09:19:26Ziua Vinului, la un sfert de secol —» Fine Wine
05:57:52O CARTE PENTRU COPII —» Leo Butnaru
12:27:54La Muzeul Național de Artă al Moldovei a fost inaugurată expoziția „ALB DUPĂ ALB”, semnată de Doina Mihăilescu 💫 —» Sandu GRECU
12:19:43Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech 💥 —» Sandu GRECU
06:12:55Orange de Bulboaca — printre cele mai bune vinuri ale lumii la Berliner Wine Trophy —» Fine Wine
05:46:36DIN POEZIA AVANGARDEI UCRAINENE —» Leo Butnaru
05:24:21O PROZĂ DIN SUD PUBLICATĂ ÎN NORD —» Leo Butnaru
14:55:35Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși de la Zagreb —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:49:45A PUNE PE PICIOARE —» Leo Butnaru
04:26:43DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
05:45:23DOUĂ PROZE —» Leo Butnaru
04:44:42Premieră: Radacini a lansat primele vinuri DOP din Moldova —» Fine Wine
12:30:14Revelația din UFC, Pavel Andrușca nu a fost niciodată la o discotecă 💥🔥🚀 —» Sandu GRECU
04:58:46MEMORIILE LUI DUMNEZEU —» Leo Butnaru
05:05:17O NUVELETĂ SCRISĂ ÎN SUD ȘI PUBLICATĂ ÎN NORD —» Leo Butnaru
05:18:23CENZURA ȘI POEZIA —» Leo Butnaru
16:29:49Monica Trache: „…Ne place să spunem lucruri actuale…” —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
06:36:15ACUM JUMĂTATE DE SECOL —» Leo Butnaru
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:54:16RACURSIURI TRANSPRUTENE —» Leo Butnaru
05:30:29INGHIURI DE VEDERE —» Leo Butnaru
14:06:03💥💥💥 Marin Livadaru. Război cu Sheriff. Săgeți către Adlan, Pașa, Igor și Colea. Bani, afaceri și politică —» Sandu GRECU
06:55:27Două vinuri Gogu de neratat la Vin de Autor —» Fine Wine
05:57:18IDOLII ECRANELOR —» Leo Butnaru