Iar începe circul!

Imagine0073M-am săturat de politică. Oriunde ar fi, Republica Moldova sau România sloganele, tehnicile de manipulare, discursurile sunt aceleași. Mereu aceleași. În general, dincolo de Prut e mare haos. Un haos provocat de politicieni mincinoși, întreținut tacit de tot moldoveanul cu mentalitate arhaică sau de indiferența fiecăruia. Cică astăzi a început campania electorală. Păi cum astăzi când, de fapt, suntem în campanie de anul trecut, din luna aprilie?! Am avut de câteva ori alegeri, un referendum eșuat și, se pare că ne pregătim neîncetat de noi alegeri. Nu vreau să fiu critic sau să mă dau mare expert în politică pentru că nu sunt, dar îmi expun părerea de cetățean care s-a săturat să mai asculte aceleași minciuni, aceleași discursuri lamentabile, aceleași promisiuni „victorioase”. La noi în Moldova fiecare partid luptă pentru o cauză nobilă. Nu, nu ridicați ochii a mirare, chiar așa și este. De exemplu, comuniștii luptă pentru victorie (fără să vreau mă gândesc la „sărbătoarea” de 9 mai), alții pentru „neam și țară”. Mă întreb iarăși nedumerită – care neam și care țară?! Și, din nou, nu vreau să par acidă. Mi se pare ilar că o țară cu o suprafață de 33,845 mii km2 să aibă atâtea partide politice. Și sinceră să fiu, deși cunosc suficient de bine situația societății moldovenești, de unele din aceste partide abia astăzi am auzit pentru prima dată. Toți vor să fie primii, să „câștige” alegerile. Unii se cred apostoli chiar. Sigur, comuniștii că doar nu alții! Restul sunt toți norocoși, mai ales că li s-au atribuit în listele electorale numere „norocoase”. Am impresia că politicienii noștri se cred la roata norocului sau la loto! Mă revolt degeaba. Oricum nu mai cred în nimeni. Sau, fie! Mi-a mai rămas un strop de speranță că totuși în viitorul parlament nu vom avea multe mutre comuniste care stâlcesc limba română și care se cred descendenții lui Lenin, dar și ai lui Ștefan cel Mare. Ce rușine! S-ar trezi Ștefan din mormânt să vadă ce lepădături se identifică cu el! Iar îmi revin în minte versurile lui Eminescu, potrivite cu situația din societatea basarabeană: „ Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură, Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii, Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii, Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii, Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!” Voi merge la vot. Voi vota pentru că dincolo de Prut mi-au mai rămas oameni dragi inimii și pentru ei merită să încerc. Doar că sunt dezamăgită și mă tem că și puținii în care am încredere mă vor dezamăgi. Lilia Cazacu

Sursa
2010-10-05 09:45:09



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

05:24:21O PROZĂ DIN SUD PUBLICATĂ ÎN NORD —» Leo Butnaru
14:55:35Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși de la Zagreb —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:49:45A PUNE PE PICIOARE —» Leo Butnaru
04:26:43DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
05:45:23DOUĂ PROZE —» Leo Butnaru
04:44:42Premieră: Radacini a lansat primele vinuri DOP din Moldova —» Fine Wine
12:30:14Revelația din UFC, Pavel Andrușca nu a fost niciodată la o discotecă 💥🔥🚀 —» Sandu GRECU
04:58:46MEMORIILE LUI DUMNEZEU —» Leo Butnaru
05:05:17O NUVELETĂ SCRISĂ ÎN SUD ȘI PUBLICATĂ ÎN NORD —» Leo Butnaru
05:18:23CENZURA ȘI POEZIA —» Leo Butnaru
16:29:49Monica Trache: „…Ne place să spunem lucruri actuale…” —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
06:36:15ACUM JUMĂTATE DE SECOL —» Leo Butnaru
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:54:16RACURSIURI TRANSPRUTENE —» Leo Butnaru
05:30:29INGHIURI DE VEDERE —» Leo Butnaru
14:06:03💥💥💥 Marin Livadaru. Război cu Sheriff. Săgeți către Adlan, Pașa, Igor și Colea. Bani, afaceri și politică —» Sandu GRECU
06:55:27Două vinuri Gogu de neratat la Vin de Autor —» Fine Wine
05:57:18IDOLII ECRANELOR —» Leo Butnaru
18:55:19Revoltată că agresorul e încurajat de stat —» Curaj.TV | Media alternativă
15:49:52Lecția negocierii României cu Uniunea Europeană: pașii tehnici și greșelile pe care Republica Moldova trebuie să le evite —» Sandu GRECU
19:40:15Nu cumva iar ne-am dus după fentă? —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
12:13:56Epicrama: a doua generație —» Fine Wine
08:00:02Feteasca Generation dă tonul la Soirée Blanche: cinci vinării cu noutăți în pahare —» Fine Wine
05:23:25PROZE —» Leo Butnaru