Echipa fortificată a PL – şansa de a face schimbarea până la capăt

Partidul Liberal şi-a anunţat lista pentru electorala din acest an. Pe listă se regăsesc personalităţi importante ale vieţii publice moldoveneşti din mai multe domenii, dintre care toate merită menţionate. De asemenea, aşa cum îi stă bine unui partid puternic, oamenii vechi au rămas, adică nu au fost plecări marcante, iar pe deasupra au mai şi aderat oameni precum Dan Dungaciu, Vlad Lupan, Victor Popa, Ion Varta, Valeriu Saharneanu şi, nu în ultimul rând, Valentin Berezovschi şi Valentin Guzgan.

Sentimentul pe care îl trăiesc membrii mai vechi, de orice rang, în asemenea momente, este unul fără îndoială pozitiv, dat fiind că faptul duce la o solidaritate de idei, valori şi principii, care se presupune că le împărtăşesc membrii. Aşadar, aderarea unor membri noi, persoane de o valoare incontestabilă, este de natură să stimuleze multe procese benefice din interiorul unei organizaţii. Acest lucru este valabil chiar dacă trebuie să fim conştienţi că pentru foarte mulţi, aderenţa la un partid nu înseamnă neapărat aderenţa la aceleaşi valori, ci mai curând o reprofilare profesională şi un instrument pentru atingerea unor obiective, mai bune sau mai rele.

Eu am încrederea, bazându-mă pe evoluţia partidului, precum şi pe experienţa fondatorilor săi, că valorificarea noilor membri se va produce plenar, iar societatea va resimţi impactul benefic al schimbării imediat după alegerile din 28 noiembrie.



Sursa
2010-10-04 11:50:00



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

05:30:29INGHIURI DE VEDERE —» Leo Butnaru
14:06:03💥💥💥 Marin Livadaru. Război cu Sheriff. Săgeți către Adlan, Pașa, Igor și Colea. Bani, afaceri și politică —» Sandu GRECU
06:55:27Două vinuri Gogu de neratat la Vin de Autor —» Fine Wine
05:57:18IDOLII ECRANELOR —» Leo Butnaru
18:55:19Revoltată că agresorul e încurajat de stat —» Curaj.TV | Media alternativă
15:49:52Lecția negocierii României cu Uniunea Europeană: pașii tehnici și greșelile pe care Republica Moldova trebuie să le evite —» Sandu GRECU
19:40:15Nu cumva iar ne-am dus după fentă? —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
12:13:56Epicrama: a doua generație —» Fine Wine
08:00:02Feteasca Generation dă tonul la Soirée Blanche: cinci vinării cu noutăți în pahare —» Fine Wine
05:23:25PROZE —» Leo Butnaru
13:16:08Moldoveanul Artiom Livadari va lupta în GLORY 💥🏆 —» Sandu GRECU
15:55:57Un Yes-Eu —» Leo Butnaru
14:51:14Merdeneaua 2.0 —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
14:46:16Algoritm Literar. Nr. 9, iulie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:16Revista Algoritm Literar. Nr. 10, decembrie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:15Revista Algoritm literar, trim. I, 2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LIERAR nr. 2/2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LITERAR nr. 3 (13)/2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 4 (14) 2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 1 (15), anul VII, martie 2016 —» Algoritm Literar
14:46:13Algoritm Literar, nr. 2 (16), trimestrul II, 2016. —» Algoritm Literar
14:46:13ALGORITM LIETRAR nr 3/2016! —» Algoritm Literar
14:46:12ALGORITM LITERAR NR 1/2017 —» Algoritm Literar
04:40:04BACOVIA —» Leo Butnaru
12:55:11Fără Titlu —» Leo Butnaru