Elita care nu este capabilă să gândească strategic, trebuie schimbată. Situaţie prerevoluţionară în Rusia?

Articolul de mai jos vizează societatea rusească, însă într-o oarecare măsură, există un paralelism al evoluţiei societăţilor post-sovietice. Din acest considerent, schimbările social-economice şi politice sunt foarte asemănătoare în toate statele din fosta URSS. Vă propun să citiţi materialul de mai jos şi să vă expuneţi părerea. Autorul este Martin Martinis. Materialul este preluat de pe portalul russia3.ru

Felierea sociologică a elitei politice ruseşti este destul de relevantă. Prin compararea biografiilor, ni se prezintă un tablou succint a ceea ce reprezintă elita politică rusească: 50 la sută sunt foşti lucrători din sfera bancară, 25 la sută sunt cei care au activat în structurile de forţă şi de securitate, iar 25 la sută sunt originari din Sankt Petersburg.

În perioada lui Putin, a existat un oarecare consens între aşa-numiţii „siloviki” – reprezentanţii organelor de forţă (adepţii democraţiei suverane a „burgheziei naţionale”) şi „liberal-civilizaţionaliştii” (orientaţi spre occidentul „cosmopolito-burghez”).

La moment, mentalitatea „liberal-civilizaţionaliştilor” filo-occidentali câştigă teren (un fapt demonstrat de înlăturarea lui Lujkov, primarul Moscovei). Se pare că s-a dat preferinţa direcţiei legitimării elitei ruseşti în Occident, chiar şi în condiţiile subminării economiei naţionale.

Burghezia naţională este presată de proiectul cosmopolit globalist şi în rândurile ei domneşte pesimismul. În acest caz, în diviziunea internaţională a muncii, Rusiei nu îi este rezervat decât rolul de sursă de materie primă. Odată cu falimentarea „proiectului american”, capitalul global a început desfăşurarea activă a etapei următoare: formarea unui guvern mondial şi a unei valute mondiale.

Reactivarea bruscă a procesului de integrare a nomenclaturii liberale ruseşti în structurile globale şi stabilirea unor termeni exacţi ai integrării, ne vorbeşte de o apropiere, în următorul an, a unei crize globale de proporţii.

Tot ce se întâmplă nu este altceva decât un rezultat al „revoltei elitelor”. În societate este cultivată apatia faţă de politică, conştiinţa indivizilor este coruptă de ideea „atotputerniciei drepturilor individuale”, „inexistenţa lucrurilor nepermise” – începând cu diverse forme ale relaţiilor sexuale, până la accesul în spaţiul cosmic – problema constă doar în preţul pe care sunteţi capabili să-l achitaţi pentru plăcerea primită. Degradarea morală şi aşa-numitul „progres liberal” nu sunt luate în considerare. Există doar o singură interdicţie – schimbarea actualelor relaţii politico-economice.

Unicul scop al statului burghez este garantarea bunei funcţionări a reproducerii capitalismului. Realizările sociale sunt lichidate. Relaţiile sociale sunt supuse formulei „micşorarea cheltuielilor – majorarea eficacităţii”. Masele sunt băgate în apatia „blocajului imposibilităţii” schimbării relaţiilor economice şi în „democraţia totalitară”.

În acelaşi timp, nomenclatura rusească încearcă cu disperare „să achiziţioneze un apartament într-un bloc care este cuprins de flăcări, iar incendiul este de neoprit”. În loc de a evacua toate bunurile acumulate pe parcursul vieţii, iar în acest caz vorbim despre bunurile obţinute prin sacrificiul poporului, elitele aruncă bunurile în foc, stropindu-le pe deasupra cu combustibil.

Am putea vorbi de nişte acţiuni premeditate, însă în sens restrâns – deoarece nomenclatura aruncă în acest incendiu şi propriile sale bunuri. Totuşi, acest lucru nu justifică acţiunile sale, deoarece în foc sunt aruncaţi toţii locatarii blocului, care se numeşte „Rusia”. Nici vorbă de construcţia propriului proiect indepedent. Nomenclatura s-a împăcat cu gândul că de ea nu mai depinde nimic.

Situaţia pare a fi una fără de ieşire, însă aşa se întâmplă în orice perioadă prerevoluţionară, deoarece revoluţiile apar, printre altele, drept soluţii la situaţii din care aparent nu există nici o ieşire. Revoluţia, de regulă, este o reacţie la aşa-numitul progres al „progresiştilor”, fiind realizată de subiecţii fundamentalişti, când optimismul voinţei depăşeşte pesimismul raţiunii.

Concluzia nu este decât una – elita, incapabilă de a gândi strategic, trebuie schimbată. În conştiinţa socială există destule cunoştinţe şi forţe capabile de a propune o cale alternativă a dezvoltării pozitive.