aparenţe
"asta am fost eu?.. eu am zis/făcut asta?"există momente în care parkă nu mă recunosc. Aşa de parkă altcineva şi nu eu spune şi face lucruri, da' eu stau năutru timidă şi mută.. şi privesc cu okii mari..
asta-s eu?
azi am descoperit că pot să-mi scimb părerea de trei ori în juma de zi..
să nu vreau nimik și totodată să vreau ceva, da să nu-nțeleg ce..
parcă să urăsc și să iubesc n același timp...
după vreo 200 ml de vin, poate să-mi crească brusc nivelu de likid n organism și să înceapă să se scurgă fierbinte și usturător prin oki..
asta m-a surprins pe mine probabil mai mult k pe cei care au asistat..
de regulă obișnuim să nu pătrundem în esență; privim lucrurile superficial. Ne este frică de ce am putea descoperi..
E așa, de parcă, ai întrezări o groapă n calea ta pe netezimea asfaltului și ai ocoli-o k să eviți un accident..
sau așa de parcă ai evita să privești sub covorașu de la ușă... k să nu dai peste gunoiul acumulat acolo de luni de zile... n schimb aparent, casa e curată!
Ne este frică să ne cunoaștem pe noi adevărați! Pentru că aparențele sunt mai frumoase!
Nimeni nu vrea să știe ce a urmat n poveștile din copilărie care se sfîrșeau cu happy end și nunți care durau zile și nopți... pentru că așa nu există imperfecțiuni!
Vedem n oameni ce vrem să vedem.. și stăm profund mirați și dezamăgiți.. cînd în sfîrșit descoperim imaginea adevărată. Și asta uneori pare la fel de grețos de parcă ar încerca să acopere izul de ceapă cu aroma unei gume de mestecat... acela oricum va răzbate..
Facem asta cu toți.. ne temem să-i cunoaștem adevărați.. așa că ne imaginăm cum ne-ar place să fie cei care ne înconjoară; ne imaginăm situații, ne imaginăm emoții, stări..
dar cînd într-o zi vezi unde ai ajuns.. te întrebi: "asta am fost eu?.. eu am zis/făcut asta?"
da. Eu. cea pe care nici nu vreau s-o kunosc. aparențele sunt mai frumoase.
sursa imagine
.
Sursa
2010-10-02 20:24:50