CUM COMUNICAM

In decursul raposatului secol xx s-au petrecut cele mai radicale transformari nu numai ale mijloacelor de comunicare, ci si acelora de transport, in audio vizual, intr-un cuvant in tot ce poate face viata noastra mai buna. Dar asa cum internetul- chiar miniatuarizat pe un ceas bratara- n-a inlocuit “batranul” telefon prin care putem comunica in cel mai indepartat colt al lumii, fara sa ne deplasam de pe fotoliu, tastand sau invartind doar un disc de pe cel mai prafuit aparat; asa cum trenul care a aruncat diligenta la muzeu, n-a exclus placerea de a strabate la pas,  in  trasura, in tropotul potolit al cailor, un drum de tara infiorandu-ne de farmecul unei privelisti calme; asa cum rapidele supernave de pasager- si nici macar rachetele pionier care strabat cosmosul- n-au facut sa dispara dorinta omului obisnuit de a petrece o vacanta intr-un loc uitat, pe o plaja insorita sau intr-o poienita de munte.

Nu e nimic nou in ceea ce afirm? Asi putea continua cu enumerarea unor banalitati, amintind ca televizorul n-a exclus placerea de a viziona un film intr-o sala de cinema, asa cum nici cea mai de rasunet superproductie cinematografica nu poate ucide o buna piesa de teatru. Daca strabunul gramofon cu gratioasa palnie a fost inlocuit de patefon, iar acum DVD-iul cu CD-urile cat o palma strang hit-urile unor formatii celebre sau opere or simfonii intrate de mult in patrimoniul cultural si atat de divers al umanitatii, asta nu inseamna ca pe uriase stadioane tineri nu sunt cuprinsi de frenezie cand asculta live cantaretii iubiti sau biletele de la Scala din Milano nu sunt vandute cu saptamani inainte.

Pe scurt, noutatile dintr-un domeniu sau altul- care devin in ce in ce mai rapid “vechituri”in epoca grabita in care traim- se dovedesc, uneori, simple hoby-uri trecatoare, alteori coexistand in armonie si completand-se in mod fericit. Asa cum se intampla cu telefonul, ca sa revin la tema tabletei de azi care vrea sa vada cum comunicam, cel putin in tara noastra, fiindca nu stiu cum se petrec lucrurile aiurea. Banuiesc ca mai bine, din moment ce Uniunea Europeana a reusit sa impuna numarul de urgenta 112 pe intreg cuprinsul comunitatii. Si un medic, cetatean roman de origine palestineana- cu un nume pe care multi il asociau inainte cu un terorist sangeros- a izbutit prin organizarea SMURD sa puna pe picioare nu numai cel mai bun serviciu in domeniul situatiilor de urgenta- medicale, de politie, jandarmerie si pompieri- ci unul care intrece, dupa parerea mea, oricare dintre serviciile din orice domeniu din Romania de azi.

Dar asta e un alt subiect, pe care nu sunt pregatit sa-l discut. Asadar, cum izbutim sa comunicam , noi, romanii, cel putin pe teritoriul tarii noastre? Fiindca, har Domnului, daca inainte cu doua decenii puteai astepta si zece ani si tot nu erai sigur ca vei putea obtine un numar de telefon, azi am impresia ca posesorii de telefoane, fixe sau mobile, unii- fie din nevoie, fie din fitaraie,au chiar mai multe aparate- sunt  cu milioanele. Nu e rau de loc, mai cu seama ca societatile de telefonie se intrec intre ele, intr-o competitie dura dar benefica pentru noi, cetatenii de rand. Nu mai exista monopol nici la telefonia fixa, sunt cateva companii si Romtelecomul traditional, si el privatizat desigur, face eforturi uriase pentru asi flata clientii ca acestia sa nu “dezerteze” la serviciile concurente.

Pana aici e bine. Asa credeti? Am sa va povestesc o mica istorioara. Va reamintesc- asa cum am relatat intr-o tableta a blogului- ca acum vreo doua saptamani, intr-o zi cu  furtuna pe litoral, am reusit sa ma captusesc cu un soi de raceale zdravana care a facut-o pe sotia mea, alarmata, vazand ca ma sufoc pur si simplu in incercarea mea de a tusi, nici una, nici doua, cu toata impotrivirea mea, a sunat in miez de noapte la 112 si, in cinci minute, un echipaj de Salvare- ma aflam la Eforie Nord- m-a luat in primire, o asistenta mi-a injectat nu stiu ce in vena si m-a ajutat sa pot respira, o doctorita pe care nici n-am apucat s-o vad, asa cum stateam cocosat, mi-a pus stetoscopul, a hotarat ca n-am nimic la plamani, a scris o reteta si a plecat, trecand in goana pe langa sotia mea, refuzand cu un gest hotarat sa primeasca o mica “atentie”.

Reintors in Capitala, dupa ce medicul care supervizeaza tratamentul meu, o reputata doamna cadru universitar m-a asigurat ca pot lua linistit cele prescrise, ele neputand cauza ceva suferintelor mele de baza, ca sa zic asa, in cateva zile m-am facut bine. Si m-am gandit, cuprins de un elan de recunostinta, ca s-ar cuveni sa multumesc doctoritei de la Eforie Nord, al carui nume l-am vazut inscris pe reteta salvatoare: dr. Padure Carmen, medic specialist in urgenta si ecografie. Am format 112, am explicat ce si cum, o voce dragalasa m-a avertizat ca acest serviciu nu poate fi ocupat cu asfel de farafastacuri. Usor stingherit, intelegand totusi ca are dreptate, am accesat acel 118932 al Romtelecom, cerand numarul de Salvare de la Eforie Nord. L-am capatat promt, dar…fatalitate, numarul suna ocupat, ore la rand,desi am incercat si a doua zi. Am socotit ca nu se poate ca pe litoral sa se fi inregistrat o asemenea epidemie, incat mii de oameni sa apeleze cu disperare la acest numar. Istet, am accesat iar 118932 si am cerut telefonul de acasa al doctoritei, ingerul salvator dintr-un miez de noapte dramatic. “Regretam, nu figureaza la noi !” Dar eu nu m-am lasat, aceia care ma cunosc stiu ca persevernta, incapatanarea si rabdarea, sunt unele din putinele mele calitati care m-au ajutat si cand lucram la unica televiziune care- asa cum aveam sa aflu in zilele de dupa Revolutia din decembrie- “mintea poporul cu televizorul!”- si in multe alte imprejurari dificile.

Sa fie abonata d-na dr. Padure Carmen la o alta societate de telefoane? Posibil. Dar un telefon celular eram sigur ca are ! Voi fi avand eu drepate, dar cum sa aflu numarul la care poate fi apelata ? Nu exista decat o singura Carte de Telefon in doua volume, groase ca niste ceasloave bisericesti, tiparite cu litere marunte pe care le poti cerceta doar cu lupa. Dar in ea figureaza doar abonatii – ati ghicit !- Romtelecom. In concluzie, stau si ma intreb: oare n-ar putea exista un serviciu pe care sa-l poti accesa de la orice tip de telefon ai avea – fix sau mobil- pe care sa poti gasi persoana pe care o cauti, fireste, cu exceptia acelora care, dintr-un motiv sau altul, nu vor sa faca parte dintr-un asemenea index? Oare sa trebuie sa intervina din nou bravele autoritati de la Bruxelles- care uneori se misca si ele cu viteza melcului-, pentru a ne ajuta sa comunicam intre noi, atunci cand nu stim la ce numar de telefon putem accesa o persoana sau alta? Atentie ! Aceasta lacuna e posibila si in cazul unor autoritati obligate sa aiba legatura cu publicul dar care sunt abonate la alta societate telefonica decat Romtelecom.

In rest, sa auzim numai de bine!

Nicolae Holban