Ilașcu: „N-am fost eliberat pentru că n-a vrut Snegur”

Ilie„După arestare, n-am fost eliberați pentru că acest lucru nu l-a vrut Mircea Snegur (președinte al RM între anii 1990-1996, n.r.). Am aflat asta în urma investigațiilor pe care le-am efectuat după eliberarea mea". Declarația a fost făcută de fostul deținut politic Ilie Ilașcu, în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră", la Jurnal TV, preluat de Romanian Global News. Astfel, potrivit lui Ilașcu, imediat după arestările din vara anului 1992, în timpul conflictului armat de pe Nistru, Ministerul de Externe, Ministerul Apărării și Ministerul Securității Naționale au întocmit câte o listă cu numele celor care să fie eliberați de autoritățile transnistrene, în urma negocierilor. „În urma investigațiilor am aflat că toți cei cinci (Ilie Ilaşcu, Andrei Ivanţoc, Alexandru Leşco, Tudor Petrov-Popa şi Petru Godiac n.r.) am fost incluși în acele liste din start, însă listele au mers la Mircea Snegur pentru aprobare și de acolo s-au întors fără numele noastre menționate", a precizat fostul deținut al regimului de la Tiraspol. Totodată, Ilie Ilașcu susține că el și grupul său au fost marginalizați și făcuțițapi ispășitori ai conflictului armat din 1992.Mai mult decât atât, Ilașcu susține că are dovezi precum că imediat după sfârșitul conflictului de pe Nistru, Mircea Snegur ar fi fost impus de către autoritățile Federației Ruse să promoveze persoane concrete la conducere. Potrivit lui Ilie Ilașcu, prim-ministrul Andrei Sangheli (1 iulie 1992 - 5 aprilie 1994), ministrul Securității Naționale, generalul Vasile Calmoi (1 iulie 1992 - 5 aprilie 1994), precum și ministrul Apărării, generalul Pavel Creangă (29 iulie 1992 - 5 aprilie 1994), au fost „impuși lui Snegur de către Rusia". Fostul președinte Snegur nu a fost de găsit, deocamdată, ca să comenteze acuzațiile.„Războiul de pe Nistru a fost, evident, declanșat de Federația Rusă, prin marionetele de la Tiraspol. Multe lucruri nu le-am putut spune atunci, dar sunt lucruri pe care nici acum nu le pot spune. Și asta pentru că în acești 20 de ani de la conflict nu s-a schimbat nimic, RM nu a obținut nimic prin așa-numitele tratative, iar dacă în 1992 cineva de pe malul stâng mai avea frică de RM, acum nu mai sunt astfel de oameni", crede Ilașcu.
Fostul deținut politic a criticat dur faptul că din 1992 și până în prezent, nu a existat niciun act oficial prin care RM să ceară Rusiei retragerea armatei din Transnistria. „Abia acum, după atâția ani, a încercat Ghimpu să emită un astfel de decret și iată cum s-a zburlit „coloana a cincea" de la Chișinău!", susține Ilașcu.
Întrebat despre forțele politice din RM, care ar putea să urmărească tergiversarea soluționării conflictului transnistrean, Ilie Ilașcu a menționat că nu există un partid anume care să aibă acest interes. „Astfel de oameni sunt infiltrați în toate partidele. Este vorba de persoane cu influență, care nu fac mare treabă, în general, dar când vine momentul, sunt activați imediat", a conchis Ilașcu.Amintim că Ilie Ilașcu, Petru Godiac, Andrei Ivanțoc, Alexandru Leșco și Tudor Petrov-Popa s-au aflat în perioada 1990-1992 printre membrii rezistenţei româneşti a organizaţiei din Tiraspol a Frontului Popular din Moldova, condus de Ilie Ilașcu. Aceștia se opuneau separării Transnistriei de RM, considerându-se români. Cei cinci militanţi unionişti pro-români au fost acuzaţi de terorism şi instigare la răsturnarea puterii autoproclamate de la Tiraspol de către regimul separatist pro-rus din Trasnistria. Cu puțin înainte de finalul conflictului, la 2 iunie 1992, cei patru au fost arestați și judecați pentru acte de terorism de un tribunal transnistrean. Ilie Ilașcu a fost condamnat la moarte, Alexandru Leșco la 12 ani de inchisoare, iar Andrei Ivanțoc și Tudor Petrov-Popa au primit câte 15 ani de închisoare. În urma presiunilor internaţionale, Ilie Ilaşcu a fost graţiat şi eliberat, după nouă ani de detenţie. Trei ani mai târziu, în 2004, a fost pus în libertate şi Alexandru Leşco, la expirarea termenului de detenţie. În acelaşi an, după ce fusese sesizată de Ilie Ilaşcu, CEDO a condamnat Republica Moldova şi Rusia în cazul Ilaşcu şi a cerut punerea în libertate a ultimilor doi membri ai grupului, aflaţi în detenţie în Transnistria. Tudor Petrov-Popa și Andrei Ivanțoc au fost eliberați în iunie 2007.

Sursa
2010-10-02 01:31:35



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

13:45:15Arta nu tace: Perjovschi cu David —» Curaj.TV | Media alternativă
16:59:59NU CÂT ȘTIE, CI CÂT ÎȘI PERMITE... —» Leo Butnaru
11:49:49Petru Racu: jucători pe pile la Națională și cei care veneau să se odihnească. Pariuri: prețul unui galben 💥💥💥 —» Sandu GRECU
11:46:26Vin cu aur la Mondial de Bruxelles – 55 mdl —» Fine Wine
11:45:31Cardinalul fotbalului, Nicolai Cebotari. Portar de top, cearta cu Ciobanu, arbitraje, dinastia 🔥🔥🔥 —» Sandu GRECU
11:41:00De la pasiunea pentru sere moderne la „Agricultura Inteligentă”: Povestea lui Piotr Caraman, masterandul care dă tonul inovației la UTM 💥 —» Sandu GRECU
11:40:41AGG Group investește în producția locală: un exemplu de reinvestire strategică în economia Republicii Moldova 💫 —» Sandu GRECU
11:31:45Agricultura modernă te așteaptă! În aceste zile se desfășoară admiterea la instituțiile de învățământ agricol ✍️ —» Sandu GRECU
10:25:22Sălcuța intră pe piața spumantelor —» Fine Wine
04:04:12DINTRE PRUT ȘI NISTRU —» Leo Butnaru
04:48:09RACURSIU —» Leo Butnaru
04:11:37ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
07:14:33Biodiversitatea din Purcari: studiu de caz în China —» Fine Wine
04:59:54INTERSECȚII —» Leo Butnaru
09:18:14PORTRET DE MONAH —» Leo Butnaru
17:38:13Luna Plina 29 iulie 2026 —» codul omega
10:09:57ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
14:23:21Festivslul Internațional de Teatru de la Avignon —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
14:23:21Festivalul Internațional de Teatru de la Avignon —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
10:10:57Trei morți pe șantier, muncă continuă!? (ru) —» Curaj.TV | Media alternativă
19:37:54💥 EXCLUSIV: Moldoveanul David Ostafi a semnat în La Liga! Puștiul de 16 ani impresionează în fotbalul spaniol —» Sandu GRECU
16:28:52Prima ediție a Turneului Memorial „Vasile Railean” —» Sandu GRECU
09:04:42Ialoveni Armonios 1994, revelația mondială la 10 euro pe raft —» Fine Wine
11:46:06Sistemul care vrea să răstoarne PAS-ul. Chirtoacă despre mafie, hoție, scandalul din familie și fotbal 🔥💥🔝 —» Sandu GRECU
10:15:29ÎN PRAG DE CARTE NOUĂ —» Leo Butnaru