Postul anterior

Ce este Medicina Alternativă

 

Din cele mai vechi timpuri, omul a suferit diferite injurii, s-a lovit, a fost fugarit si muscat de fiare sălbatice, sau a avut diverse boli, in orice caz cu mult mai putine decit avem noi astazi, noi avem circa 40,000 de boli cunoscute. Omul a trebuit sa se “doftoriceasca” cu ce a avut la indemina. Creatorul a inzestrat fiinta omeneasca cu darul de a se autovindeca, cum au animalele De aceia multe injurii s-au vindecat singure cu timpul, insa unele a trebuit sa fie ajutate de medicina primitiva, care era o medicina naturista, cunoscuta de multe mii de ani, si care s-a dezvoltat in India, China, Tibet, Egipt, la triburile din America si in alte parti ale lumii, in mod sigur si in regiunea tarii nostre. Omul a folosit diferite plante din flora spontana, diferite argile  sau oxizi pe care le gasea in pamint, in mod instinctiv mamele puneau mina pe fruntea copilului care avea febra, transmintindu-i astfel energie din cimpul ei energetic, si durerea disparea “parca ar fi luat-o cu mina”. Parintele Medicinei, Hipocrate, a folosit in practica lui, ierburi, masaje, bai de sezut etc. deci practici ale Medicinei Alternative. Si astazi cca. 25% dim medicamentele zis alopate provin din resurse naturale. Instinctul de a minca anumite “ierburi de leac” il au si animalele. Desigur ca ati vazut si Dumneavoastra cum pisicile si cainii maninca unele ierburi pentru asi tamadui anumite deranjamente gastrice. Herbalogul grec Discorides a insotit Legiunile Romane pentru a invata de la babe, moase si barbieri, din diferitele parti ale lumii antice, cum sa se foloseasca diferitele “buruieni de leac”, lasind  pentru generatiile urmatoare de herbalisti “Materia Medica” tratat  folosit si in zilele noastre. De cca. 200 de ani, Medicina moderna, sau Medicina Alopata*,  sau cum i  se mai zice si Apuseana, s-a desprins de medicina traditionala, medicina lui Avicena, Paracelsus Teophrastus Bombastus, si a altor doctori vestiti, luind un drum propriu, ignorind locul de unde a plecat si in general oprimind fara mila vechea Medicina Naturista. Abia in ultimul timp, Medicina Alternativa sau Naturista, a capatat o amploare de nebanuit si sunt tari in care 60-80% din populatie a vizitat cel putin un practicant al Medicinii Alternative. Medicina Alternativa in colaborare cu Medicina Alopata va fi medicina viitorului.

Ce principii are Medicina Alternativa

si prin ce difera de Medicina Alopata

 

  • Corpul omenesc are darul dat de Dumnezeu, de a se vindeca el singur si a ramine apoi sanatos (acest principiu este admis si de Medicina Alopata sub numele de homeostasis).
  • Corpul omenesc nu este o simpla masina fizica, cum ar fi un automobil ci este un complex format din corpul fizic, si corpul spiritual, care se numeste in general, suflet. Deci fiinta omeneasca nu este o colectie de parti miscatoare ci un complex complect integrat, cum i se spune in engleza “whole” de unde vine denumirea de “Holistic Medicine”, care inseamna ca trateaza fiinta umana cu un complex luat in intregime; trup si suflet. De aici vine si termenul de “HolisticPractitioner”. Aici este marea deosebire de Medicina Alopata care trateaza bolile numai dupa simptomele fizice utilizind aceleasi remedii si retete pentru oricine..
  • Conditiile de mediu, si psihologice au o mare importanta uneori mai mult chiar decit conditiile fizice.
  • Medicina Alternativa trateaza si inlatura cauzele care au dus la imbolnavire, Medicina Alopata trateaza efectele si neglijaza cauzele:”daca te doare capul ia o aspirina sau un tylenol”.
  • Fiecare persoana este complect diferita de alta persoana, deci nu poate fi tratata identic cu alta.
  • Insanatosirea este mai rapida si mai eficienta daca pacientul participa activ alaturi de terapist la tamaduirea sa. Asta se realizeaza prin increderea pe care o are in vindecarea lui.
  • O sanatate perfecta inseamna un echilibru perfect intre mental, spiritual, emotional si corpul fizic. Stramosii nostri romanii spuneau: “Mens sana in corpore sano” minte sanatoasa in corp sanatos, adica principiul Medicinei Alternative. Boala este o stare de debalansare a principiilor expuse mai sus.
  • Exista o forta naturala in Univers, chinejii o numesc chi, japonejii qi, romanii ii spuneau “vis medicatrix naturae” care inseamana “forta naturala de vindecare”.
  • Medicina Alternativa foloseste produse naturale netoxice, care nu au efecte secundare nedorite, citeodata mai rele ca boala propriu zisa si  foloseste metode nedureroase.

 

Diferenta intre Terapiile Alternative

Sunt trei clase mari, ce la ridul lor se subdivid in numeroase sub clase. Acestea sunt urmatoarele:

  • Terapii fizice, sunt cele ce lucreaza direct asupra corpului fizic cum ar fi: herbalismul, chiropractica, masajul aromaterapia, osteopatia, terapia nutritionala.
  • Terapii psihice, care trateaza bolile lucrind asupra psihicului si emotiilor cum ar fi: hipnoterapia, psihoterapia, terapia prin relaxare, meditatia, si vizualizarea.

-2-

  • Terapii bazate pe transmiterea de energie. Aceste terapii se bazeaza pe conceptul rasaritean ca bolile se datoresc unei debalansari sau intreruperi a energiei vitale a corpului cum ar fi: acopunctura, reiki, tehnica radianta, shiatsu, reflexologia.

 

De ce apeleaza pacientii la Medicina Alternativa?

 

De obicei pacientii apeleaza la Medicina Alternativa, numai cind nu mai au alta solutie. In primul rind, tratamentele prescrise de medicii  “oficiali” sunt complect acoperite la noi de OHIP. Sa mergi le un “Holistic Practitioner” trebuie sa platesti din buzunar, deoarece aceste vizite si tratamente nu sunt acoperite de OHIP. Deci in mod firesc, bolnavii se duc la policlinicile acoperite de OHIP. Sarcina practicantilor Medicinei Alternative, este cu mult mai grea, deoarce la ei se apeleaza numai “in extremis”, cind pacientul a epuizat toate metodele de investigatie medicala, fara a obtine un rezultat pozitiv. Cu alte cuvinte cind pacientul „e cu un picior in groapa”.

  • Doamna Elena D. 53 de ani, (romanca) are o boala foarte curioasa care nu a fost depistata pina acum de numerosii medici pe care i-a consultat. Acum boala ei este mult agravata din cauza unui stress puternic prin care trece Dna. L.D. in ultima perioada. A mai fost si la o doctorita din Shangai specialista in acopunctura si la alti “vraci”, tot fara vreun efect. Dna E.D. are crize foarte puternice de dureri de cap, cu varsaturi, atunci, nu poate minca nimic, si chiar cind poate, maninca numai un numar foarte limitat de alimente.  Eu pot trata prin hipnoterapie si prin transmitere de Energie Cosmica (tehnica radianta). Am folosit metoda a doua care pina in prezent a dat rezultate pozitive. Doamna este sub tratament. De ce a venit doamna L.D. la mine? Sa mai incerce o sansa caci le epuizase pe toate celelalte (a trimis-o doctorul nostru comun de familie doctorul, D.D.)

(Doamna Elena D. s-a insanatosit complect, articolul initial a fost scris acum citiva ani)

  • Domnul Gerry H. 48 de ani (englez). Este intr-o stare destul de buna de sanatate. A luat droguri in tinerete, dar s-a lasat de mult. A venit la mine caci vrea sa se lase de fumat. Fuma un pachet pe zi. Am folosit tehnica radianta. A inceput tratamentul pe 23 Nov. 2000. Acum (12 Dec. 2000) fumeaza o jumatate de tigare pe zi, si spune ca nici nu-i mai place gustul de tigare. Nu a mai fost la alti practicanti holistici si pina acum a incercat sa se lase el singur dar nu a reusit. De ce a venit la mine? L-a trims un prieten de al meu Dl. Nicholas P. si Gerry a venit mai mult de curiozitate.

 

Am expus aceste doua cazuri ca sa vedeti de ce vin pacientii la practicanti ai Medicinei Alternetive, majoritatea vin pentru a se lasa de fumat sau pentru a slabi, insa sunt si cazuri foarte serioase ca al dnei L.D. cind Medicina “Ortodoxa” nu da rezultate.

Medicina Alternativa nu este un panaceu, leac universal. Un “holistic practitioner” nu este Iisus Hristos sa vindece orice boala, dar in general poate fi un ajutor foarte pretios mai ales daca lucreaza impreuna cu un medic alopat. Medicina Alternativa nu exclude Medicina Apuseana care a facut pasi insemnati in special in domeniul aparaturii de diagnostic. Aceste doua discipline se pot ajuta si pot sa se complecteze reciproc, lucru care deja s-a oficializat in Europa (Germania), deoarece s-a constatat ca in special in cancer Medicina “Ortodoxa” nu a dat rezultatele scontate, in timp ce Medicina Alternativa a obtinut rezultate mai bune.

Aceiasi tendinta de cooperare a inceput si in SUA si Canada, unele spitale apelind la hipnoterapisti sau la alt fel de terapisti ai Medicinei Alternative. In China la Facultatea de Medicina din Shangai (poate si la altele dar nu stiu eu) se invata intii Medicina Traditionala Chineza, apoi Medicina Apuseana.

 

*Alopata, termen dat de doctorul in medicina Christian Samuel Hohnemann, parintele Homeopatiei  nascut la Meissen in Germania la 10 Aprilie 1755 (a avut 9 copii). Medicina Alopata, ignora cauzele bolii tratind efectele ei, utilizind medicamente in cantitati mari, de multe ori cu efecte secundare mai rele ca boala insasi. Medicina Homeopata foloseste medicamente in cantitati infinitezimale, de multe ori de mii de ori mai scazute ca Medicina Alopata. Medicina Homeopata este o Medicina Naturista si trateaza boala pornind de la cauzele ei. Medicina Homeopata este oprimata in primul rind de marile concerne de medicamente care fac profituri uriase datorita Medicinei Alopate, cu Medicina Homeopata  ar da faliment. Exista si aici o Mafie de care mi-e frica sa vorbesc.

Daca aveti de pus intrebari, raspund cu multa placere  tel: (416)221-1143;   cellular: (416)723-9923;

 Fax: (416)512-8639;   e-mail: < covidiu@rogers.com>.

 

 

Ovidiu Creanga  / advanced certified hypnotherapist and Radiance TehniqueR  practitioner.



Sursa
2010-09-30 21:01:41



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

04:18:29JURNALUL CA MEMORIE —» Leo Butnaru
14:17:07Tender pentru achiziția lucrărilor de construție a unui foișor —» Asociaţia Obştească "Demos"
08:51:47Șansele Republicii Moldova de a deveni membră a Uniunii Europene pină în 2030 —» Roman Mihăeş
08:42:21Identitatea culturala dubla si basarabenii din Romania —» Roman Mihăeş
08:10:46Pactul pentru Europa si interesele de partid —» Roman Mihăeş
07:20:24Despre necesitatea crearii unui pol social-democrat —» Roman Mihăeş
06:51:45Despre alegerile prezidentiale la inceput de an politic —» Roman Mihăeş
05:51:03MEMORIE DE ȘCOLAR —» Leo Butnaru
08:59:009 obiceiuri care pot ușura viața oricărei mame —» Sunt MAMĂ!
11:41:10Declaraţie Hyde Park despre arestul unui activist —» Curaj.TV | Media alternativă
09:05:18Micile și marile bucurii ale lunii august 2024 —» Sunt MAMĂ!
05:45:10DIN POEZIA AVANGARDEI UCRAINENE —» Leo Butnaru
01:34:43Rescat de Pere Bessó (trad. al español y rumano) —» Andrei LANGA. Blogul personal
16:10:06Cu ocazia începutului noului an de studii 2024-2025, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a transmis un mesaj de felicitare elevilor și cadrelor didactice —» Liceul Teoretic “Mihail Sadoveanu”, Călăraşi
14:07:24Tineretul revoluţionar al Bienne-ului —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
12:33:52Banca Națională a Moldovei ar putea avea noi competențe —» Drept MD
08:50:0010 motive pentru care e necesar să frecventăm biserica în zi de duminică —» Sunt MAMĂ!
07:37:57POTECĂ —» Andrei LANGA. Blogul personal
07:35:44LUMINI —» Andrei LANGA. Blogul personal
04:43:47AȚI ÎNCERCAT SĂ DIALOGAȚI CU INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ? - EU DA... —» Leo Butnaru
14:08:39Alain DELON —» Andrei LANGA. Blogul personal
08:45:005 modalități de a-ți menține zilnic nivelul ridicat de energie! —» Sunt MAMĂ!
05:25:38JURNALUL CA MEMORIE —» Leo Butnaru
03:53:11Grupe noi la început de 2024 —» Fizică şi chimie
10:07:45Din nou: vom mai FI? —» Argentina Gribincea's Blog