Proiect futurologic: Uniunea Eurobalcanică – “Noul Bizanţ”

Noul

Devine tot mai clar faptul că Uniunea Europeană nu reprezintă o structură care ar corespunde intereselor Republicii Moldova. În acelaşi timp, orbitarea în jurul Federaţiei Ruse, care resimte tot mai mult necesitatea de a se integra în sistemul economic european, a devenit anacronică şi dăunătoare (separatism transnistrean, insecuritate economică, conflictele politice interne).
Aflarea Republicii Moldova în zona de influenţă a Rusiei şi Uniunii Europene provoacă confruntări în interiorul societăţii moldoveneşti, care este divizată în „moldoveniştii” (susţinătorii protectoratului rusesc) şi „unioniştii” (adepţii lichidării Republicii Moldova). Eliminarea acestui conflict artificial nu este posibilă decât prin schimbarea paradigmei, identificarea unui nou proiect geopolitic, care ar schimba configuraţia forţelor din interiorul societăţii.

Unul din aceste proiecte ar putea fi „Uniunea Eurobalcanică”, din care ar putea face Republica Moldova, România, Bulgaria, Serbia, Macedonia şi Muntenegru. Fiind o opţiune alternativă la aderarea la UE, acest proiect ar putea găsi susţinerea atât la Moscova, cât şi la Bruxelles (care ar fi doar bucuros de crearea unei zone de stabilitate care ar include România şi Bulgaria). Formarea unui bloc în peninsula balcanică nu va face decât să echilibreze raportul de forţe în Europa.
Trebuie să evidenţiem faptul că popoarele care ar intra în componenţa Uniunii Eurobalcanice dispun de un fond cultural şi spiritual comun: substratul tracis şi credinţa creştin-ortodoxă, elemente care ar putea deveni esenţiale pentru cimentarea uniunii.
Pentru echilibrul continental, continentul are nevoie de trei Rome: prima Romă, din occident, a doua Romă din Balcani şi a treia Romă din Rusia. Aceştia sunt trei piloni fără de care este imposibilă construcţia unui sistem european stabil.
E firesc faptul Uniunii Eurobalcanică ar reprezenta o zonă în afara oricăror blocuri militare, ceea ce înseamnă retragerea NATO din Balcani şi trupelor ruse din Transnistria. În acest fel, un alt bloc geopolitic, care ar putea susţine constituirea Uniunii Eurobalcance, ar fi Turcia, Iran şi China. Anume acesta state ar putea deveni şi aliaţi strategici pentru blocul eurobalcanic, deoarece prin Turcia, statele membre ale Uniunii Eurobalcanice ar putea avea acces la resursele naturale din bazinul Mării Caspice.
Integrarea economică a statelor din Balcanic este uşurată de faptul că până în 1989, aceste au făcut parte dintr-o structura economică internaţională CAER. Restabilirea vechilor legături economice, ar permite revigorarea complexelor industriale, sau cel puţin, ceea ce a mai rămas din ele.
Înfiinţarea Uniunii Eurobalcanice ar însemna lichidarea zonelor de conflict din Republica Moldova şi fosta Iugoslavie şi crearea unei zone de stabilitate, ceea ce însemnă lichidarea reţelelor de trafic cu arme, droguri şi carne vie.
Pentru Republica Moldova, proiectul Uniunii Eurobalcanice însemnă un vector realist al politicii externe, lichidarea contradicţiilor interne şi canalizarea eforturilor spre dezvoltarea economică şi socială a ţării. Nu este nevoie decât de voinţa statelor din această regiune.

sursa: Blogul lui Octavian Racu


Sursa
2010-09-30 17:28:54



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

13:16:08Moldoveanul Artiom Livadari va lupta în GLORY 💥🏆 —» Sandu GRECU
15:55:57Un Yes-Eu —» Leo Butnaru
14:51:14Merdeneaua 2.0 —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
14:46:16Algoritm Literar. Nr. 9, iulie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:16Revista Algoritm Literar. Nr. 10, decembrie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:15Revista Algoritm literar, trim. I, 2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LIERAR nr. 2/2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LITERAR nr. 3 (13)/2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 4 (14) 2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 1 (15), anul VII, martie 2016 —» Algoritm Literar
14:46:13Algoritm Literar, nr. 2 (16), trimestrul II, 2016. —» Algoritm Literar
14:46:13ALGORITM LIETRAR nr 3/2016! —» Algoritm Literar
14:46:12ALGORITM LITERAR NR 1/2017 —» Algoritm Literar
04:40:04BACOVIA —» Leo Butnaru
12:55:11Fără Titlu —» Leo Butnaru
05:03:22ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
15:11:26„O societate puternică înseamnă o societate informată și unită” – Rodica Lilica, studentă la programul dual Finanțe și Bănci, ASEM 💫 —» Sandu GRECU
15:04:29„Europa nu este doar o destinație, ci cel mai sigur plan prin care ne putem moderniza fiecare localitate” – Cristian David, Președinte ILD România 💫 —» Sandu GRECU
12:10:57Feteasca Run: prima cursă care unește vinăriile din Cricova —» Fine Wine
11:53:47Festivalul vinului de autor: 4-6 septembrie —» Fine Wine
18:11:55FIECARE COPIL MERITĂ ȘANSA DE A-ȘI URMA VISUL! 💙💛 —» Sandu GRECU
05:11:19DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
12:37:25Under 15. Jucători din țară și de peste hotare, convocați de FMF la un nou trial ⚽️ —» Sandu GRECU
12:18:35„Ca primar, nu sunt aici pentru declarații, ci pentru fapte” – Viorel Jardan, primarul comunei Lozova 💫 —» Sandu GRECU
09:46:20Biblioteca – punct de întâlnire între diasporă și acasă —» BPR Ungheni's Blog