Paul Goma, 75 de ani de la naştere


Institutul de Filologie al AŞM şi Uniunea Scriitorilor din Moldova organizează, pe 4 octombrie, cu începere de la ora 10.00, în Sala Azurie a AŞM (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 1), un eveniment ştiinţific consacrat jubileului de 75 de ani de la naşterea scriitorului Paul Goma.
«Marele merit al lui Goma, consemnează într-un articol academicianul Mihai Cimpoi, este cel de a exprima adevărul cu o autenticitate ce nu admite nicio notă de contrafăcut şi cu o ardoare etică ce nu permite nesocotirea măcar parţială a lui. Adevărul întreg, mărturisit până în pânzele albe, este imperativul categoric, în lumina austeră a căruia scrisul lui Goma capătă calitatea cea mai de preţ».«Paul Goma, ca un «Soljeniţîn român» (numit astfel de Eugen Ionesco), este o adevărată conştiinţă a Basarabiei, iar cu romanele sale ieşim în Europa», este o apreciere dată de un alt cercetător literar de la Chişinău, Alexandru Burlacu, doctor habilitat în filologie, profesor universitar.

În cadrul conferinţei ştiinţifice vor fi prezentate mai multe comunicări despre viaţa şi activitatea scriitorului Paul Goma. Academicianul Mihai Cimpoi, preşedintele USM, va vorbi despre «Calidorul ca «axis mundi». Profesorul universitar Theodor Codreanu, din Huşi, România, va reflecta tema «Paul Goma şi „Fenomenul Piteşti». Doctorul habilitat Andrei Ţurcanu este inclus în program cu o meditaţie literară - «Paul Goma între răzvrătire şi cânt».
În cadrul evenimentului, specialiştii Bibliotecii Ştiinţifice Centrale „Andrei Lupan» a AŞM vor inaugura o expoziţie de carte cu lucrările scriitorului Paul Goma. Omagiatul a publicat 28 de volume, între care «Amnezia la români» (1995), «Scrisori întredeschise. Singur împotriva lor (1995), „Justa» (1995), «Jurnale» (1997-2004), „Jurnal de apocrif» (1999), «Garda inversă» (1997), «Altina - grădina scufundată» (1998), «Alte jurnale» (1998), „Jurnalul unui jurnal» (1998), «Scrisuri» (1972-1998), «Basarabia» (2002), «Săptămâna roşie: 28 iunie - 3 iulie sau Basarabia şi Evreii», „Roman intim», «Profil», «Infarct» etc., ultimele 4 cărţi sunt editate în 2003.Tatiana Rotaru, AŞM, zdg.md

Sursa
2010-09-30 16:17:03



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

12:13:56Epicrama: a doua generație —» Fine Wine
08:00:02Feteasca Generation dă tonul la Soirée Blanche: cinci vinării cu noutăți în pahare —» Fine Wine
05:23:25PROZE —» Leo Butnaru
13:16:08Moldoveanul Artiom Livadari va lupta în GLORY 💥🏆 —» Sandu GRECU
15:55:57Un Yes-Eu —» Leo Butnaru
14:51:14Merdeneaua 2.0 —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
14:46:16Algoritm Literar. Nr. 9, iulie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:16Revista Algoritm Literar. Nr. 10, decembrie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:15Revista Algoritm literar, trim. I, 2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LIERAR nr. 2/2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LITERAR nr. 3 (13)/2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 4 (14) 2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 1 (15), anul VII, martie 2016 —» Algoritm Literar
14:46:13Algoritm Literar, nr. 2 (16), trimestrul II, 2016. —» Algoritm Literar
14:46:13ALGORITM LIETRAR nr 3/2016! —» Algoritm Literar
14:46:12ALGORITM LITERAR NR 1/2017 —» Algoritm Literar
04:40:04BACOVIA —» Leo Butnaru
12:55:11Fără Titlu —» Leo Butnaru
05:03:22ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
15:11:26„O societate puternică înseamnă o societate informată și unită” – Rodica Lilica, studentă la programul dual Finanțe și Bănci, ASEM 💫 —» Sandu GRECU
15:04:29„Europa nu este doar o destinație, ci cel mai sigur plan prin care ne putem moderniza fiecare localitate” – Cristian David, Președinte ILD România 💫 —» Sandu GRECU
12:10:57Feteasca Run: prima cursă care unește vinăriile din Cricova —» Fine Wine
11:53:47Festivalul vinului de autor: 4-6 septembrie —» Fine Wine
18:11:55FIECARE COPIL MERITĂ ȘANSA DE A-ȘI URMA VISUL! 💙💛 —» Sandu GRECU
05:11:19DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru