Guvernul: un rău necesar?

Am început să citesc astăzi “A necessary evil: a history of american distrust of government” (Garry Wills).

Primele 5 pagini mi-au fost de-ajuns să înţeleg toată filozofia de stat în Occident, dar şi pe cea a societăţii. La noi, o să-ţi dai seama, e contrariul.

O să traduc fraza care m-a atins la inimă şi la creier:

“Suntem într-o joacă în care câştigăm nimic, atunci când o finisăm. Orice putere alocată guvernanţilor scade gradul de libertate al guvernaţilor.  Această formulă e mereu “de serviciu”.

Dacă Guvernul are puterea de a confisca armele, atunci toate libertăţile noastre sunt ca şi moarte. Dacă regiunile, ca părţi reprezentante ale guvernării, ar ceda puterea puterii centrale, atunci ar apărea tirania.

Puterea de a controla business-ul este puterea de a le distruge.

Mărirea aparatajului guvernului duce la scăderea gradului de libertate”.

Astfel spus, hai să punem IQ-ul la gândit…

Omul, ca fiinţă, este un animal sălbatic, dar care cedează foarte uşor la momeală şi poate fi întemniţat în 2 timpi şi 1 mişcare.

Organizarea politică a evoluat din ginţi, triburi la imperii şi republici democratice sau federaliste. Dar toate ele au avut la bază un comitet organizatoric ce se ocupa, mai întâi de toate, de stabilirea capacităţilor celor pe care îi reprezintă. Or, dacă nu sunt supuşi unor presiuni psihologice, dar şi economice, omul începe să o ia razna şi începe anarhia.

Totodată, chiar dacă acesta ( Guvernul/Parlamentul/Regele/etc) încearcă să-l “ţină în braţe” pe om ca societate, acesta din urmă îşi exprima tot timpul insatisfacţia acţiunilor pe care le înfăptuieşte primul.

Tot mai des Autorităţile încearcă să convingă lumea de necesitatea da se integra în procesul de guvernare. De ce? Ca să le poată manipula tuturor procesul de gândire mai eficient, adică atunci când acestora le pare că părerea lor contează şi este ascultată, ceilalţi, de facto, o înregistrează şi îi oferă o variantă “de compromis”.

Omul însă, de fericit ce este, nu se mai uită dacă ideea e schimbată şi aplicată “altfel”.

Ori se întâmplă cazuri când, mai ales sec XXI, doctrina liberală îşi permite să intervină în treburile agenţilor economici micro, mici şi mijlocii. Cu ce scop se face asta?

“Ca să vă putem monitoriza situaţia şi să vă oferim consulting atunci când vă veţi confrunta cu diferite probleme de ordin managerial sau economic.”

De facto: “ca să putem pune mâna pe voi şi să vă putem vinde atunci când se va ivi un investitor cu o mai mare putere de… susţinere politică a guvernării.”

Bon…

Da’ cu puterea locală ce facem ( uite sus citatul). Consider că este absolut necesară o întărire strategică şi o investiţie de putere în autonomiile unui stat ( Primăria, Consiliu Raional/Judeţean, etc), pentru că aceştia pot intra în dezbateri cu puterea centrală cu scopul de a le demonstra că unele acţiuni au un caracter dăunător.

Cea mai eficientă “conlucrare” a acestor 2 puteri este atunci când la curma uneia din ele stă opoziţia ( nu cred că e cazul Europei de Est).

Nu vin cu o concluzie, fă-o singură.

Data viitoare o să vorbesc depre caracterul anti-constituţional al Constituţiei.

Nomina (sunt) odiosa

şi oleacă de distracţie, la sfârşit: