Zina

De ce Zina? Numele asta s-a lipit atat de demult de mine, incat nici nu concep altul, ca pseudonim … Si jumatate din prieteni imi zic Zina, jumatate – pe numele meu frumos, daruit de mama mea cu aproape 32 de ani in urma, cand tata inca spera ca poate, poate o sa fiu baiat. De ce vroia baiat  – nici el nu stia. La un moment dat s-a intalnit cu un prieten care avea baieti. Era primavara devreme si piticii erau raciti, saracii. Eu aveam juma’ de luna. Si prietenul tatei il felicita, razand pe sub mustata moldoveneasca, pentru a doua fata. La care tata i-a zis: “Mai, tu te-ai uitat ca baietii tai au muci pana la brau ? Ia uita-te la fetele mele”. Eu eram inca cocutza si toate cocutzele sunt frumoase. Sor-mea era cu 2 banturi albe mari in cap si imbracata cu hainute smechere nemtesti. Ca mama ne imbraca de parca in fiecare zi e hram. Din acea zi, nimeni nu a mai ras pe sub mustata cand il vedeau pe tata sau pe fetele lui. Unii si acum mai tremura .

De ce scriu? Am mai zis. Ca vad multe, simt puternic, ca vreau sa-mi recunosc, ca bla bla bla.

Nu intelegeam de ce ma trage spre scena, spre rima, spre boem … Si uite cum aflu eu la 20 de ani ca tata – un respectabil doctor, din familie de doctori, cu toti fratii doctori - de fapt vroia sa se faca regizor. Si nu asa, pur si simplu, dar la indemnul si invitatia lui Emil Loteanu si sub influenta nu stiu caror bauturi cu efect euforic, care te fac curajos, s-a trezit student la Leningrad, la Regie. Trezit la propriu !!! Spre dezamagirea marelui Loteanu, s-a intors acasa, a reusit sa se inscrie la Medicina si sa ascunda povestea de parinti. Dar s-a angajat totusi, ca voluntar la Moldova Film. Asta ca sa intelegeti ca ceva gene exista .

Iar mama – mama daca tine un speech sunt 2 variante: ori toti plang, ori toti rad. Fara marja de eroare .

Asa am simtit azi, sa mai povestesc un pic despre mine, pentru ca am prieteni noi si … vreau sa stie si ei un pic despre Zina.