Supărăcioşii Alianţei şi “salvatorul naţiunii” Vlad Filat

La figurat, premierul Filat a fost astăzi “bătut măr” de către camarazii de coaliţie. Ceilalţi trei lideri ai Alianţei au fost surprinşi şi chiar bulversaţi de “cotitura” luată de premier. “Lovitură de graţie a Alianţei”, “cale de confruntare”, “urât şi ruşinos” şi “populism electoral” sunt puţinele din conglomeratul de etichete cu care a fost “botezat” pasul întreprins în ultimul moment de Guvernul lui Filat. Unii politicieni s-au grăbit să declare această “răzvrătire” a liberal-democraţilor drept începutul sfârşitului Alianţei pentru Integrare Europeană. Culpabilizarea lui Filat echivalează însă cu încercarea “celor 3″ de a dizolva şi chiar eclipsa efectul mediatic produs de “raportul către naţiune”, prezentat de Filat din fortăreaţa Guvernului, după ce a întâmpinat furia (ex)colegilor de coaliţie în culisele parlamentului.

Nimeni nu poate spune dacă Filat s-a lepădat de Alianţă, dar cert este faptul că discrepanţele în interiorul “cvartetului” de la guvernare s-au aprofundat. Judecând de pe poziţia PLDM, asumarea răspunderii pentru proiectul “compensaţiilor” merită sacrificarea relaţiilor oricum complicate cu membrii Alianţei, la fel de “lacomi” ca şi “verzii lui Filat” în confiscarea domeniilor avantajoase din perspectiva electorală. Or, implementarea iniţiativei îi poate aduce PLDM-ului voturi din partea celei mai numeroase şi totodată sceptice categorii, deobicei absentă la urnele de vot, spre deosebire de bugetari sau populaţia activă atrasă în fluxul mediului de afaceri.

Pasul hotărâtor făcut de premier şi-a găsit motivarea şi în inutilitatea Alianţei după decretarea zilei dizolvării Parlamentului şi bifarea datei anticipatelor. Acţiunile deputaţilor în perioada electorală vor reieşi din logica competiţiei electorale, unde colaborările chiar cu foştii aliaţi îşi pierd rolul. Comuniştii nu trebuiesc alungaţi de la putere, iar tinerii nu au împotriva cui protesta, astfel ca partidele anti-comuniste să se coalizeze atât de reuşit pentru a merge cu un front comun în alegeri ca în 2009. Regulile şi împrejurările s-au schimat, de aceea, adunăturile de partid antrenate în procesul electoral devin de prisos, ba chiar incompatibile. Alianţa şi-a făcut treaba şi poate fi replicată în viitorul legislativ. După 29 septembrie ea nu mai poate fi considerată “o panacee” pentru convieţuirea paşnică a forţelor democratice, ci va reprezinta “o piatră” legată la gât pentru fiecare dintre cei patru lideri, care vor să-şi contureze cu desăvârşire “identităţile politice”, destul de confuze la moment din cauza contopirii politice, dureroase pentru anumite partide, petrecute în cadrul coaliţiei de guvernare şi care durează deja de un an. Or, fiecare din formaţiunile de guvernământ vor să devină uşor perceptibile pentru electoratul derutat şi anchilozat în curcubeul multicolor al partidelor politice cu doctrine şterse şi proiecte plagiate reciproc.

Cât de supărător nu ar fi tratată reacţia partenerilor de coaliţie, Filat trebuie să recunoască că s-a conformat “instinctelor sale electorale”, erijându-se în ochii electoratului manipulabil, lăsând deoparte discuţiile din culisele Alianţei, posibil şi din motivele menţionate mai sus. Ţinând acest lucru în minte, constatăm că ceilalţi din Alianţă au fost justificaţi să-l certe public pentru stratagema individualistă cu compensaţiile pentru pătura socială nevoiaşă.

Desigur, nu preşedintele interimar trebuia să direje criticile acerbe aruncate asupra premierului, stupefiat de curajul demonstrat de colegi, până acum mai tacticoşi şi precauţi. Or, anume Ghimpu a început să procedeze în acest fel. Şi nici ocările ceilorlalţi doi nu prea au temeinicie (Lupu şi Urecheanu), deoarece nu au dispus de responsabilităţi majore similare cu cele purtate de Filat (scuza lor constă însă în faptul că unul a rămas fără poziţii de conducere, iar altul a avut o pondere minusculă în ecuaţiile de putere).

Totuşi, justificarea “celor 3″ pare raţională, deoarece în compoziţia Guvernului a intrat elemente de la fiecare partid aflat la guvernare. Pe semne, Filat a considerat că ministerele ocupate de PL şi AMN nu s-au descurcat cu misiunile lor, uitând însă de contribuţiile PDM-ului în domenii sensibile, cum ar fi cel economiei şi al protecţiei sociale. Totodată, CCCEC, Procuratura Generală şi SIS deţinute de democraţi nu au strălucit, ceea l-a îndreptăţit probabil pe premier să neglijeze prestaţia acestui partid în cadrul Guvernului. În acest caz, tot Filat trebuia să-şi asume responsabilitatea pentru ministerele restanţiere, în schimb premierul s-a autodesemnat “salvator al naţiuni”, atribuindu-şi  fără doză de bun-simţ meritele atinse de ministerele eficiente controlate de colegii săi, criticând cu puţin timp până la “renumita raportare” activitatea miniştrilor neafiliaţi PLDM-ului.

Oarecum, mişcarea liberal-democraţilor aduce puncte electorale partidului, creând complicaţii PDM-ului în promovarea “Agendei Sociale”. Cel mai neafectaţi rămân liberalii, AMN şi bineînţeles comuniştii, care vor folosi “detaşarea lui Filat” pentru a profana  principiile “idealiste” puse la temelia Alianţei pentru Integrare Europeană. Cu orice preţ, pentru binele cetăţenilor vizaţi, forţele politice trebuie să acţioneze astfel ca iniţiativa Guvernului să ajungă în stadiul implementării, cât de neplăcută, incomodă, politizată sau “electorală” nu ar fi esenţa acesteia.