Mahavishnu moldovenesc

Am închis Ethno Jazzu. Senzație de nostalgie. Până la anul mă cuprind cu casetofonul. Și laptopul. Și youtubul. Până la cea de-a X-a ediție. Dar până una alta mai savurez ecourile pe care mi le-a produs în organe.

Seara de închidere a început cu Radio. String. Quartet. Vienna. Un quartet gender balanced s-ar zice. Doi ei și două ele. Bernie Mallinger, Johannes Dickbauer, Cynthia Liao și Asja Valcic. Yin și Yang circulau într-un echilibru atât de armonios încât pe alocuri erai înclinat să ațipești nițel. Dar te țineai, căci era frumos. Mai ales că violoncelul între picioarele unei femei (Asja) e un instrument foarte și foarte senzual. Ca un bărbat care se roagă.

L-au interpretat pe John McLaughlin din epoca lui Mahavishnu Orchestra. Complicată chestie. O ascultam pe timpuri, deși trebuia să-mi fie sau prea rău sau prea bine ca să fiu receptiv. Iar corzile nu-s niște instrumente simple. Chiar mă gândeam la chestia asta. Ai nevoie de percuție ca să te scuture, de corzi ca să-ți facă corpul să vibreze și de instrumente de suflat care să te ducă în transcendent. Altfel spus, fără tobe și trompetă e complicat. Deși calitatea muzicienilor e impecabilă. Se vedea că-s din cei care se pot distra o noapte pe seama unei note muzicale.

Mai revenim la Mahavishnu…

În partea a doua a serii, sala a fost inundată de letoni, georgieni și moldoveni. Un mini-URSS cu pozitiv. Cu această ocazie am aflat ce fac letonii când pornesc la drum, ce fac de Paști și ce făceau în antichitate când se însurau… Un lucru n-am înțeles – când au învățat să facă letonii de la Valts Puce Quartet să facă jazz?

Impresia mea era că învățau din mers. Numerele lor individuale erau folclor nedisimulat, în schimb când se aprindeau la niște jam session-uri nu-i puteai opri din vocalize.

Trigon a fost Trigon. Știi și tu cum e la ei. Sunt niște instrumentaliști desăvârșiți, dar totuși propriile compoziții au o tentă macabră. De ce oare? Se dau în vânt după contrapunct. (Io nu știu precis ce înseamnă asta, da’ sună bine n’est ce pas?) În schimb împreună cu georgienii de la Shin au fost perfecţi. Vioara lui Anatol Ştefăneţ făcea ravagii.

Georgienii în sine au fost superlativi. De fapt, superlativul e la el acasă când vine vorba de Zaza, Zura şi Muki. Ce faină ghitara lui Zaza… Dar cea a lui Zura? Şi vocea… sau mai ales vocea? Şi tobele lui Muki, zis şi Mamuka. Au făcut rost şi de un june dansator, care izbucnea periodic într-un jazz-dance caucazian frenetic şi fierbinte de se certau letoncele din cauza lui.

Toate trei culturi s-au întâlnit la o piesă de John McLaughlin. Meeting of the Spirits se cheamă.

Deşi sincer, acum ca să o savurez, necesit ca minimum ghitara lui Zaza şi vioara lui Ştefăneţ. Parcă-s făcute pentru această piesă fenomenală.

Priveam cu câtă uşurinţă comunică muzicienii între ei şi mă gândeam: n-a fost dreaptă legenda aia cu Turnul Babel. Nu s-a spus totul. I-o fi pedepsit Dumnezeu pe oameni pentru trufie şi le-a încâlcit limbile ca să nu se înţeleagă. Dar până la urmă se pare că tot i-a jelit. Şi le-a dat jazzu.

Ethno Jazzu…

Share/Bookmark