Untiled [3]

Mai ţii tu minte vara cea dintîi? Îţi mai aminteşti de voluptatea viselor noastre, cînd ne minţeam atît de sincer , ne minţeam intenţionat , însă  fărătrădări ale ochilor sau fără mustrări ale conştiinţei? Am ajuns să cred că eu existam într-o altă   ipostază  atunci cînd îmi erai alături , ipostaza în care mă cufundam într-o stare de visare  şi îmi făceam proiecte minuţioase, dar inconştient de  utopice.

Senzaţia aia de delir , acel spaţiu de evadare , clădit din aspiraţii imperfect de generale -  azi , mă fac să revin la ideea că lumile imaginate sunt greu accesibile  atunci cînd privim în direcţii opuse , căci doar existenţa unei direcţii comune putea proiecta alte adevăruri.Astăzi  privim diferit . Azi nu ne mai minţim nici conştient ,nici inconştient ,căci noi  ne-am clădit  deja un alt adevăr – şi , spre deosebire de cel din urmă, acesta cere o singură interdicţie:  depărtarea.Azi distanţa dintre noi   este simbolul  ilustrativ al realităţii veridice.  Prezenţa ta  îmi trezea în suflet reflexul unei lumi perfecte , fără să poată modifica desfăşurarea generală  a lucrurilor.  Eram tot eu – însă plină de tine.

Astăzi depărtarea ne-a sugerat conştiinţa existenţei unui alt adevăr. Deci nu mai visăm o lume perfectă – căci inexistenţa ta a creeat o altă gîndire, în alte dimensiuni , mai puternice decît mine.

…şi  ne vom minţi, iar şi iar , ne vom minţi frumos,  însă diferit  -  pentru că alături ne va fi altcineva.