Nemilosul Ghimpu şi poporul cel setos
Zilele trecute am fost într-o deplasare la Tiraspol. Un oraş trist, vechi şi totalmente străin, chiar dacă unii locuitori erau destul de drăguţi. Şi ziua de muncă, acolo, a fost una anevoiasă, încît aveam senzaţia că nu se mai sfîrşeşte.
Seara, însă, în drum spre Chişinău, am avut parte de o mic relax sau haz de necaz, daca vreţi. Din Bender au urcat în microbuz vreo 6 inşi. Chiar din start, cu un ton poruncitor, i-au cerut şoferului să conducă atent şi cu mare grijă. M-a amuzat un pic necesitatea lor de a călători în siguranţă, pentru că, după chipurile lor, aveai impresia că-s trecuţi prin foc şi sabie, metaforic vorbind. Am început a-i privi mai atent. Şi mi-am dat seamă că acel profund sentiment de protecţie avea oarecum o justificare. Toţi ţineau în mîini nişte sacoşe mari. Dacă te uitai după ochi, aveai impresia că duc acolo un boţ de aur.
La un moment dat au început impresiile.
- Eeee, ce le e de bine ăstora. Coniac aşa de ieftin. Nici vin nu-ţi mai trebu…
- Ei au susţinere de la Rusia, da cu Rusia nu te pierzi, ei derjavă mare. La noi niciodată nu o să fie ceva ieftin că Ghimpu tot scumpeşte ca la România lui.
- Mai are oleakă şi vedem noi şine pi şine….mai adăugă unul, referindu-se, probabil, la răutăciosul Ghimpu.
Într-adevăr cum să-l iubească ei pe Ghimpu, dacă acesta, cu cele doua funcţii ale sale, îi lasă setoşi…
Mai apoi discuţiile astea inteligente s-au transformat într-o polemică aprigă despre viitorul nostru, fără coniac şi fără Rusia. Îi ascultam şi mă gîndeam. Mi-am dat seama că suntem încă foarte mioritici, în mare parte. Iar dacă pofta de cîrnaţ ne-a mai trecut, atunci pasiunea pentru ce e tare şi sănătos nu prea.
Iar pentru aceasta putem face multe, inclusiv să-i arătăm lui Ghimpu sau celorlalţi deştepti unde le este locul, astfel încît un noiembrie roşu sau mai puţin roşu nu m-ar mai mira deloc, în ţara unde unii se zbat pentru cetăţenie românească, iar alţii mor de sete şi de dorul coniacului ieftin.

Sursa
2010-09-26 22:03:52