"Un capuccino cu caramelă"
Stau pe marginea pervazului... Muzica e la maxim, şi playlist-ul e pregătit. Bum-bumbum-bum.. Se simt basurile pieselor rap. Scot din pachet o ţigară, o aprind, trag tare din ea, şi privesc spre cerul de un albastru deschis. Mă gîndesc, din nou, iarăşi, ca de obicei.. Visez..
-Hai s-o luăm spre stînga, ştiu o cafenea faină. Nu e departe, şi are terasă.
-Ok,.. mergi mai încet. Nu-mi place graba..
Mergem mai încet, sub lumina soarelui.. E cald, mi-e cald,sunt emoţionat cînd îmi este aproape. Vorbim nu ştiu despre ce... Ajungem, ne aşezăm la o masă apropae de bar. Luăm 2 capucinno, eu cu ciocolată, ea-caramelă.
Arunc ţigara, schimb piesa. Cîntă Krec-Nejnosti. Privesc către blocurile vecine cu o curiozitate de american- mă vede cineva? Copacii cuprind toată ograda, nu am ce privi în jos. Mă înclin mult peste pervaz, văd pămîntul, etajul1, mult nisip, şi o jucărie. Seamănă cu un porumbel. Sau poate nu? Dacă mă mai înclin un pic, o să cad...
Cănile de capucinno arată aproape goale. A trecut vre-o oră de cînd stăm aici, şi vorbim. Vorbim despre tot, toate, mai verzi, mai uscate, mai pipărate şi mai dulci.
-Vrei să mergem? Sau vrei să mai stăm?
-Nu ştiu, tu ce zici?
-Aş prefera o plimbare..
-Atunci să mergem..
-Domnişoară, nota vă rog!
Ne ridicăm, şi pornim spre ieşire. Mergem pe trotuarul plin de oameni. E cald, e bine, mi-e bine... Văd 2 alde piţi, şi încep a cînta "dacă nu eşti din oraş, eşti de la ţară.." Rîde, rîd şi eu.. Mergem spre parc..
Aprind alta, scot fum dens pe nas, şi îmi pare că sunt un tren-călător. Piesele rulează fără încetare. Mă dor picioarele, stau incomod, sîngele nu-mi circulă corect, dar mi-e bine şi aşa. Privesc în depărtare şi parcă simt o dorinţă arzătoare de a păşi în gol. Mă abţin cu greu. Flying man nu exista, şi guru ca să levitez tot nu-s. Mă ţin de geam, sting ţigara şi mă întorc spre PC să văd care e următoarea.
-Se vede că moldovenii călătorec mult, peste tot unde e wifi sunt şi ai noştri "scăpaţi la pi dijeaba". E tot vreau să stau la aer,dar îmi închipui asta la o terasă cu o ceaşcă de cafea alături, scriind ceva frumos..
-Interesant gîndeşti. Acum unde mergem?
-Nu mai ştiu, dacă vrei, mergem la Botanica pe jos, şi de acolo cu transport pînă acasă.
-În aşa caz, haide spre casă pe jos.
-Hai.
Pornim încet, ieşim din parc, privim lumea, vorbim..
Mă scol şi pornesc spre balcon, în direcţie opusă camerei. Privesc blocul de alături cu 13 etaje. Zîmbesc, fiindcă mă leagă de el amintiri. Observ că soarele începe să apună. Îmi iau playerul, căştile, mă încalţ şi ies afară. În ogradă nici un suflet de om; babele stau la bîrfe, şi doar cîţiva copii se joacă în nisip. Pornesc muzica în căşti; piese din cele 5 sezoane de MD House, alese de mine. Urc în lift; în 2 minute ajung la etajul 13 al blocului vecin. Privesc spre stînga şi văd balconul meu, chiar şi ce se poate zări în apartament(mai nimic). Întorc capul spre dreapta, văd soarele oranj-gălbui. Începe să apună. Ador apusul..
-Hai s-o luăm spre dreapta..
........
-Atenţie, maşina.. Să traversăm pe partea cealaltă..
........
-Cîte farmacii, atîtea denumiri..
...........
-Asta-i strada mea.. De la X şi pînă la Y..
-Cît e taxa de trecere?
-E gratuit. Sunt om bun la inimă...
Frînturi.. Vorbe care nu-mi ies din minte.. Propoziţii fără şi cu înţeles.. Mergem înainte, ca doi copii care se joacă. Noi rîdem..
"It's ok to think about the ending".. Îmi place piesa căci e cu chitară, instrumentul meu preferat. Am una acasă, care stă în cutie şi suferă. Cerul s-a făcut de un roşu aprins, şi Luceafărul a ieşit. Am admirat un apus frumos. Începe să se înnopteze. Acuş mă pornesc acasă.
Ajungînd la destinaţie, simt că vine un moment la care gîndindu-mă,îmi tremură inima ca la un copil mic.
-Ţi-e frig? De ce tremuri?
-Din cauza cofeniei..Ştii capucinno, cofeina..
-Poate adrenalina? Doamne, ce mai tremuri, precis nu ţi-e frig?
-Nu, e de la emoţii..
-Ce eşti de sentimentală..
Zîmbeşte. O privesc în ochi. Parcă au luat culoarea cerului; un fel de albastru-cenuşiu, dar sunt limpezi, frumoşi.. Aplec capul încet, îl înclin şi o privesc mai departe. Zîmbeşte iar,şi...ne sărutăm. Tot tremură. O strîng mai tare, să mă satur pentru următorele zile de singurătate. O mai sărut o dată, şi apoi încă o dată. Ne privim zîmbind, ca 2 copii care se ruşinează.
-Pa!
-Pa, pa!
E întuneric deja, iar eu ies din acel bloc înalt, cu balcoane mari, cu vederi către dealuri, copaci, clădiri, biserici.
Urc scările către etaj. Intru în casă. Pornesc PC-ul. Muzică îmi pun automat. Mă duc să-mi fac un ceai, căci mă doare gîtul. Pe skype îmi vine un mesaj.
-Bunaa=)
.............. E ca o continuare a articolului "O plimbare". Spre ca e bun=]
Sursa
2010-09-26 21:12:09