A fost odată… când Mihai Ghimpu era preşedintele partidului Reformei

24 aprilie 2005. Ziua în care un partid, despre care nu se ştia mare brânză în Moldova, se adună în sediul Gintei Latine din Chişinău. Formaţiunea are un nume banal şi puţin inspirat. Adună atât de puţine voturi, încât nu-l votează nici măcar membrii săi. De pildă, la parlamentarele din 1994 pentru acesta au optat doar de 2 la sută dintre alegători. Dar să revenim la ziua despre care vorbesc.

Era 11 dimineaţa, duminică, iar partidul se reunise într-o fâsâitură de Congres. De ce fâsâitură? Pentru că totul era decis dinainte: schimbarea denumirii, siglei şi realegera conducerii. Să ridicăm vălul şi să facem prezentările. Vorbesc despre Partidul Reformei care devenea în acele momente “istorice” Partidul Liberal. Noua siglă, “doi oameni mergând spre Europa”, explica preşedintele formaţiunii oamenilor ce nu înţelegeau cracaleţii de pe frontispiciu. Preşedintele nu era nimeni altul decât Mihai Ghimpu. Pe vremea aceea şef de partid… fără partid. Genul de preşedinte cu ştampilă, după cum spunea Constantin Tănase.

De ce ţin minte atât de bine aceste momente? Eram pe atunci student, anul 3 de facultate şi munceam la o mică televiziune din Chişinău: Euronova TV. Nu aveam mare experienţă de presă, dar cu bruma de cunoştinţe tot îmi dădeam seama de butaforia ce se petrecea în faţa ochilor mei. Oamenii rosteau cuvântări, vorbe mari în care nu prea credeau. Mulţi au venit de la ţară doar pentru o plimbare: drumul era plătit şi era duminică. De altfel, am fost martorul unui moment curios: domnul Ghimpu a scos din buzunar un teanc de bancnote şi s-a pus pe împărţit. Trebuia să plătească transportul. Se întâmpla totul în culise, într-o cămăruţă. N-aş fi zis în vecii vecilor că domnia sa va ajunge preşedinte de ţară. Prea mare era discrepanţa.

Un partid micuţ, micuţ. Un partid ştampilă. Un partid asupra căruia se abătuse blestemul celor 2 la sută. Totuşi, cum se face că s-a umflat atât de mult? Continuarea cred că o ştiţi bine. Totuşi, s-o rezum. Întâmplarea face ca în scurt timp să aibă loc alegeri în Chişinău. Unul dintre candidaţi, vicepreşedintele acestui partiduţ, Dorin Chirtoacă. Omul potrivit, la locul potrivit, în timpul potrivit. A avut curaj şi în timp ce toţi ceilalţi candidaţi se lăudau ce străzi vor asfalta, Dorin Chirtoacă i-a atacat direct, făţiş şi fără ocolişuri pe comunişti. S-a întâmplat totul în direct la Moldova 1, pe atunci extrem de obedientă clicii lui Voronin. Era incredibil, cineva îi atacă pe comunişti chiar la ei acasă. Oamenii de la ţară care nu prea aveau acces la alte surse auzeau pentru prima data o critică făţişă. Pare ireal astăzi, dar atunci trebuia să ai ceva sânge în tine ca să sari la gâtul comuniştilor. Pe lângă curaj, Dorin Chirtoacă mai avea ceva în plus: era tânar, încă nu se murdărise cu politica şi avea o limbă română coerentă, corectă. Se facea uşor înţeles, de la opincă la vlădică. Aşa că, atunci când a câştigat fotoliul de primar puţină lume s-a mirat. Uite aşa s-a umflat partidul, cu ajutorul unui singur om.

În 2005 a avut loc al II-lea congres al PL-ului. Astazi, pe 26 septembrie 2010, al III-lea. Nu mai sunt jurnalist începător, nu mai sunt barem în Chişinău. Nici Mihai Ghimpu nu împarte banii pentru transportul membrilor partidului în culise. Deci, tare multe lucruri s-au schimbat. Ce este cu acest articol? Un mix de informaţii interesante şi un moment de nostalgie prostească.