Atunci cand mi-am expus pozitia privind o posibila divizare a Asociatiei Bibliotecarilor din Republica Moldova am semnat cum se cuvine articolul si cum mi se pare corect. Sigur, m-am gandit ca nu sunt excluse si niste comentarii, data fiind tema atat de delicata. Dar nici prin gand nu mi-a trecut ca ma voi trezi in fata unei avalanse de comentarii ascunse sub masca anonimatului. E firesc sa se discute asupra subiectului, ca este intr-adevar de mare importanta pentru prezentul si viitorul profesiei, dar cu fata deschisa ca intre colegi.
In sanul unei bresle se mai intampla si disensiuni, dar discutia, chiar si in contradictoriu, trebuie sa fie, totusi, corecta. Se pare ca au trecut toate lectiile de democratie pe alaturi de noi, daca nici macar o discutie atat de simpla n-o putem purta deschis, corect, colegial, fara acoperirea unei masti. De ce ne temem si cand ne vom invata sa fim noi?
Am aprobat toate comentariile anonime, cu excepria unuia, care mi s-a parut mai dur si care vizand si o structura ministeriala, depaseste cadrul discutiei noastre. Alta ar fi fost situatia daca comentariul ar fi fost semnat si autorul si-ar fi asumat responsabilitatea.
Acum nu-mi ramane decat sa-mi torn cenusa in cap pentru faptul ca nu m-am orientat la timp si n-am dezaprobat comentariile anonime. Este prima si unica experienta de acest fel si in viitor toate comentariile fara un autor real nu vor trece de panoul de control. Putem comenta, discuta despre orice, dar numai de pe pozitii egale.
Blogul de biblioteconomie si stiinta informarii a fost conceput ca un instrument de informare si comunicare profesionala si sper ca asa va ramane.
Vera Osoianu
Filed under: asociatii profesionale, biblioteci