1 Petru 5:8 Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentrucă protivnicul vostru, diavolul, dă tîrcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită.

Creștinii și necreștinii fac de multe ori aceiași greșeala, deși s-ar părea ca sunt de păreri antagoniste asupra unor întrebări ce țin de religie. Este vorba despre influiența diavolului asupra vieților omenești,  și încercarea lui de a le distruge. Creștinii știind ca au fost mîntuiți prin jertfa lui Isus, cred că diavolul nu va mai încerca să-I atace. Nu există  vreun certificat sau legitimație de care diavolul să se teamă și să vă lase în pace. Iar dormitul pe scaunele bisericești nici atît nu te protejează de atacurile pe care diavolul le are pregătite și încercate de sute de ani.

Necreștinii, dimpotrivă, nu atrag atenție la diavol, amintindu-ți de el doar în glumă sau la suparare. Oamenii ajung să creadă că diavolul este doar în poveste, în timp ce el în mod real le distruge viețile într-un mod irecuperabil fără ca ei să-și dea seama. Avem la moment familii fără principii de viață creștine, oameni cu mintea stricată, care prezintă răul drept bine, amăgindu-se pe ei înșiși, care mănîncă păcatul uns pe pîine, care cred că a trăi în păcat ceilalți este bine, iar a fi cu Dumnezeu este o rușine. 2 Timotei 3:13-17 Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii, şi se vor amăgi şi pe ei înşişi.  Tu să rămîi în lucrurile, pe cari le-ai învăţat şi de cari eşti deplin încredinţat, căci ştii dela cine le-ai învăţat:  din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, cari pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mîntuire, prin credinţa în Hristos Isus. Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,  pentruca omul lui Dumnezeu să fie desăvîrşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.

Diavolul va cauta intotdeauna sa te inghita. E lucrul lui. Felul cum diavolul se raportează la creștini și necreștini este diferit, deși rezultatul ar putea fi același: căderea în păcat. La sigur necreștinii sunt distruși total de diavol, deși apparent au cea mai frumoasă viață.  Priviți în spatele cortinei și veți vedea.  Familii distruse, copii bolnavi, lipsa de noroc în familie, beție, curvie, narcomanie. Biblia le descrie mai bine: Romani 1:28-32 Fiindcă n’au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.  Astfel au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sînt şoptitori, bîrfitori, urîtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvînt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă. Şi, măcar că ştiu hotărîrea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sînt vrednici de moarte, totuş, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.

Aparent diavolul nu se implică în viețile lor. Cînd omul nu-l caută pe Dumnezeu, nici diavolului nu-i trebuie. Oricum iadul îl așteaptă pe acel om.

Va continua…