Plouă … în sufletul meu, şi e o beznă acolo de poţi să-ţi scoţi ochii (de-ar fi mai multe persoane; din fericire e doar una). Habar n-am ce fac şi încotro merg. Înot pe apa sîmbetei. Vreau să plîng, să strig, să urlu… dar aleg tăcerea. Scriu, cu ochii înroşiţi (nu de plîns, de răceală). La ce bun? Habar n-am. Simt nevoia. Nu cer sfaturi, nici explicaţii, doar scriu…Pare banal, toţi am avut la un moment dat această boală, mai ales pe la 15-18 ani. Nu s-a inventat încă vaccin contra … iubirii (sau mai bine zis, a suferinţei ce-o provoacă uneori). Cred că s-ar numi…”iubivazin” sau „indiferenţa”. Rîd. Am rămas tot atît de naivă, ca la 16 ani. Ce s-a întîmplat? Mă-ntreb şi eu. Caracterul meu…incompatil cu al nimănui…o fi el de vină chiar (şi iar)? E mai uşor să zic că: „ Soarta ”. Aştept noi farse…
