A trecut referendumul de parcă nici nu a fost. Am rămas tot noi ca boii să ne uităm spre poarta nouă şi să ne întrebăm, ce naiba se întâmplă? De ce nu au ieşit moldovenii să voteze? De ce? Voronin nu are dubii, pentru că cetăţenilor în sfârşit le-a venit minte la cap. Mai exact: “s-au trezit” zice tătucul. Alianţa pentru Integrare a avut mai multe explicaţii. Logic, nu? La cât de uniţi sunt… Oarecum toată vorbăraia lor s-a redus la: “nu suntem vinovaţi, asta e!” Constantin Tănase, mult cunoscutul editorialist de la Timpul, zice că de vină ar fi ruşii sau alte componente etnice ale mult pătimitei Moldovioare. Cică rusofonii tot timpul fac pe dos ca restul lumii. Restul lumii fiind, bineînţeles, moldovenii. Pe urmă au ţipat şi bloggerii. Nu, bloggerii au fost de fapt primii care au scris meticulos şi de-a fira’n păr despre toate greşelile AIE: că n-au informat populaţia, că buletinul de vot a fost întortocheat rău, etc. Aşadar, în mare, bloggerii spun că vinovaţi sunt actualii guvernanţi. Până şi defunctul Roşca s-a băgat în seamă şi s-a trezit vorbind: deputaţii AIE să dea banii înapoi pentru un referendum ratat. Eh, la câţi bani trebuie să dai tu pentru fiecare vot consumat aiurea pe sicriul de PPCD… Mai bine tăceai.

 

Sincer, mă doare în cot de cine a greşit sau de ce nu a mers referendumul. Cred că rădăcina problemei zace în altceva: băi, politrucilor, dar eu, cetăţeanul, ce dracu câştig din scrutinul vostru? Nu ştiu şi nu pentru că aş fi ultimul prost. Moldovenii au dus-o la fel de rău şi pe timpul când îşi alegeau ei preşedintele, dar şi atunci când acesta era ales de către deputaţi. Deci, dacă nu există nicio deosebire de ce să ne mai scremem? Alegeţi-vă voi, între voi, politicienilor, că noi ne vedem interesul.

 

Moldovenii au ieşit în stradă atunci când n-au mai răbdat prostia omenească a lui Voronin. S-a umflat atât de mult borşul lui Volodea încât a deranjat mămăliga moldovenească, iar asta a dat afară. Una peste alta, eşecul referendumului este un catalizator pentru Alianţa democrată aflată acum la guvernare. Ca în chimie - va grăbi reacţia de coalizare. Aşadar, se vor uni mai strâns până la alegerile parlamentare. Eu nu cred că au pierdut alegători. Pur şi simplu lumea nu a înţeles utilitatea referendumului, l-a tratat aşa cum a meritat: cu dosul. Parlamentarele sunt altceva. Atunci multe lucruri sunt în joc: Viitorul, Uniunea Europeană, Libertatea de a merge pe stradă şi a nu fi arestat.