Este clar, dacă moldovenii spun la referendum că vor să-şi aleagă ei preşedintele ţării, au câştigat democraţii. Dacă moldovenilor li se rupe de posibilitatea de a-şi alege şeful statului, victorioşi sunt comuniştii. Da, dar ce câştigă omul de rând? De pildă, eu ce câştig din referendum? Căci, oameni buni, să stăm strâmb şi să gândim drept: în profunda lor incompetenţă politicienii nu sunt capabili să se înţeleagă cum să voteze preşedintele ţării. Ce mai discuţii în culise, ce şmenuri, ce şmecherii! Încep să apară voturi de aur, dar şi posibili trădări.
Aşa că, ce şi-au zis: “hai să aruncăm această corvoadă în spatele omului. Nu ne înţelegem noi, s-or înţelege ei”. Clar? Incompetenţă crasă. Pe de altă parte, când stai să te gândeşti că democraţii au ajuns la putere numai datorită faptului că nu s-a putut alege preşedintele… Este ironică această situaţie, nu? Tot ei îşi doresc din toate inimile care le bat în piepturile lor păroase să schimbe starea lucrurilor. Gata, s-a terminat cu votarea preşedintelui de către parlament. În scenă intră poporul.
Super, dar tot nu ştiu ce câştigă poporul. Oricum, nimeni nu i-a spus. Mai mult, este posibil să piardă nişte bănuţi - aranjarea unor alegeri prezidenţiale costă ceva. În aceste condiţii te întrebi pur şi simplu: “Eu cu cine votez?” Cu DA sau cu NU? Poate nu votez deloc. Voi ce faceţi mâine?